Stanisław Barańczak, Mușcă-ți limba

Poet, critic, traducător, profesor, Stanisław Barańczak (1946-2014) a absolvit studiile de filologie polonă la Universitatea din Poznań, specializându-se în teorie literară. A făcut parte din generaţia Noului Val din Polonia anilor ’70, când, în urma evenimentelor din martie 1968, s-a prefigurat clar dezacordul dintre politică şi realitatea cotidiană, ceea ce s-a materializat ulterior în revolte, greve, manifestaţii, demonstraţii de stradă, care au prefigurat criza ideologiei comuniste şi, în final, după două decenii, prăbuşirea sistemului.

Poeţii Noului Val (R. Krynicki, S. Barańczak, A. Zagajewski, J. Kornhauser, etc.) s-au angajat în această confruntare, scriind poezii, articole, eseuri de rezonanţă în conştiinţa publică. Numele lui Barańczak s-a aflat pe o listă specială a autorilor cenzuraţi în mod deosebit, fiind nevoit să publice sub diferite pseudonime. Începând cu anul 1977 i s-a interzis să mai publice din cauza implicării în acţiuni subversive, îndreptate împotriva regimului (a făcut parte din Comitetul de Apărare a Muncitorilor şi din mişcarea sindicală Solidaritatea(.

În anul 1981 a reuşit să plece în SUA, ocupând postul de profesor la Universitatea Harvard (Catedra de slavistică, unde a predat cursrui de literatură polonă). A publicat numeroase volume de poezie şi de eseuri şi a desfăşurat o impresionantă muncă de traducere. Un loc important pe lista impunătoare a operei sale îl ocupă volumul Salvate prin traducere (Ocalone w tłumaczeniu), publicat în anul 1992, în care abordează mai multe aspecte ale artei traducerii: echivalenţa, polisemia, arhaizarea, dominanta semnatică etc., alături de analize şi eşantiaone concrete în propria traducere. Un efort considerabil a depus în pregătrirea şi publicarea unor noi versiuni din piesele lui Shakespeare.

Propia creaţie poetică se caracterizează prin diversitate tematică şi prozodică. În prima etapă, o parte semnificativă a versurilor lui Stanisław Barańczak se află sub semnul poeziei politice, demonstrând forţa sugestivă a poeziei în perceperea şi transmiterea imaginilor, impactul ei social. Astăzi scriitorul este uşor altfel perceput, fiind în primul rând un poet metafizic. A tradus numeroase poeme ale poeţilor metafizici englezi (vezi Antologia poeziei engleze metafizice din secolul al XVII-lea, 1991), dar şi lirică metafizică a unor poeţi de limbă engleză, îndeosebi după ce s-a stabilit în Statele Unite, intrând în legătură directă cu orientările poetice şi teoretice predominante în această parte de lume (printre alţii, Hugh Audon, Seamus Heaney, Thomas Hardy, T. S. Eliot, Robert Frost). Problematica metafizică a fost prezentă încă de la început, dar a cunoscut o gradare care s-a accentuat în cele mai noi poezii, unde se conturează un dialog cu Dumnezeu, o revoltă, pentru a reaminti condiţia şi nedreptatea umană.

Fireşte, Barańczak este un viruoz al limbii (nu întâmplător direcţia Noului Val a fost caracterizată prin sintagma „poezie lingvistică”), un moralist, dar şi un poet existenţial. În poezia lui există multe elemente somatice (tatăl lui a fost schirurg, iar mama stomatolog), durere a trupului, simptome ale bolii. De asemenea, este un poet al dragostei, în primul rând faţă de soţie (căreia i-a dedicat toate volumele, iar în mod special poezia Plângea în noapte, în volumul Precizie chirurgicală). El este totodată un meloman (vezi, printre altele, versurile pe muzica lui Franz Schubert). Există multe trimiteri la poeziile pe care le-a tradus, ceea ce relevă caracterul dialogic al creaţiei sale.

O atenţie deosebită merită plachetele scrise în emigraţie, în a doua etapă a creaţiei, readucând în atenţia cititorilor problematica omului contemporan. Un moment de răscruce în biografia poetului a fost plecarea pe un alt continent (vezi tema emigraţiei şi a condiţiei de emigrant). Aici se vede, de asemenea, relaţia dintre identitate şi alteritate, destinul aparte al poetului. Sugestivă este în acest sens poezia din ciclul omonim Atlantida (Atlantyda), o amintire din armată, dar se subliniază în primul rând specificul, alteritatea – exact ca Atlantida – a lumii comuniste, cu care subiectul nu a reuşit niciodată să se identifice. Multe poezii lasă să se întrevadă legătura dintre artă şi artist (perfecţiunea artei în raport cu fragilitatea autorului), consonanţa dintre poezie şi lume, frământările şi obligaţiile poetului.

În pofida diversităţii tematice şi existenţiale, Barańczak reuşeşte să transmită un mesaj clar, ne spune că dacă iubeşti pe cineva sau ceva, c[ se opune trecerii timpului şi nimicniciei. În felul acesta, poetul se pronunţă de partea sensului, a ordinii lumii, pentru a ne apăra în faţa oceanului vieţii, care ne poate înghiţi (vezi poezia Navigând spre Sutton Island).

Stanisław Barańczak poate fi o mare provocare pentru orice traducător datorită „preciziei chirurgicale” a limbajului. Cuvintele se supun şi alcătuiesc structuri organice, coerente, inteligibile, stăpânite de o minte logică şi ordonată. S-ar părea ca acest lucru să înlesnească munca traducătorului. Dimpotrivă, intervine problema sinonimiei, a cuvintelor polisemantice, a expresiilor idiomatice, a jocului de cuvinte, a ritmului. Rareori se întâmplă ca un traducător să întrunească toate condiţiile pe care le impune şi le demonstrează Barańczak însuşi: poet, teoretician şi traducător. Din fericire, nu toate poeziile păstrează ritmul tridecasilabic, iar un poet valoros merită să fie tradus chiar şi într-o versiune filologică riguroasă. Poezia lui Barańczak ridică toate dificultăţile despre care vorbeşte în volumul său teoretic şi analitic Salvate prin traducere: polisemia, echivalenţa, dominanta semantică etc.

Consider că traducerea poetului polonez are gradul de dificultate 9.