O raritate: Lucian Blaga citind Tălmăciri din lirica universală

0
2837

Sărbătorim revista noastră la cinci ani de la prima apariție și 60 de numere cu o înregistrare din Fonoteca de Aur a Radio România, o mărturie de o deosebită valoare literară și sufletească.

La un an după ce am publicat interviul acordat de Lucian Blaga radioului de stat în 1956 (vezi https://www.fitralit.ro/31-10-2019-lucian-blaga-un-traducator-prin-sufletul-caruia-a-trecut-parjolul-lui-faust/, interviu pe care vă recomandăm oricând să-l ascultați și reascultați), iată că revenim cu o altă înregistrare de vis: marele poet și filosof citește douăspezece traduceri ale sale din lirica universală în anul 1954! În acel an era pentru întâia oară că se auzea vocea lui Lucian Blaga după cel de-al doilea Război Mondial la radio prin osârdia prozatorului și jurnalistului clujean Simion Pop. ”Atunci am ascultat întâia oară glasul poetului cu inflexiuni ale graiului ardelenesc, din care lipsea orice artificiu de ordin interpretativ, glas de o simplitate și de un firesc cuceritoare” scrie Iulius Țundrea în volumul său Fonoteca de Aur. Un muzeu al culturii române, București, Editura Eminescu, 1982, p. 70.

Interesant este că am comparat textele citite de către Lucian Blaga în 1954 și variantele definitive publicate trei ani mai târziu. Se vede, în unele din ele douăsprezece poezii, cum scriitorul a simțit nevoia să facă o unele modificări. Cu toate acestea, suntem de părere că în versiunea lecturată pentru radio – cu trei ani înainte de apariția volumului – Blaga simte mai bine curgerea traducerii în limba română, deoarece o citește cu voce tare, îi ascultă reverberațiile. Traducătorul de literatură nu se oprește însă din a încerca o versiune și mai reușită, astfel ca să vadă lumina tiparului poezii și mai desăvârșite. Astfel putem înțelege pe deplin dorința traducătorului, dar și a intelectualului de clasă de șlefuire continuă a textului.

Pus la index de regimul comunist, gonit de la facultatea din Cluj-Napoca, interzis în manuale, renegat ca poet și filosof, Lucian Blaga a continuat să lucreze și să dezvolte în liniște sistemul său filosofic, cu toate că profund dezamăgit de această văduvire a sa, și anume de a participare la viața din cetate. O dovadă a caracterului său este că el n-a făcut – cum au făcut Călinescu, Arghezi, Sadoveanu sau Camil Petrescu – pactul cu regimul comunist. Când se vorbea că Lucian Blaga ar fi printre cei câțiva din care se va alege cel care va primi Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1954, autoritățile comuniste, care-l aruncaseră în anonimitate, îl solicită să citească la radio poezii, dar nu din propria creație, ci o serie de traduceri ale sale din literatura universală. Astfel, autoritățile comuniste se asigurau ca, în cazul că ar primi onoarea literară supremă, să nu se spună că Lucian Blaga ar fi fost trecut pe linie moartă de regimul autoritar de la noi din țară. Traducea.

În interviu nu i se dă posibilitatea să vorbească încă despre traducerea literară – cum se întâmplă în interviul de doi ani mai târziu –, ci doar să citească cele 12 poeme traduse din poezia lumii din Antichitate până în prezent.

Ce voce minunată, profundă, emoționantă!

Înregistrarea respectă ordinea poemelor stabilită de Dorli Blaga în Opere, vol. 3, Tălmăciri, București, Editura Minerva, 1975.

Mulțumim și pe această cale Radio România – care ne-a dat permisiunea de a glas lui Lucian Blaga – și fiicei, Dorli Blaga – care ne-a dat permisiunea de a reproduce cele 12 texte.

Interviu Lucian Blaga, 1956 © Radio România

Radio România
http://www.srr.ro/ Radio România
Lucian Blaga – din poezia egipteană, Imn soarelui © Radio România

Din vechea poezie egipteană – secolele XVI-XIV î.e.n.

Imn soarelui*

Mărire ție care răsari în zare…
Laudă ți-aduc ție toți zeii,
tu, drag și prea frumos copil.
Când tu răsari, viață prind oamenii
și-n chiot izbucnește lumea.
Zeii din Heliopol te preamăresc,
zeii din cele două capitale te înalță,
te laudă mult toți pavianii.
Mărire ție îți spun animalele,
tu jubilezi în luntrea ta,
tu te bucuri, domn al zeilor,
de tot ce-ai creat,
valurile cerului se albăstresc lângă tine,
oceanul vibrează de strălucirea ta.


Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.95(București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 I, inv. 29383/1955); prima fixare pe vinil în 1989 (antologia Memoria discului, București, Electrecord, LP EXE-03538).

Lucian Blaga – din poezia chineză, Cea mai veche poezie © Radio România

Din vechea poezie chineză

Cea mai veche poezie (2000 î.e.n.)*

Răsare soarele

Răsare soarele: de muncă mă apuc.
Apune soarele: în somn mă duc.
Îmi sap fântâna, beau din ea.
Din plin ogorul mă va sătura.
Nici împăratul cu puterea lui, mai bine
nu s-ar putea-ngriji de mine.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.96(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 I, inv. 29383/1955); prima fixare pe vinil în 1989 (antologia Memoria discului, București, Electrecord, LP EXE-03538).

Lucian Blaga – Li Tai, Pe slovele eterne © Radio România

Li Tai-pe (701-762)

Slovele eterne*

În vreme ce tăcut eu versuri scriu, privesc
de la fereastră, cum tulpinele de bambus
se leagănă în vânt.
Asemeni unei ape tulburate ele sunt.
Și zvonul foilor se-aude
ca un zgomot de cascadă.
Arunc aceste slove pe hârtie.
Ca flori de prun ele apar
căzute, răvășite în zăpadă.
Mireasma mandarinei, duhul tainei,
dispare când o fată prea-ndelung
o poartă-n faldurile hainei.
Și bruma pierde-se, când soarele o vede.
Numai slovele pe care eu le scriu
sunt veșnice. Aceasta eu, eu Li Tai-Pe, o știu.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.97 (București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 I, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lucian Blaga – Bacchylides, Lauda păcii © Radio România

Din poezia greacă – Bacchylides (Sec. V î.e.n.)

Lauda păcii*

Mărețe lucruri naște pacea: flori,
belșug de artă gureșă și dulce.
În flacără de aur pe altare
de marmură s-aprinde pentru zei
carnea cornutelor și-a mieilor
lânoși. Junețea cugetă la lupte
pe moale țărnă în arenă și
visează doar la fluier și la hore.
Pe chinga scutului își țese pânza
paianjenul. Iar lancea ascuțită
și spada cu tăișuri, două, sunt
amarnic măcinate de rugină.
A amuțit trompeta de aramă.
Nimic din gene nu alungă somnul
chemat să-mprospăteze inima.
Serbări senine înfloresc pe uliți,
și arde cântecul slăvind frumsețea.


* Publicată și în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.98(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 I, inv. 29383/1955); prima fixare pe vinil în 1989 (antologia Memoria discului, București, Electrecord, LP EXE-03538).

Lucian Blaga – Anacreon, Către greer © Radio România

Anakreon (Mort în 495 î.e.n.)

Către Greer*

Greer mic, ce fericit ești,
care-n crengile de arbori,
ridicat de-un strop de cântec
ca un rege viețuiești.
E al tău cam tot ce vezi,
tot ce ora vrea s-aducă
din grădini și din livezi.
Tu trăiești prin negre brazde,
nu te vatămă țăranii,
tu, de muritori slăvitul,
birui grijile și anii.
Chiar și Phoebus te iubește
Muzele cu drag ți-ascultă
de argint cântarea multă.
Bătrânețea nu te-ajunge,
ești poeților tovarăș.
Tu născut ești fără carne,
fără sânge, fără semeni.
Niciodată tu nu suferi.
Numai zeilor te-asemeni.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.99 (București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 I, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lucian Blaga – din poezia Africii, Povestea drumului © Radio România

Din poezia Africii Centrale

Povestea drumului*

Tatăl și fiul se duseră în pădure ca să pună curse.
Ei ajunseră la un drum foarte umblat de oameni.
Fiul zise: „Vreau să pun aici cursa”.
Tatăl zise: „Nu-i bine, acesta este drum de oameni.” Fiul zise:”Eu totuși o pun”. Și fiul puse cursa în acel loc. A doua zi fiul găsi pe fratele mamei sale prins în cursă. El strigă: „Tată, un animal”.
Tatăl strigă: „Ce fel de animal?”
„Fratele mamei”.
Tatăl zise: „Nu ți-am spus? Acum sloboade pe fratele mame-ti și nu-ți mai pune cursa aci”.
Dar fiul nu voi să asculte. El își puse din nou cursa în același loc. A doua zi se prinse în cursă tatăl tatălui său.
A treia zi, mamă-sa.
A cincea zi fiul prinse în cursă însuși drumul.
Tatăl zise: „Lasă-l să fugă. Dacă nu-l lași să fugă, nu ne mai știm întoarce în sat.”
Fiul nu voi să asculte. El luă drumul, îl strânse și-l băgă în sac. Și sacul el îl luă pe umeri, dar când să se întoarcă cu tatăl său, ei nu mai putură să vază decât tufe.
Ei nu mai găsiră satul.
În cele din urmă fiul își aruncă povara pe pământ. Numaidecât drumul sări și fugi în sat. Fiul și tatăl său fugiră după el.
În sat fiul prinse din nou drumul.
Oamenii ziceau: „Acum drumul este al fiului, căci el l-a prins”. Fiul zise: „Așa este. Drumul acesta este al meu, și nimeni nu are dreptul să meargă pe el.”
Și-ntr-adevăr nimenea nu mai merse pe acel drum, și drumul deveni foarte trist și muri în cele din urmă.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.100(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 I, inv. 29383/1955); prima fixare pe vinil în 1989 (antologia Memoria discului, București, Electrecord, LP EXE-03538).

Lucian Blaga – François Villon, Balada doamnelor de altădată © Radio România

Din poezia franceză mai veche – François Villon (1431-?)

Balada doamnelor de altă data*

Să-mi spuneți unde,-n care țară
e Flora-acea Romană ca un vis;
Arhipiada unde-i, și Thais,
a ei prea mândră verișoară;
și unde-i Eho, ce vorbea în van
când zvon se ridica pe țărm, pe apă,
frumsețe-având ca nimeni vreodată?
Dar unde sunt zăpezile de an?
Și unde-i Heloisa, pentru care
ciuntit a fost și-apoi lovit de har
la mănăstire bietul Petru Abélard,
din dragoste-ndurând această încercare?
Regina unde-i, care pe-al ei plac
porunc-a dat ca Buridan
zvârlit să fie-n Sena într-un sac?
Dar unde sunt zăpezile de an?
Regina Blanca, albă ca un crin
care-și cânta ca o sirenă taina,
și Beatrice, și-alte nume ce le țin,
și Eremburga ce domni în Maina,
Ioana D’Arc de-odinioară
pe care-Englezii o jerfiră la Rouen,
pe unde sunt, Stăpâna mea Fecioară?
Dar unde sunt zăpezile de an?
Stăpâne prinț, nu aștepta un năzdrăvan
răspuns la întrebarea unde sunt,
ca un refren mereu să-ți vie-n gând:
Dar unde sunt zăpezile de an?


*Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.102(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 I, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lucian Blaga – Edgar Allan Poe, Annabel Lee © Radio România

Din poezia americană – Edgar Allan Poe (1809-1849)

Annabel Lee*

Într-un regat lângă mare, pe care
Poate că ai să-l cunoști într-o zi,
Trăia odată, de mult, o fată
Pe nume Annabel Lee.
Ursita i-a fost de-a fi iubită
De mine și de-a iubi.
În acel regat lângă mare, eu și ea,
Amândoi eram doar niște copii.
Ne iubeam însă cu-o dragoste ce întrecea
Orice dragoste, eu și Annabel Lee.
Înaripați, chiar serafimii din cer
La dragostea noastră-ar fi putut râvni.
Aceast-a fost pricina pentru care
Peste regatul de lângă mare, veni
Un vânt, ce, suflând dintr-un nor,
Îngheță pe frumoasa mea Annabel Lee.
Rude înalte o duseră, s-o-nchidă-n mormânt,
În regat lângă mare, între făclii.
Mai puțin fericiți decât noi, îngerii
În rai s-au prins a ne pismui.
Aceast-a fost pricina, numai aceasta,
Precum toți oamenii știu, că vântul veni
Și-n regat suflând, cu îngheț
Nimici pe-a mea Annabel Lee.
Dar mult mai tare-a fost dragostea noastră,
Decât dragostea tuturor, a tuturor celor vii
Mai vârstnici, mai înțelepți decât noi.
Nici îngerii sus, nici demonii jos, nu pot despărți
În cer și sub mare, sufletul meu
De sufletul mândrei Annabel Lee.
Căci luna niciodat’ nu lucește fără ca vis să-mi aducă
Despre frumoasa Annabel Lee.
Niciodată stele răsar fără a-mi aminti
Ochii frumoasei Annabel Lee.
Și așa în mareea nopții eu zac
Lângă draga mea, draga mea, viața și mireasa mea,
În mormântul ei lângă mare,
Pe țărm, în mormântul fără făclii.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.104(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 II, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lucian Blaga – Serghei Esenin, Tot ce trăiește poartă semn © Radio România

Din poezia rusă – Serghei Esenin (1895-1925)

