Rătăcirile fetei nesăbuite care „a luat parte la joc din creștet până-n tălpi“ și „a cam rămas de căruță“

Am participat în mai multe rânduri la colocviile de traduceri literare organizate de-a lungul timpului de Filiala Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor, în cadrul cărora s-a discutat adesea pe tema acestei nobile îndeletniciri la care ne încumetăm noi, cei împătimiți într-ale literaturii, din dorința generoasă, aș zice, de a împărtăși cititorului român alte lumi, alte vieți, alte deprinderi, de pe alte meleaguri. Și, de fiecare dată, concluzia a fost aceea că, pentru a reuși o tălmăcire bună, cât mai apropiată de textul original și de spiritul acelui text, traducătorul trebuie să se străduiască să fie complicele autorului, niciodată „trădătorul“ acestuia, după cum sună bine-cunoscuta – dar nedreapta – butadă.

Cu toate că nu mă consider o mare cunoscătoare a tagmei hispaniștilor dedicați traducerilor literare, fiindu-mi aproape doar numele celor mai apreciați și valoroși dintre ei, am avut totuși ocazia să vin în contact adesea cu texte pe care nu reușisem să le parcurg, în original, la vremea publicării lor și care s-au editat la noi în traduceri remarcabile. Așa am cunoscut-o, printre alții, pe Luminița Voina Răuț, o sârguincioasă truditoare pe tărâmul literelor spaniole, cu rezultate demne de toată prețuirea, autoare a peste șaizeci de traduceri (cărți și piese de teatru).

M-a mirat, în acest context, solicitarea primită din partea domnului Peter Sragher, neobositul poet, ce păstorește de ani buni Filiala mai sus amintită, de a mă alia unei mici grupări de – hai să-i zicem – investigatori critici ai unor traduceri după două romane ale lui Mario Vargas Llosa, inițiativă declanșată de publicarea în Observatorul cultural nr. 1058 / 14.04.2021 a articolului Traducere versus plagiat, semnat de prof. univ. Coman Lupu, care, în esență, analizează, prin comparație, traducerea romanelor Sărbătoarea țapului, 2002, Ed. ALLFA (trad. Luminița Voina Răuț și Mariana Sipoș), și Rătăcirile fetei nesăbuite, 2007, Ed. Humanitas (trad. Luminița Voina Răuț)și retraducerea acestora, la foarte scurtă vreme după prima lor apariție, de către Gabriela Ionescu (2014, respectiv 2016), ambele publicate la Ed. Humanitas.

În opinia Profesorului Coman, pe care o împărtășesc întru totul, retraducerea unui text literar epic sau dramatic nu necesită reluarea în scopul împrospătării limbii-țintă, motivată de „schimbările semnificative în structura vocabularului uzual și/sau factorilor socioculturali decât după o perioadă mai lungă, de cel puțin treizeci-cincizeci de ani de la ediția anterioară. În cazul textului liric, nu funcționează asemenea restricții“.

Din acest motiv, întrebarea justificată pe care articolul în cauză o ridică – la care, de asemenea, mă raliez – este: din ce motiv  a găsit Editura Humanitas oportună retraducerea celor două romane după numai opt-nouă ani de la prima traducere? Să fi considerat nereușite variantele propuse de Luminița Voina Răuț și să fi preferat, în locul acestei traducătoare, îndelung experimentate, pe necunoscuta Gabriela Ionescu? (Îmi cer scuze Gabrielei Ionescu pentru neștiință, poate că vina este doar a mea.) Mă îndoiesc, cu toate acestea, și mă întreb, la rândul meu: de ce?

Intrigată, pe bună dreptate aș zice, de această situație, m-am concentrat pe analiza primului capitol din Rătăcirile fetei nesăbuite, publicat în ambele variante, comparându-le, evident, cu textul original. Iar concluzia la care am ajuns este cât se poate de clară: traducerea Luminiței Răuț nu poate fi incriminată sub nicio formă; dimpotrivă, o consider coerentă, expresivă, pe alocuri cu iz chiar poetic, servind cu fidelitate originalul.

Spre exemplificare, am să justific afirmațiile de mai sus prin câteva paragrafe extrase din ambele traduceri:

1.

Luminița Voina Răuț:

La băile¹ din Miraflores, valurile se spărgeau de două ori, prima oară în depărtare, la două sute de metri de plajă și până acolo ne aventuram noi, cei curajoși, primindu-le în față și lăsându-ne apoi târâți de ele vreo sută de metri, acolo unde valurile mureau doar pentru a se naște iar, impunătoare burți, spărgându-se din nou, pentru a doua oară, și aruncându-ne pe noi, cei care le înfruntam, direct pe pietricelele de pe plajă.

_______

¹ Aș fi spus: Pe plaja din Miraflores.

Gabriela Ionescu:

Valurile de la băile din Miraflores se spărgeau de două ori, prima dată cam la două sute de metri depărtare de plajă, și până acolo ne aventuram noi, vitejii, să le luăm în piept, și ne lăsam purtați de ele cam vreo sută de metri, acolo unde valurile mureau doar pentru a renaște, în smucituri biruitoare, spărgându-se din nou, într-un al doilea clocot, care ne arunca pe noi, vânătorii de valuri, până pe pietricelele de pe plajă.

Dincolo de micile zone perfectibile, în sensul unei mai exacte interpretări a textului original, remarc fluența, ritmul cantabil, sugestiv, cu forță evocatoare, din prima variantă. În schimb, în varianta Gabrielei Ionescu a traduce airosos tumbos „semețe tumbe“ prin „smucituri biruitoare“ și corredores de olas „cei care înfruntam valurile“ – cum frumos spunea Luminița Voina – prin „vânătorii de valuri“ mi se pare total nepotrivit.

2.

