Îl celebrăm pe Zbigiew Herbert, marele poet polonez, în acest număr al revistei noastre cu ocazia împlinirii unui centenar de la nașterea sa. Nu mai puțin de patru articole îi dedicăm unui luptător pentru dreptate, dar și celui care ne demonstrează fără putință de tăgadă că școala de poezie poloneză este una cu totul aparte. Herbert a fost și un gânditor cu totul deosebit, așa cum se poate vedea în ultimul articol. Astfel, vă invităm să citiți și următoarele materiale dedicate lui sau din opera sa la următoarele linkuri: https://www.fitralit.ro/30-09-2024-zbigniew-herbert-domnul-cogito/, https://www.fitralit.ro/30-09-2024-brigitte-gautier-creatia-lui-zbigniew-herbert/ și https://www.fitralit.ro/30-09-2024-zbigniew-herbert-revolta-samosienilor/ (Fitralit)
Poezia lui Herbert poate fi așezată sub semnul culturii clasice, al recuperării și reevaluării miturilor culturale, cu scopul redescoperirii unor semnificații noi, cu rezonanță în lumea contemporană (vezi Nike care ezită, Fragment dintr-o vază grecească, Nefertiti). Semnificativă în acest sens este și poezia De ce clasicii?, în care autorul recurge la exemple din Antichitate, pentru a dezvălui diferența de atitudine și comportament. În general, clasicii, consideră Herbert, sunt un exemplu de asumare a răspunderii pentru propriile fapte (vezi Tucidide). Același lucru este valabil pentru artă. Artistul trebuie să abordeze teme mari, autentice, dacă vrea să transmită cu adevărat ceva posterității1:
Dacă tema artei
va fi un ulcior spart
un suflet mărunt răvășit
tânguindu-se de zor
atunci ce va rămâne după noi
va fi ca plânsul îndrăgostiților
într-un mic hotel
când tapetul murdar se ivește-n zori
Un rol important în cadrul operei lui Herbert îl ocupă versurile din ciclul Pan Cogito („Domnul Cogito“)2, cu trimiteri directe, chiar din titlu, la raţiune, la necesitatea imperativelor morale. Domnul Cogito, un alter ego al poetului, reflectează asupra rosturilor existenţiale, lansând provocarea raţiunii şi a cumpătării în faţa afectelor necontrolate sau a răului devastator. Realitatea capătă sens şi încărcătură emoţională când este trecută prin filtre raţional-morale.
Domnul Cogito este un intelectual, dar nu aparţine elitei, nu doreşte să se ridice deasupra celorlalţi. Îi sunt caracteristice gândirea, spiritul critic şi independent, cu trimitere expresă la aserţiunea carteziană: cogito, ergo sum. Herbert, după cum bine observă poetul și teoreticianul polonez S. Barańczak, răstoarnă această aserţiune, conferindu-i conotaţie imperativă: de vreme ce doresc să exist, trebuie să gândesc.3 Pan Cogito ştie că e diferit, dar, în acelaşi timp, nu ştie exact cine este, nu ştie, pentru că viaţa în societate îl obligă să joace mai multe roluri deodată, îl împinge spre o duplicitate interioară permanentă (Despre cele două picioare ale lui Pan Cogito).
Protagonistul acţionează, de cele mai multe ori, în situaţii-limită, care-l obligă la o opţiune categorică, deşi cotidianul contemporan nu-i oferă prea multe prilejuri în acest sens, fiind tot mai cenuşiu, mai plat şi mai îndepărtat de sublim (Prăpastia lui Pan Cogito). Herbert demonstrează însă că facem o asemenea opţiune în fiecare moment al vieţii, iar opţiunea este cu atât mai dificilă, cu cât situaţia în sine este mai nedefinită, mai nesigură, mai departe de puritatea de cristal a „situaţiilor-limită“4. Se conturează un efort sisific din partea personajului, care înţelege că nici sentimentul eşecului previzibil, nici cel al zădărniciei nu-l scutesc de obligaţia alegerii conştiente. Numai datorită acestui lucru poţi regăsi, până la urmă, identitatea pierdută, sentimentul legăturii cu valorile veşnic proprii omului. Regula de bază a poeziei herbertiene o constituie stabilirea unei ierarhii, alegerea conştientă, cu toate consecinţele practice şi artistice5. În viziunea lui Herbert, viaţa omului trebuie să fie măsurată pe scara unor valori obiective, independente de voinţa şi dorinţa acestuia. Din păcate, în civilizaţia modernă, bazată în mare măsură pe etica eficienţei (tehnice, intelectuale, artistice), numărul calităților obiective a scăzut. Atenţia lui Herbert se îndreaptă spre un sistem de principii elementare, cum ar fi depăşirea egoismului natural, a orgoliului, a temerilor, a ostilităţii, a propriei slăbiciuni. În ochii săi contează cu precădere ideile care includ sau generează înţelepciune, adevăr sau alte virtuţi subordonate binelui. Nu este vorba de binele perceput la modul general, în numele căruia de multe ori a fost sacrificat binele individual, şi nici de viziuni utopice, menite să conducă la experimente false şi schematice6.
