Revista de Traduceri Literare – 5 ani și 60 de numere

Îmi aduc aminte, recunosc că plin de nostalgie, de prima noastră întâlnire, a unui mic grup de traducători de literatură ai Filialei București–Traduceri Literare (Fitralit) a Uniunii Scriitorilor din România care, în vara anului 2015, ne adunasem la restaurantul La Mama Ateneu, gata să punem la cale un proiect cultural de care vorbisem de multă vreme, un deziderat susținut vocal de colege și colegi de breaslă: o revistă dedicată traducerii literare.

Deplângeam că această frumoasă dar grea meserie era, și este și astăzi, din nefericire, o oaie neagră pentru condeiul criticilor literari și a majorității literaților în genere (cei care nu au de a face cu această îndeletnicire). Revista a reprezentat pentru noi ieșirea din nemeritatul cvasianonimat al traducătorului de literatură. De câte ori nu se întâmpla ca un critic literar să vorbească laudativ despre o operă din literatura universală – care văzuse lumina tiparului în România, în limba română – și nu contenea să analizeze talentul literar aparte al autorului, fără să-l menționeze pe traducătorul acestuia, adică chiar pe acela care făcuse posibilă pentru criticul literar lectura romanului, a piesei de teatru, a poeziilor. Era cald la terasa de la La mama și ne dregeam cu bere și mititei, dar cu toții eram purtați de un elan ușor de remarcat.

Am discutat în linii mari cum ar trebui să apară revista – de-acum cumpărasem un domeniu, spațiul necesar, iar cel care se avea sa de ocupe de formatarea și introducerea revistei la adresa noastră de internet, o revistă cu apariție exclusiv online, lunară, era de-acum cunoscut -, care urmau să fie rubricile etc. Am gândit și primele rubrici, cum ar fi Atelierul traducătorului, pentru lucrări în curs de traducere împărtășite colegilor de breaslă și iubitorilor de literatură, apoi mici fragmente din lucrări de acum apărute – Laboratorul traducătorului -, apoi o serie de întrebări la care să răspundă traducătorul literar la începutul articolului despre traducerea literară. Dincolo de toate acestea, importantă era și o siglă, care să devină marca noastră, a traducătorilor literari bucureșteni ai Uniunii Scriitorilor din România.

Am insistat – pentru a ne deosebi de toate celelalte reviste literare care prezintă în traducere un autor străin doar cu un șapou și apoi traducerea – să problematizăm dificultățile întâmpinate în cursul traducerii, dar și realizările aparte odată cu prezentarea autorului străin și să enumerăm unele din acestea, oferind atât varianta în original cât și soluția găsită în limba română. Astfel, materialele prezentate în revistă deveneau și un îndrumar pentru un tânăr coleg sau colegă la începutul carierei de traducător/traducătoare pe tărâmul literaturii, dar și o dovadă a măiestriei traducerii, a cunoștințelor ce trebuie să le stăpânească un traducător de literatură, care nu se rezumă numai la buna cunoaștere a limbii sursă și a limbii țintă, ci implică de asemenea o profundă cunoaștere a culturii și civilizației din care traduce, calități absolut necesare pentru înțelegerea unei opere literare și transpunerea ei în limba română.

Nu a fost însă ușor să ajungem la un consens, deoarece una dintre colegele noastre insista cu putere să avem pregătite cel puțin două sau chiar trei numere înainte de publicarea primului număr al revistei, adică să le avem, cum se spune, în șpec, condiție pentru ca să poată apărea revista noastră online lunar și, mai ales, la timp. Colega n-a avut câștig de cauză, iar proiectul nostru a început mai puțin organizat, dar, Slavă Domnului, a început, spre bucuria colegilor noștri de breaslă, în primul rând cei de la Fitralit a Uniunii Scriitorilor din România, pentru că această revistă se realiza atunci și se realizează și acum din cotizațiile membrilor, dar și cu multă muncă neplătită din partea celor care contribuie la apariția ei.

