Fotografia – un sentiment

0
194

Cum poate oare să rămână un loc sau un om în sufletul tău ? Poate printr-un sunet, care reapare în anumite momente din existenţa ta şi-ţi răsună în minte curat, exact ca atunci când l-ai auzit întâia oară sau printr-un miros care te duce cu zeci de ani în urmă şi-ţi trezeşte o imagine, puternică precum prima oară sau, poate, printr-o privire aruncată la apus de soare, care te poate trezi mulţi ani mai târziu din reveria unui alt apus de soare. 

Da, o imagine nu devine memorie decât atunci când este un sentiment.

Fotografia este un sentiment.

Nu are nici un sens să reţii ceva dacă nu te emoţionează, dacă nu merită să fie cu adevărat reţinut. Bine spus, să fie „ţinut”, adică să nu piară în uitare, măcinat de alte şi alte experienţe, de alte şi alte trăiri. Şi atunci devine a ta. Se preface într-un sentiment necesar a fi retrăit, pentru că merită, pentru că spune atât de mult în viaţa ta şi, poate, a altora, care reuşesc să trăiască la rândul lor sentimentul descoperit de tine, pus de tine în fotografie, şi să-l facă al lor. Atunci, fotografia chiar are sens, are o menire.

Imaginile pe care le-am „reţinut” sunt din oraşul  Henan, China, situat în munţii Tibetului, la o altitudine de mai puţin de 3.480 de metri.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns