traducere de Constantin Geambașu
În anul 1974 a apărut personajul principal al volumului de poezie Pan Cogito (Domnul Cogito) în peisajul cultural al Poloniei. Pan Cogito apare însă și în alte scrieri ale lui Zbigniew Herbert în anii următori. Lui Herbert îi plăcea să folosească poetic personae (care nu sunt identificabile cu autorul) și o ironie pe mai multe paliere: introducerea unui personaj favoriza jocul pe care autorul îl propunea între el și cititor. (Fitralit)
Despre cele două picioare ale Domnului Cogito
Piciorul stâng normal
ai zice optimist
un pic cam scurt
de băieţandru
în zâmbetul muşchilor
cu pulpa bine conturată
dreptul
ca vai de lume –
slăbănog
cu două răni
una de-a lungul tendonului lui Ahile
a doua ovală
pal trandafirie
amintire ruşinoasă a fugii
stângul
înclinat spre ţopăieli
săltăreţ
iubind prea tare viaţa
ca să rişte
dreptul
ţeapăn ca un domn
persiflând primejdiile
iată astfel
cu ambele picioare
cu stângul ce poate fi comparat cu Sancho Panza
şi cu dreptul
amintind de cavalerul răvăşit
umblă Pan Cogito
prin lume
împleticindu-se uşor
Prăpastia Domnului Cogito
În casă mereu suntem în siguranţă
dar îndată dincolo de prag
când dimineaţa Domnul Cogito
iese la plimbare
dă peste o – prăpastie
nu e prăpastia lui Pascal
nu e prăpastia lui Dostoievski
este o prăpastie
pe măsura Domnului Cogito
zile fără sfârşit
zile ce stârnesc groaza
merge în urma lui ca o umbră
se opreşte în faţa brutăriei
în parc peste umărul Domnului Cogito
citeşte cu el ziarul
sâcâitoare ca o eczemă
ataşată ca un câine
prea plată ca să înghită
capul mâinile şi picioarele
cândva probabil
prăpastia va creşte
prăpastia se maturizează
şi va fi serioasă
numai de-am şti
ce apă bea
cu ce boabe s-o hrănim
acum
Domnul Cogito
ar putea strânge
câţiva pumni de nisip
să o astupe
dar nu face asta
deci când
se-ntoarce acasă
lasă prăpastia
dincolo de prag
acoperind-o bine
cu o bucată de materie veche
Casele de la periferie
În după-amiezile de toamnă fără soare,
Domnului Cogito îi place să viziteze suburbiile murdare.
Nu există – spune el – o sursă mai pură de melancolie.
Case de la periferie cu ferestre încercănate
case ce tuşesc încet
frisoane ale tencuielii
case cu păr rar
cu ten bolnăvicios
doar coşurile visează
văicărelile slăbănoage
ajung la marginea pădurii
la malul apei mari
aş dori să vă găsesc un nume
să vă umplu de mireasma Indiei
de focul Bosforului
de larma cascadelor
case de la periferie cu tâmple afundate
case ce mestecă o coajă de pâine
reci ca visul unui paralitic
ale căror scări sunt ca un palmier prăfuit
case veşnic de vânzare
hanuri ale nefericirii
case care n-au fost niciodată la teatru
şobolani ai caselor de la periferie
duceţi-le pe ţărmul oceanului
să stea în nisipul fierbinte
să vadă noaptea subtropicală
valul să-i recompenseze cu ovaţii furtunoase
cum se cuvine doar vieţilor irosite
Domnul Cogito şi poetul la o anumită vârstă
1
poetul la vremea când se trece
fenomen specific
2
se uită în oglindă
sparge oglinda
3
într-o noapte fără lună
îşi topeşte certificatul în iazul negru
4
trage cu ochiul la cei tineri
le imită legănatul şoldurilor
5
conduce şedinţa
unor troțkiști independenţi
îndeamnă să dea foc