Tot ce trăiește poartă semn*

Tot ce trăiește poartă semn
de timpuriu, ca un dar.
Dacă n-aș fi poet
aș fi haiduc sau tâlhar.
Slab și mic, totdeauna erou
printre ștrengari, pe subt gard
adesea, foarte adesea, mă-ntorceam
acasă cu nasul spart.
Când vedeam pe mama speriată,
cu gura în sânge îngânam, pitic:
„Nu e nimic, m-am lovit de-o piatră,
mâne nu se mai vede nimic.”
Și acum că s-a stins
clocotul din zilele acele,
o putere neliniștită
s-a răspândit în poemele mele.
Cuvintele se împreună în snopi de aur,
și-n fiecare vers, fără sfârșit,
se răsfrânge îndrăzneala vechiului
rupe-coate, și frânge-ceafă-ndrăcit.
Ca și atunci sunt îndrăzneț și mândru
doar altfel m-arăt când felul mă-mpinge;
altădată mi se zdrobeau gâtlejul și gura,
azi am sufletul întreg în sânge.
Astăzi – nu către mama, ci spre mulțimea,
ce râde străină, zic:
„Nu e nimic, m-am lovit de-o piatră,
mâne nu se mai vede nimic.”


* Publicat în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.106(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 II, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lucian Blaga – Federico Garcia Lorca, Cântecul cavalerului © Radio România

Din poezia spaniolă – Federico García Lorca (1899-1936)

Cântecul cavalerului*

Cordova.
Depărtată și singură.
Cal negru, lună mare.
În desagă măsline amare.
Deși cunosc aceste drumuri, zarea toată,
nu voi ajunge la Cordova niciodată.
Pe șesuri în vânt
cal negru, roșie luna.
Moartea mă privește într-una
din turnuri, din Cordova.
Vai, ce lung e drumul! Câmpia ce dreaptă!
Vai, calul meu voinic!
Vai, moartea mă așteaptă
mai ’nainte de-a ajunge la Cordova!
Cordova.
Depărtată și singură.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.108(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 II, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lucian Blaga – Kostis Palamas, Caprifoliul © Radio România

Din poezia neogreacă – Kostis Palamas (1885-1943)

Caprifoliul*

Să fiu caprifoliul ce din ogradă se cațără
floare-nălțându-și pe zidul lăcașului tău,
caprifoliul ce din suflarea ta tânără
proaspăt se ține, proaspăt trăiește mereu.
Să viu, să mă-nalț la fereastră,
să-mi sprijini verdeață și ramuri.
Și pernă să fiu, cuib moale obrazului tău,
iubitoarei priviri prin deschisele geamuri.
Unească-se florile mele
cu părul tău drag, castaniu,
în caldul amestec, în dulcea devălmășie
vorbească-și frățește și viu.
Visuri și gânduri ce ai
să le scad în miresmele florile mele.
Și slugă să-ți fiu cu brațele-ramuri,
stăpână, tu, să fii peste ele.
Și fie, iubirea să nu mai apună,
iar cine-n fereastră ne va vedea
să spună că eu sunt tulpina ta,
să spună că tu ești floarea mea.
Fie ca fără mine să nu mai râzi.
Nici eu să nu-nfloresc fără tine.
Fericirea mea – eu vreau să ți-o dărui.
Risipește-ți frumsețea ta peste mine.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.109(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 II, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lucian Blaga – Endre Ady, Suspin în zori © Radio România

Din poezia maghiară – Ady Endre (1877-1919)

Suspin în zori*

Oh, lume scăldată în jar,
frumoasă cetate,
oh, leneșă voluptate
a trupului odihnit,
luminos și ascuns
scânteietor oraș fericit
c-o mie de cuiburi molatice!
Of, sfinte zvonuri de zori:
simfonie-a trăirii sălbatice,
viață minunată de-atâtea ori,
ce bine ar fi
să poți trăi.
Câtă bucurie zumzăie
și toată-i a altora,
cât aur răsună din zimți
și tot al altora, câte puteri ce străduinți, și toate ale altora,
câte femei sunt
și toate-ale altora,
de noi voluptăți,
ce larmă pe pământ,
și toate-ale altora,
câte îndemnuri țâșnesc,
și toate-ale altora,
câte de toate sunt,
câte frumoase de toate,
câte sfinte de toate
și toate-ale altora.


* Publicată în volumul Din lirica universală. Tălmăciri de Lucian Blaga, p.111(București, E.S.L.A., 1957). Înregistrare Radio Cluj din 1954, realizată de Pop Simion; conservată în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (XW DOC 428 II, inv. 29383/1955); prima fixare pe CD în 2008 (Lucian Blaga, Poeții, București, Editura Casa Radio).

Lasă un răspuns