Luminița Voina Răuț:

Lily dansa într-un ritm amețitor, cu multă grație, zâmbind și fredonând cuvintele cântecului, ridicându-și brațele, arătându-și genunchii și unduindu-și în așa fel mijlocul și umerii, încât trupul întreg, apetisant și cu atâtea rotunjimi sculptate pe fustele și bluzele ei, părea un zbucium, o vibrație, o totală contopire cu dansul. Cine dansa mambo cu ea trecea prin momente grele, căci cum să ții pasul fără să intri în vârtejul drăcesc al piciorușelor ei zvăpăiate? Imposibil! Rămâneai din capul locului codaș, fiind conștient că ochii tuturor perechilor se concentrau asupra acelui mambo inventat de Lily. „Ce mai fată!“, se indigna mătușa mea Alberta, „dansează ca o Tongolele, ca o dansatoare de rumba² dintr-un film mexican.“ „Dar să nu uităm că e chiliană“, mai adăuga ea, „și-n țara aia, virtutea nu-i tocmai punctul forte al femeilor.“

________

² Poate aș fi spus: rumbera.

Gabriela Ionescu:

Lily dansa într-un ritm înnebunitor și cu multă grație, zâmbind și fredonând versurile cântecului, ridicând brațele, dezvelindu-și genunchii și mlădiindu-și șoldurile și umerii în așa fel, încât tot trupșorul ei – pe care fustele și bluzele purtate de ea îl modelau cu atâta maliție³, evidențiindu-i rotunjimile – părea să se înfioare, să vibreze și să ia parte la dans din creștet până-n tălpi⁴. Vai de cine dansa mambo cu ea, căci cum să ții ritmul fără să fii atras în vârtejul îndrăcit al acelor picioare fără astâmpăr? Imposibil! Rămâneai de căruță⁵ de la bun început, conștient că ochii tuturor perechilor erau ațintiți pe Lily și pe isprăvile⁶ ei la mambo. „Ce fătucă!“, se indigna mătușa mea Alberta, „dansează ca o Tongolele într-un film mexican.“ „Mă rog, să nu uităm că-i din Chile“, mai spunea ea ca pentru sine, „iar virtutea nu-i chiar punctul forte al femeilor din țara aia.“

         ________

³ Malicia din textul original are aici sensul de „provocare“, nicidecum de „maliție“.

³ Parecía encresparse, vibrar y participar del baile de la punta de los cabellos a los pies a fost tradus școlărește, cuvânt cu cuvânt, fără pic de stilizare, „părea… să ia parte la dans din creștet până-n tălpi“, ceea ce sună foarte prost. Dacă ar fi inversat ordinea, și anume: „părea să ia parte la dans, să se înfioare și să vibreze din cap până-n picioare“, ar fi fost în regulă. Dar unde nu-i cap, vai de picioare! (A nu mi se lua în nume de rău maliția, a fost doar de dragul jocului de cuvinte).

⁵ Uno quedaba rezagado desde el principio „Rămâneai în urmă de la bun început“ înseamnă, în accepția Gabrielei Ionescu, „Rămâneai de căruță“, formulă colocvială, pe care o consider nepotrivită aici.

⁶ …las hazañas mamberas de Lily „figurile de mambo îndrăznețe ale lui Lily“; din nou, (re)traducătoarea a folosit un termen nepotrivit, de data aceasta pentru hazaña, și anume accepția comună a cuvântului, care este, într-adevăr, „ispravă, faptă măreață“, doar că în dansul fetei nu era vorba de „isprăvi“, ci de figuri surprinzătoare.

Din nou, așadar, aceeași impresie favorabilă variantei Voina-Răuț, ca și în cazul primului exemplu.

De adăugat că mi-au atras atenția la Gabriela Ionescu anumite fragmente de frază identice cu cele din varianta Luminiței Voina Răuț, ceea ce mă face să cred că textul acesteia i-a servit celei dintâi nu doar ca sursă de „inspirație“, ci chiar drept materie primă. După cum menționam la început, n-am analizat decât primul capitol al romanului în ambele variante, dar, probabil, exemple de felul acesta se mai pot găsi în retraducerea Gabrielei Ionescu.

Iată două dintre ele, deși aș putea cita mai multe:

— Luminița Voina Răuț: La băile* din Miraflores, valurile se spărgeau…

— Gabriela Ionescu: Valurile de la băile* din Miraflores se spărgeau…

___________

* De fapt, așa-numitele „băi“ reprezintă o construcție de pe plaja din Miraflores care conține dușuri, WC-uri și cabine de schimb. Pentru evitarea unei confuzii, am propus eliminarea cuvântului „băile“ și înlocuirea lui cu „plaja“ din Miraflores. Cf. și supra, nota 1.

— Luminița Voina Răuț: …sau chiar și-n cartierele mai exotice din La Victoria*, în centrul Limei, în Rímac și El Porvenir…

— Gabriela Ionescu: …sau în cartierele și mai exotice din La Victoria*, în centrul Limei, în Rímac și El Porvenir…

___________

* Ar fi trebuit tradus: „… sau în cartierele și mai exotice La Victoria – centrul Limei, Rímac și El Porvenir“.

Faptul că Editura Humanitas a găsit de cuviință să publice retraducerea realizată de altă persoană a romanelor în cauză după doar opt ani de la apariția lor pe piața românească poate avea alte considerente, care nu ne privesc. Cert e însă că valoarea acestei noi traduceri nu o depășește pe cea dintâi (nici măcar nu se ridică la nivelul ei), căci micile încercări de stilizare, recursul la sinonime ori schimbările de topică nu mi se par că justifică un asemenea efort (financiar).

P.S. Cât despre titlul utilizat de mine – iertat să-mi fie! –, am folosit doar materialul clientului.