Idealul traducerii literare

Poate lucrurile ar trebui să se desfășoare astfel: traducătorul de literatură să stea față în față nu cu textul, nu cu poezia care trebuie să prindă formă în limba țintă, nu ținând mâinile dornice să tasteze cuvintele în masa virtuală a computerului, nu, ci să se afle față în față chiar cu autorul textului, să poarte un aprofundat dialog cu acesta, dialog care nu are de a face doar cu poezia, ci și cu civilizația și cultura din țara poetului, ca să dea în vileag, în cel mai bun sens al cuvântului, personalitatea celui ce va fi tradus, parfumul limbii lui, modul scriitorului de a gândi în toate nuanțele sale.

Astfel se poate pregăti în mod ideal traducătorul de literatură, pentru a reuși să transpună cât mai bine în limba țintă textul de poezie, de proză, de dramaturgie. Dacă înțelege pe deplin sau, ca să nu fim acuzați de superbie, cel mai bine intenția scriitorului, nuanțele stilului său unic, personalitatea lui. Iar dacă la toate acestea adăugăm și faptul că poate – așa cum afirmă într-un text din acest număr doamna Irina Bojin – să ”negocieze” modul de traducere a textului, ne găsim în fața unei formule ideale, așa încât traducătorul să nu devenă un mult hulit trădător, ci un traducător inspirat, precis, pe măsura textului de redat nu numai în literra, ci și în spiritul celui care l-a conceput.

Tocmai aceasta urmăresc atelierele de traducere literară, pe care Filiala București – Traduceri Literare (FITRALIT) a Uniunii Scriitorilor din România le-a inițiat începând cu luna noiembrie 2016 – primele au avut loc, așa cum știu cititorii revistei noastre, la Oradea (vezi : https://www.fitralit.ro/29-12-2016-atelierele-de-traducere-literara-de-la-oradea/ , ca și alte articole din acel număr de revistă, unde traducătorii au povestit experiența lor, dar și rezultatul acestora; vezi: https://www.fitralit.ro/04-12-2016-video-colocviile-de-traduceri-literare-27-bland-curge-koros-cris/ ), când au fost traduși pe viu din maghiară în română mai mulți poeți bihoreni. Iar proiectul de la Oradea nu se va opri la ceea ce s-a realizat până acum. În câteva luni, FITRALIT va co-edita un volum bilingv – munca de la Oradea, dar și completarea acesteia cu traduceri ulterioare – cu revista Várad din capitala Bihorului, publicație care a fost în mod constant alături de noi.

Atelierele de traducere literară de la București de la începutul primăverii. O nouă provocare, de această dată de altă natură. Pentru că este vorba de un proiect ce există de aproape doi ani de zile, născut din întâmplare și inspirație. Numai că întâmplarea nu există, așa că poezia trebuia să se nască. Doi poeți, danezul Claus Ankersen și cu subsemnatul, Peter Sragher, am ajuns – împreună cu poetul britanic Peter Waugh – la invitația domnului Ioan Cristescu, directorul ”Muzeului Național al Literaturii Române” (MNLR) – la Mărțișor, la începutul lunii iunie 2015, chiar atunci când cireșele începeau să se coacă. Ah, cât de frumoase și zemoase erau! Am petrecut acolo multe ore, după ce am înregistrat o serie de poezii pentru arhiva audio-vizuală a MNLR, după ce am vizitat casa-muzeu a lui Tudor Arghezi, tipografia lui, unde apăreau celebrele ”Bilete de papagal”, după ce ne-a încântat livada de cireșe. Și nu ne mai venea să plecăm. Nu am avut parte numai de spiritul locului – pe care Tudor Arghezi îl umple și acum cu personalitatea sa, după aproape o sută de ani de Mărțișor, un loc magic pentru noi doi, născut din nimic în urmă cu un secol, când era doar un câmp vetust la mărginimea Bucureștilor postbelici, întrupat apoi în ceea ce a creat Arghezi -, ci am avut privilegiul să gustăm și din mult iubitele cireșe. Cireșe care l-au salvat în primii ani de comunism brutal pe el și familia sa de la înfometare, cireșele lui iubite.

La nici o zi de la vizitarea și, mai ales, experiența unică de la Mărțișor, poetul danez a scris o poezie, în limba daneză, impresionat de camera, unde poetul scria. Ca să înțeleg versurile așternute pe hârtie cu un scris grăbit, a tradus-o degrabă în limba engleză. Ai impresia că Arghezi se poate întoarce oricând în camera lui, la biroul lui, unde-l așteaptă pe marele poet bastonul și ochelarii, călimara și tocul, chiar și papucii! Nu se poate așa ceva!, îmi spunea minunându-se Claus, înainte să-mi citească prima poezie despre casa cu livada de cireșe din sudul Bucureștiului. Și o zi mai târziu am scris și eu o poezie. Tot despre Mărțișor. Apoi  iarăși el, din nou eu.