Domnul Cogito s-a fixat adânc în conştiinţa cititorilor şi a criticii7, devenind un volum emblematic prin aserţiunile şi formulările de natură morală şi etică. Herbert este considerat exponentul eticii eroice, semnificativă în acest sens fiind îndeosebi poezia Mesajul Domnului Cogito.
Atât din versuri, cât și din eseuri transpare ideea consecvenței artistice și morale. Din acest punct de vedere, Zbigniew Herbert este receptat ca reper în cultura și literatura polonă, mai ales în urma atitudinii civice pe care a manifestat-o curajos în perioada evenimentelor dramatice din Polonia anilor ’80 ai secolului trecut (acțiunile Sindicatelor Libere și Independente „Solidaritatea“, care au contribuit, în mare măsură, la prăbușirea sistemului comunist).
1. Cf. De ce clasicii? („Dlaczego klasycy“), în Z. Herbert, Wiersze wybrane, selecție de R. Krynicki, Wydawnictwo a5, Kraków, 2007, p. 391.
2. Zbigniew Herbert, Pan Cogito, Wrocław, 1998 (ediţie revăzută de autor). Vezi şi versiunea românească, Pan Cogito, Paideia, Bucureşti, 2008, traducere şi cuvânt-înainte de Constantin Geambaşu; Labirint cu pereții sparți, Tracus Arte, București, 2018, traducere din limba polonă, selecție, postfață și tabel cronologic de Constantin Geambașu.
3. O czym myśli Pan Cogito, în Poznawanie Herberta, t. I, Kraków, 1998, p. 195 (selecţie şi introducere de Andrzej Franaszek).
4. Ibidem, p. 200.
5. K. Dybciak, W poszukiwaniu istoty i utraconych wartości, în Poznawanie Herberta, t. I, p. 138.
6. Ibidem, p. 141. Lumilor ideale, încărcate de promisiuni înşelătoare, Herbert le preferă viaţa concretă, obişnuită, „cenuşie“, care nu va fi înregistrată ca atare de istorie. Pan Cogito „acceptă un rol indirect / nu va locui în istorie“ (Jocul lui Pan Cogito). S. Barańczak afirmă, pe bună dreptate, că, printr-un asemenea refuz, Pan Cogito părăseşte nu doar ţinutul Arcadiei, ci devine totodată un „evadat din Utopie“ (Uciekinier z Utopii, p. 219).
7. Vezi, printre altele, Stanisław Barańczak, Uciekinier z Utopii. O poezji Zbigniewa Herberta, Wrocław, 1994, pp. 132–135; 216–282; Poznawanie Herberta, 1, Cracovia, 1998, selecţie şi introducere A. Franaszek, pp. 241–263, 280–303; Poznawanie Herberta, 2, Cracovia, 2000, pp. 130–148; Z. Jarosińki, Literatura lat 1945–1975, Varşovia, 2002; A. Franaszek, Herbert. Biografia, t. 1 i 2., Znak, 2018; vezi, de asemenea, seria Biblioteka Pana Cogito, sub egida Institutului de Literatură din Cracovia (printre altele, Świat piękny i bardzo różny. Szkice o wojażach Pana Cogito, red. J. M. Ruszar, D. Siwor, Instytut Myśli Józefa Tischnera – Wydawnictwo JMR Trans-Atlantyk, Kraków, 2018; Nie powinien przysyłać Syna. Etyczne i metafizyczne aspekty twórczości Zbigniewa Herberta, red. J. M. Ruszar, Instytut Myśli Józefa Tischnera – Wydawnictwo JMR Trans-Atlantyk, Kraków, 2018;Tomasz Tomasik, Poczucie tożsamości. Lektury na marginesach twórczości Zbigniewa Herberta, Polskie Wydawnictwo Muzyczne, Kraków, 2018; Kłusownik i myśliwi. Prywatna historia sztuki Zbigniewa Herberta, Instytut Literatury, Kraków, 2020; Józef Maria Ruszar, Zapasy ze światem Zbigniewa Herberta. Esej o życiu pisarzy w czasach pierwszych sekretarzy, Instytut Literatury, Kraków, 2020.
