Sfântul Ieronim, protectorul traducătorilor

0
516
Peter Sragher © foto Adorian Târlă
Peter Sragher © foto Adorian Târlă

Așa cum Sfinții Petru și Pavel au devenit, fără să știe, patronii Dunării – mai ales, Sfântul Petru, pe vremea când se numea Simon și era un simplu pescar pe Marea Galileii, când a pornit pe calea credinței, care avea să fie nu cea mozaică, în care se născuse, ci cea creștină, pescuit fiind de Isus din propriile năvoade, Simon astfel își ducea veacul la apă stătătoare înainte să devină primul episcop creștin la Roma, să fie crucificat de Împăratul Nero, iar mai târziu să devină Sfântul Petru, destinul și voința politică a europenilor și Uniunii Europene l-au făcut protectorul unei ape curgătoare, Dunărea, de mai bine de zece ani, de când Dunărea este sărbătorită vara, pe 29 iunie –, tot așa vedem că 30 septembrie, ziua în care se sărbătorește traducerea și traducătorii, acești umili, dar mândri și minunați truditori din Turnul Babel al limbilor, ce ostenesc ca ele să se-nțeleagă între ele prin tălmăcire, este ziua în care se sărbătoresc amintirea și faptele Sfântului Ieronim. Și n-au fost puține.

Așa a descoperit pentru mine Alexandru M. Călin, când se întreba – chiar de ziua în care vorbeam, 30 septembrie, el neștiind că este Ziua Internațională a Traducerii și, implicit, a celui care-o înfăptuiește, Traducătorul, iar eu, păcătos cum sunt, neștiind că această zi reprezintă o zi importantă a calendarului religios catolic – dacă nu o fi ceva mai adânc în stabilirea ultimei zile din luna septembrie, iar nu o simplă întâmplare ori debutul toamnei cu câteva zile în urmă. Și astfel, mi-a zis tot Alexandru M. Călin, nu este deloc de mirare că s-a hotărât o astfel de zi, iar întâmplarea a fost astfel exclusă, deoarece Sfântul Ieronim era un învățat poliglot, cunoștea și ebraica veche – a tradus Vechiul Testament din versiunea sa originală – și, de asemenea, cunștea greaca veche, și a tradus și Noul Testament (Evangheliile). Traducerea întregii Cărți Sfinte în limba latină – întreprindere a sa de maturitate (a început traducerea la treizeci și cinci de ani și a desăvârșit-o la cincizeci și opt de ani), abia după ce și-a însușit aceste două limbi, ebraica veche și greaca veche în profunzime – i-a luat nu mai puțin de douăzeci și trei de ani, o treime din existența sa. Biblia tradusă de Sf. Ieronim este cunoscută astăzi sub denumirea Vulgata.

Iată ce dăruire exemplară – s-a dus mai mulți ani la Bethleem (unde a fondat și o mânăstire), pentru a studia în cele mai subtile detalii ebraica veche –, care ar trebui să fie un far pentru orice traducător de literatură, și nu numai. Iată ce înseamnă dedicarea absolută față de cunoaștere, dar, în primul rând, față de înțelegerea cu exactitate a Bibliei. Nemulțumit de variantele din greaca veche ale Vechiului Testament care circulau în secolul al IV-lea e.n. în Imperiul Roman și care erau imprecise, Sf. Ieronim a hotărât că trebuie să cunoască originalul, din care să traducă în mod direct în limba latină, fără să folosească o limbă terță drept bază a traducerii.

Și-mi aduc aminte de un alt trăitor întru credință care a fost Ioan Alexandru, poetul și un mare cunoscător al Bibliei, cel care a insistat și a reușit să plaseze, din 1990, Crucea în sala Senatului, iar în plin comunism, la congresul Uniunii Scriitorilor din România, în 1980, cerea cu patimă, neînfricat, împins numai de credința sa pură, în fața scriitorilor, dar și a unor cadre din Comitetul Central al Partidului Comunist Român, să se retipărească în Republica Socialistă România ceea ce el numea „Cartea Cărților, bestsellerul tuturor timpurilor, Biblia!”. Când l-am vizitat, în 1983, în casa lui din strada Belgrad nr. 5 (care acum nu mai există, pe acel amplasament s-a construit un bloc de lux), pe masa lui de lucru trona o minunată Biblie de mari dimensiuni din secolul XVIII, ferecată în argint. Ea putea fi văzută din orice unghi al încăperii și aveai impresia că luminează întreaga cameră chiar la ceas de seară. Ioan Alexandru a dispărut o vreme din România, în anii ’60 ai secolului trecut și a ajuns în Grecia, ca să studieze greaca veche, și s-a dus și în Israel, ca să studieze ebraica veche, pentru a cuprinde cu înțelegerea și sufletul său întreaga Biblie în profunzime și nemijlocit. Nu întâmplător, poet fiind, a tradus mai târziu în limba română un fragment din Biblie, Cântarea cântărilor, una dintre cele mai frumoase părți din Biblie, fragment pe care îl și preda la facultate în anii ’70 ai secolului trecut, alături de Cursul său (xerografiat) de limbă și civilizație ebraică, ale cărui texte ebraice le transcrisese chiar el, manu propria. Iată, la mult un mileniu și jumătate, două destine care se apropie întru celebrarea și studierea în profunzime a Cărții Sfinte.

Nu întâmplător, calea pe care a mers Sf. Ieronim trebuie să fie o lumină călăuzitoare pentru orice traducător de literatură, iar data de 30 septembrie să devină un model pentru întregul an.

Să ne trăiască toți traducătorii și toate traducătoarele de literatură!

Lasă un răspuns