Am gândit, împreună cu Victor Jalbă-Șoimaru, site-ul, revista, wall-ul pe Facebook și conturile pe YouTube și SoundCloud, dar și o siglă care să fie o marcă a existenței atât a filialei, dar și a revistei noastre, plecând de la o spirală care este în fapt dezideratul nostru către perfecțiune.

Ziua în care s-a prezentat primul număr, 19 octombrie 2015, a fost una cu totul specială, revista fiind lansată chiar în acel moment într-un eveniment organizat sub auspiciile Bibliotecii Metropolitane București (Biblioteca Mihail Sadoveanu – o gazdă mereu primitoare pentru noi și pentru Colocviile de Traduceri Literare organizate tot de Fitralit).

Cu timpul, revista a evoluat, am simțit nevoia ca cineva să fie cap limpede, așa că de câțiva ani avem un redactor cu o mare experiență și seriozitate, dar și de o cultură aparte care citește toate materialele cu atenție și acribie, și anume Alexandru Skultéty. Am început să prezentăm pe larg Colocviile de traduceri literare semnificative organizate de Fitralit în rândurile revistei, cum ar fi cele dedicate Retraducerii, Plagiatului etc., dar și bucuria premierii unor colegi de filială în țară și străinătate, am relatat pe larg despre diferitele colocvii de traducere literară organizate în țară și străinătate, am analizat cărțile despre traducerea literară apărute sub egida Fitralit (despre care vom scrie pe larg în numărul din luna ianuarie 2021).

Marea bucurie a fost că în primul rând George Volceanov ne-a recomandat mereu noi și noi colaboratori tineri, traducători literari în devenire, de mare talent, dar și faptul că revista noastră a început să devină vizibilă, fiind contactați de studenți și masteranzi dornici să publice în revista noastră, cea mai recentă contribuția fiind a Andreei Ferigeanu despre Leonard Cohen.

Revista a evoluat și din altă perspectivă: ne-am dat seama că publicația noastră poate deveni o revistă multimedia, așa că am început să adăugăm textelor scrise și interviuri audio, dar și materiale audiovizuale care să completeze profilul complex al revistei. În ultimul număr am publicat materiale audio și video rare, cu poezie în limba velșă cu și de David Greenslade. Așa ne-am dat seama că Revista de traduceri literare este, în fapt, și o revistă multimedia.

De la primul număr am dorit să ilustrăm revista cu fotografii, picturi și sculpturi de calitate, atât din țară cât și din străinătate, cu comentarii și interviuri din lumea artelor vizuale, pentru ca lectura publicației noastre să fie și o bucurie de natură estetică din sfera artelor vizuale. Iar în acest număr amplu avem bucuria de a vă prezenta picturi și sculpturi renumite din Muzeului Goulandris din Atena al Fundației Basil & Elise Goulandris.

Last but not least, am reușit mereu să colaborăm cu diferite instituții care ne-au îmbogățit oferta culturală a revistei, de la The New York Review of Books până la Forumul Cultural Austriac din București, de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București până la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Și nu în ultimul rând vrem să scoatem în evidență Radio România care ne-a sprijinit nu o dată. Vrem aici să amintim un interviu minunat cu Lucian Blaga, realizat în anul 1956 de radioul de stat, pe care l-am putut oferi și noi, prin bunăvoința Radio România și a fiicei marelui filosof și poet, ascultătorilor și cititorilor noștri în luna octombrie a anului trecut. Și în acest număr triplu, veți avea parte de o surpriză de aceeași magnitudine.

Fie ca numele traducătoarelor și traducătorilor de literatură să capete adevărata valoare pe care o au nu numai prin ceea ce realizează zi de zi, an de an, dar și în conștiința criticilor literari, a creatorilor și a tuturor iubitorilor literaturii universale.