Atelierele de traducere literară de la Oradea

1
141

Acest număr este dedicat în mare parte evenimentului cu totul special din acest an co-organizat de Filiala București – Traduceri Literare a ”Uniunii Scriitorilor din România”, când – la sfârșitul lunii noiembrie 2016 – am reușit să împlinim, chiar și dacă parțial, un mai vechi vis al nostru, și anume: realizarea unor ateliere de traducere literară, în care poeții să fie puși față în față cu traducătorii lor și să poată conlucra, să poată dezlega împreună sensurile operelor poetice. A fost vorba de traducerea a cinci poeți maghiari în limba română în frumosul oraș Oradea de pe malurile Crișului Repede.

Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR
Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR

George Steiner afirma – cu decenii în urmă în volumul său ”După Babel”, dedicat limbii și traducerii – că în procesul de traducere primul pas este înțelegerea textului în limba în care a fost scris, și anume limba sursă. Și tocmai acest obiectiv primordial au avut drept țintă aceste ateliere. În anumite părți ale poemului, care creează dileme, poetul însuși să vină în ajutorul traducătorului poeziei sale, în așa fel încât traducătorul literar să descifreze cât mai corect semnificația versurilor sale. Atunci când există mai multe variante de sens, atunci când în mod voit sau fortuit un cuvânt sau o expresie nu este clară, există mai multe posibilități de interpretare, în acel moment, în acel loc începe această frumoasă muncă, și anume lucrul celor doi cu potențialele semnificații, înțelegerea mai precisă a palierului lingvistic, dar și a intenționalității, a mizei stilistice a poetului sau poetei.

Atelierele de traducere literară de la Oradea – gazde primitoare au fost atât ”Casa memorială Ion Vulcan”, cât și în ”Casa memorială Ady Endre” – au avut loc în fiecare din cele trei zile într-o singură încăpere încărcată de istorie cel puțin centenară. Așa că traducerile au fost încărcat și de istorie. De istorie literară. Astfel, nu a lucrat separat fiecare traducător cu scriitorul tradus. Așa că – atunci când nu era de față scriitorul – am avut bucuria să descopăr o modalitate de traducere literară aparte: cum un cuvânt se ”licita” între traducători, creându-se un brainstorming benefic pentru soluția finală, pentru formula finală a cuvântului. Poate că aceasta a fost cea mai incitantă formă de lucru în atelierele de traducere de la Oradea, să vezi cum se cade de acord, în comun, în grup, asupra versiunii definitive a unui cuvânt, a unei expresii sau a unui vers în limba țintă.

Și trebuie spus că acestă atmosferă de colaborare este în primul rând meritul lui George Volceanov, care a coordonat mai multe ateliere de traducere în ultimii ani, din care le amintim pe cele desfășurate în străinătate, în Ungaria și Germania, fiind pe cale să creeze de acum un corp de traducători de literatură – atât din limba maghiară în limba română, cât și din limba engleză în limba română. El are speranăța că îi va forma pe acești tineri, pentru a constitui următoarea generație a traducătorilor literari de elită, gata să ducă mai departe competența, entuziasmul, acribia și profesionalismul mentorului său într-ale traducerii de literatură, Leon Levițchi.

Ca o experiență personală, mi-a făcut o deosebită plăcere colaborarea cu Bertóti Johanna – sub auspiciile ”Casei memoriale Ady Endre” – în eforturile depuse pentru definitivarea traducerilor din poezia orădencei  Fábián Judit, care chiar ne-a pus la încercare, nu numai prin anumite formulări originale, pentru noi puțin absconse, ci și prin rezolvarea unor versuri cu rimă. Eu nu cunosc limba maghiară, așa că am încercat cu traducătoarea să aflăm semnificația precisă și, apoi, rima perfectă, care să redea ceva din jocul sonor propus de poetă. Această experiență mi-a adus aminte de una și mai de amploare, în urmă cu câțiva ani: traducătoarea estoniană Riina Jesmin m-a solicitat să revedem traducerile a 16 poeți contemporani estonien în limba română. 160 de poezii. Așa că am luat avionul până în Estonia, pe Insula Hiumaa, și trei zile, de dimineața până seara, mi-am folosit simțul limbii române, pentru a vedea, pe de o parte, dacă poeziile sunt corect traduse, pe de altă parte, dacă în anume segemente au sens. Fără să cunosc, de bună seamă limba estoniană. Pentru Riina Jesmin a fost o încercare specială: nu tradusese decât diferite romane din limba ei maternă în română, niciodată invers. Așa că s-a găsit în fața provocării vieții ei. Pentru mine, bucuria de a-mi folosi simțul limbii plenar a fost cu totul specială.