Așa s-a născut volumul nostru de poezie, scris în întregime în engleză: In Defence of the Cherries, ceea ce înseamnă În apărarea cireșelor. Și, după multe ezitări, am considerat că poeziile noastre merită să fie traduse în limba română și publicate bilingv într-un volum la noi în țară. Volumul o să apară în această toamnă.

Astfel, FITRALIT a inițiat atelierele de traducere literară de la București, unde l-am invitat pe Claus Ankersen din Danemarca. De asemenea, i-am propus excelentei traducătoare de proză Irina Bojin și tânărei studente Andreea Daniela Petcu – o foarte bună recomandare din partea lui Al. Călin – să participe la această întreprindere literară, ambele în calitate de traducătoare de literatură.

Am beneficiat  în acest demers de sprijinul ”Bibliotecii Ienăchiță Văcărescu”, coordonată cu inspirație de dl. Florin Preda, care ne-a pus la dispoziție două din sălile burdușite de cărți ale instituției, ca să putem desfășura acest proiect de suflet, pentru suflet. Irina Bojin s-a aventurat la a traduce pentru prima oară poezie, poezia lui Claus Ankersen. La început a fost sceptică, ezitând să accepte provocarea, dar, după ce i-am trimis două poezii ale poetului danez, a fost cuprinsă de un real interes. Andreea Daniela Petcu s-a încumetat, la rândul ei, să traducă poemele mele.

Doamna Irina Bojin a sugerat ințial – știind că sunt un bun cunoscător al limbii engleze, în care scriu constant poezie de peste doisprezece ani – să-mi traduc eu însumi propriile poezii din limba engleză. Cum sunt o parte prea adâncă a sufletului meu, nu m-am încumetat să întreprind acest lucru.

Poetul danez nu cunoaște limba română și a încercat, în anumite fragmente ale poeziilor sale, să explice traducătoarei în limba engleză intențiile sale poetico-stilistice, să descrie atmosfera, să o facă pe traducătoare să intuiască ritmul interior ale scrierilor, etc.,

Experiența mea privitor la atelierele de traducere literară de la București a fost una cu totul specială, pentru că eu cunosc ambele limbi. Totul a fost mai ușor pentru mine, din acest punct de vedere. Cu atât mai mult cu cât și scriu poezie în ambele limbi.  Am încercat, prin discuții aprofundate cu Andreea Daniela Petcu, să-i insuflu traducătoarei versurilor mele mai degrabă spiritul ce trebuie să transpară în versiunea românească de care, în mod paradoxal, nu voiam să mă ating eu însumi. Atât de bine erau engramate în mine versurile în limba engleză, încât nu numai că mi-a fost greu, ci mi-a fost în adevăr imposibil să le traduc eu însumi.

Am trăit o experiență de excepție, să văd cum iau naștere, pe viu, în limba română creațiile mele. Să văd cum prind viață, fără să-mi fie teamă să le pronunț, să le spun. Să le fac să existe.

Traducătorul de literatură poate ajunge la aceste ateliere de traducere literară – față în față cu autorul – aproape de ideal, asigurându-se că nu greșește în alegerile sale, mai mult, că nu ratează nici nuanța cea mai  fină a înțelesului, prinde din zbor chiar ritmul pe care autorul vrea să-l imprime versurilor. Uneori, în traducerile efectuate în mod obișnuit, când dă dovadă de nesiguranță – autorul textelor fiind de mult oale și ulcele – și nu poate apela la sugestii autorului, poate fi nesigur de o soluție, încât se întâmplă să se decidă asupra unei formulări de care nu este convins pe deplin, spunându-și în minte că este o variantă acceptabilă, odată ce traducerea nu este nicicând definitivă, poate fi reluată, și el, traducătorul, poate da o interpretare de care, totuși, nu-i este rușine.

Alături de autor, traducătorul poate dobândi încredere în munca sa, nu bâjbâie, fără a fi văduvit de soluții originale, care nici măcar autorului alătri de care lucrează – în varianta în care el cunoaște ambele limbi – nu i-ar fi trecut prin cap. Poate da soluții stilistice care nu trădează spiritul originalului, dar exprimă totodată și opțiunea personalității sale, interpretarea sa intimă.

Vă invit să priviți video-ul de la sfârșitul acestui articol – realizat de colaboratorul nostru, Adrian Târlă, în timpul atelierelor de traducere literară de la București, desfășurate între 14 și 17 martie 2017 – care redă în esență modul în care au avut loc atelierele la sediul ”Bibliotecii Ienăchiță Văcărescu” din apropierea  Pieții Coșbuc din Capitală.