6
scrie scrisori
Preşedintelui Sistemului Solar
pline de mărturisiri intime
7
poetul la o anumită vârstă
în mijlocul unei vârste incerte
8
în loc să crească
panseluţe şi onomatopee
cultivă exclamaţii ţepoase
invective şi tratate
9
citeşte pe rând Isaia şi Capitalul
apoi în fervoarea discuţiei
i se încurcă citatele
10
poetul la o vârstă neclară
între Eros care se duce
şi Thanatos care încă nu s-a ridicat de pe piatră
11
fumează haşiş
dar nu vede
nici infinitul
nici florile
nici cascadele
vede procesiunea
de călugări cu glugă
ce urcă pe muntele stâncos
cu făcliile stinse
12
poetul la o anumită vârstă
îşi aminteşte copilăria caldă
tinereţea năvalnică
vârsta nefastă a bărbatului
13
se joacă
de-a Freud
se joacă
de-a speranţa
se joacă
de-a roşu şi negru
se joacă
de-a trupul
şi oasele
se joacă şi pierde
tresaltă de un râs nesincer
Editura Paideia, București, 2008
14
abia acum îşi înţelege tatăl
nu-şi poate ierta sora
care a fugit cu un actor
îl invidiază pe fratele mai mic
aplecat asupra fotografiei mamei
încearcă încă odată
să o îndemne să mai facă un copil
15
vise
teribil de pubertine
un preot catehet
obiecte ieşite în afară
şi inabordabila Jadzia
16
în zori îşi priveşte
mâna
se miră că pielea
seamănă cu o coajă
17
pe fundalul azurului tânăr
arborele alb al venelor sale
Mesajul Domnului Cogito
du-te unde s-au dus ceilalţi la capătul negru
după lâna de aur a nimicniciei ultima ta recompensă
mergi drept printre cei care stau în genunchi
printre cei întorşi cu spatele şi dărâmaţi la pământ
te-ai salvat nu ca să trăieşti
ai puţin timp trebuie să laşi mărturie
fii curajos când mintea înşală fii curajos
în ultimă instanţă doar asta contează
iar Furia ta neputincioasă fie ca marea
de câte ori auzi glasul celor umiliţi şi bătuţi
să nu te părăsească fratele tău Dispreţul
pentru spioni călăi laşi – ei câştigă
vin la înmormântarea ta şi-aruncă uşuraţi bulgări de pământ
iar cariul îţi va scrie biografia aranjată
şi nu ierta într-adevăr nu e în puterea ta
să ierţi în numele celor ce au fost trădaţi în zori
fereşte-te însă de mândria inutilă
priveşte-ţi în oglindă faţa de bufon
repetă: am fost chemat – oare nu erau alţii mai buni
fereşte-te de uscăciunea inimii iubeşte izvorul dimineții
pasărea cu nume necunoscut stejarul în iarnă
lumina de pe zid splendoarea cerului
ele nu au nevoie de respiraţia ta caldă
sunt pentru a-ţi spune: nimeni n-o să te mângâie
veghează – când lumina de pe munte dă semnul – ridică-te şi du-te
cât timp sângele-ţi răsuceşte-n piept steaua ta întunecată
repetă vrăji vechi ale omenirii basme şi legende
fiindcă aşa o să cucereşti binele pe care n-o să-l cucereşti
repetă cuvinte mari repetă-le cu îndărătnicie
precum cei ce-au mers prin pustiu şi-au dispărut în nisip
şi te vor răsplăti cu ce au la îndemână
cu șfichiul râsului cu uciderea pe gunoaie
du-te fiindcă numai aşa vei fi primit în cercul craniilor reci
în cercul strămoşilor tăi: Ghilgameş Hector Roland
apărători ai împărăţiei fără de sfârşit şi ai oraşului cenuşiu
Fii credincios du-te
- *Poezii apărute în volumul: Zbigniew Herbert, Pan Cogito, prefață, traducer și note de Constantin Geambașu, Editura Paideia, București, 2008