Visul acestor ateliere de traducere literară a fost împlinit doar în parte, odată ce nu chiar toți poeții și poetele au stat față în față – nici nu era posibil cu cei doi creatori care nu mai erau printre noi, și anume Janus Pannonius, un poet din Evul Mediu. ideea traducerii poetului medieval maghiar a fost a lui George Volceanov, chiar când se așeza la lucru în frumoasa sală a ”Casei memorialei Iosif Vulcan”. Ca și cum locul i-ar fi adus în minte, ca printr-o minune, că în urmă cu multe secole a fost binecuvântată cetatea Oradei de un poet aparte, Janus Pannonius. Având în vedere că printre noi se găsea și Alexandru M. Călin, latinist în formare, el a preluat ideea și misiunea de a traduce direct din original, din limba latină, unul dintre poemele acestuia. Așa că pornind de la un proiect cu traducere din maghiară în  română, am ajuns să îmbogățim întreprinderea noastră și cu o traducere din latină în română. Poeta orădeancă Kinde Annamária nu mai este de câțiva printre noi. Traducătorul poetei, Skultéty Sándor, nu a putut să facă deplasarea la Oradea – din motive obiective -, dar s-a apropiat atât de mult de poezia poetei, încât ne-a însoțit de la distanță și ne-am bucurat să citim traducerile sale în cadrul Colocviilor de Traducere Literară 27 – blând curge körös în criș, desfășurate tot la Oradea, după încheierea atelierelor de traducere literară.Colcoviile au avut chiar rolul de a prezenta munca desfășurată în cele trei zile anterioare (vezi: https://www.fitralit.ro/04-12-2016-video-colocviile-de-traduceri-literare-27-bland-curge-koros-cris/ )

Din nefericire, unii poeți orădeni traduși nu și-au găsit răgazul să ne onoreze cu prezența – așa cum ne așteptam – cu toate că era vorba chiar de traducerea versurilor lor!, ceea ce ne-a mirat și a redus idealul atelierelor de traducere literară de la Oradea în amploarea și dezideratul lor. Traducătorii literari chiar fi avut nevoie de câte o sugestie – când ajungeau la anaghie -, având în vedere că a fost vorba și de unele texte mai alambicate, cărora nici individual, nici în grup nu li se găsea o soluție acceptabilă. Noroc că în ziua Colocviului am reușit să dăm de cei doi poeți orădeni și să rezolvăm în ultima clipă dilemele într-ale traducerii literare.

O altă miză a noastră a fost ca la Colocvii să vină atât maghiari, cât și români. Ploaia ne-a fost un dușman, căci a plouat crunt în acea duminică târzie de noiembrie, dar nici entuziasmul comunității române nu prea l-am simțit. Dacă n-ar fi venit poetul Miki Vieru, proaspăt sosit de la Ploiești la Oradea, revista ”Familia” – care agrease să fie printre organizatori – n-ar fi fost reprezentată deloc. Astfel, dezideratul de a aduce mai aproape celor două importante comunități a fost un semieșec. Noroc cu entuziasmul directoarei bibliotecii, Brândușa Doca, poetă ea însăși, care ne-a fost o gazdă perfectă la acest brunch de poezie maghiară cu lectură în original și traducere. Și, să nu uităm, regalul din Janus Pannonius, pe care l-am ascultat tot în două limbi, latină și română.

Am avut însă norocul unei colaborări aproape de perfecțiune: și aici îi amintesc pe entuziaștii și competenții co-organizatori ai acestui eveniment cu totul special, și anume orădenii Kemenes Henriette și Mihók Tamás, care au fost din prima clipă alături de noi și au lucrat excelent împreună. Cu atât mai mult cu cât cei doi puteau schimba oricând statutul, din poetă în traducătoare literară, respectiv din traducător literar în poet. Ei au reprezentat la modul ideal conlucrarea între traducător și poet. Cu atât mai mult cu cât Mihók Tamás mai tradusese versurile lui Kemenes Henriette. Așa că rodajul, ca să zicem așa, exista. Iar traducătorul a și declarat că-i place poezia poetei, lucru care a făcut ca lucrurile să meargă aproape ca pe roate. Astfel, mă bucur că i-am invitat la un dialog, așa, ca între poet și traducător, între traducător și poet, în acest număr.

În fapt, aproape fiecare participant ne-a dat câte un text despre atelierele de traducere de la Oradea – repet, un moment de climax ale evenimentelor organizate de Filiala București – Traduceri Literare a ”Uniunii Scriitorilor din România” – și câte o poezie, două din cele traduse. Așa că veți vedea nu numai atmosfera de lucru,dar și impresii personale ale participanților la evenimentele din cetatea Oradei.

Nu putem să încheiem fără să mulțumim încă o dată celor care au făcut posibilă această manifestare culturală: Consiliul Județean Bihor, Fundația Comunitas, fără de care n-ar fi fost posibile atelierul de traduceri literare și nici colocviile de traduceri literare – blând curge körös în criș, apoi ”Muzeul memorial Ion Vulcan”, ”Muzeului memorial Ady Endre”, ”Biblioteca” Universității din Oradea, revista „Várad”, care a fost alături de noi nu numai prin promovarea evenimentului, ci și prin filmarea Colocviului.

 

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns