Ședeam la bogata masă festivă – organizată în onoarea creatorilor de reviste ale Uniunii Scriitorilor din România și a unor colaboratori ale acestora la începutul lunii mai 2024 – în frumosul și modernul Hotel Padeșul din Făget. Festinul reprezenta o dovadă grăitoare că există încă apreciere în Transilvania pentru truda oamenilor care sunt creatori de literatură, care o disecă și discută în profunzime zi de zi cu stil, iar prin traducerea literară dau viață literaturii universale în România. O destul de rară recunoaștere că strădania literaților în Cetate chiar merită într-o lume prea mult axată pe consum și trăind în superficialitate.
Nu apucasem bine să degust o pălincă de calitate, învechită câțiva ani, că, stimulat de tăria băuturii, mi-am exprimat aprecierea cu voce tare. Un bărbat care ședea la stânga mea, fin, elegant îmbrăcat, mi-a spus cu modestie: „Din producție proprie“. Era, de aproape douăzeci de ani, primarul localității Săvârșin, unde se găsesc celebrul castel și domeniu al Familiei Regale. Nu știam prea multe amănunte despre cel care a fost maestrul de ceremonii, dar am aflat curând că cel care ședea alături de mine a fost cel care a pus la cale această cină, fiind, de fapt, și promotorul atmosferei de caldă ospitalitate cu care am fost înconjurați în zilele petrecute la Făget și Săvârșin.
A doua zi, aveam să fim privilegiații oaspeți găzduiți în Tea House („Casa ceaiului“) – o clădire situată pe proprietatea regală, decorată cu un bun-gust desăvârșit –, unde s-au desfășurat lucrările Colocviului național al revistelor de cultură.
Cu o seară înainte, domnul Ioan Vodicean, primarul Săvârșinului, îmi mărturisese că scrie poezie în… grai bănățean. Un grai de care auzisem, dar nu avusesem prilejul să-l ascult. Am înțeles cu această ocazie de ce manifesta o mare deschidere și o sensibilitate aparte pentru scriitorii pe care i-a găzduit: prețuia arta cuvântului și. Surprise a fost însă a doua zi că am trăit momentele în care ne-a recitat poeziile cu un talent aparte, de actor. Îmi trezise curiozitatea pentru poezia în grai bănățean a domniei sale. Îi spusesem seara că m-ar interesa un volum al său, dar abia a doua zi mi-am dat seama că pentru el performance-ul poeziilor era chichirezul.
Acum îmi aduc aminte că number în Austria, la Viena, cu mulți ani în urmă, avusesem bucuria de a asculta poeți de talia unui H. C. Artmann, membru al Wiener Gruppe, care scria în Wienerisch (dialectul vorbit la Viena) o poezie umoristică de mare calitate. La început – în primii ani în care am fost invitat să țin prelegeri pe teme literare, să citesc traduceri literare de poezie sau să citesc poezie proprie –, mi-a fost greu să înțeleg acest idiom, dar, cu timpul, am început să mă familiarizez cu el. Și-așa am înțeles că ceea ce fusese cabaretul din perioada interbelică, cu textele unui mare scriitor, Bertolt Brecht, și interpretarea magistrală a unei Marlene Dietrich, își are rădăcinile într-un idiom folosit cu secole în urmă de către delincvenții vienezi, devenit ulterior limbajul secret al locuitorilor Vienei și, în cele din urmă, limbajul poetic al unor scriitori din capitala Austriei. La cum tangoul argentinian fusese inițial un dans erotic din bordeluri, iar ulterior a devenit un dans al saloanelor cele mai sopisticate ale aristocrației, iar ulterior, adevărate provocări ale dansatorilor profesioniști, care l-au radicat la nivel de artă.
După colocviu, la festivitatea de decernare a diplomelor, domnul primar ne-a surprins pe toți, întrebându-ne dacă dorim să ascultăm câteva poezii din creația sa, scrise în grai bănățean. Cu siguranță, am răspunși cuprinși de politețe. Poate că unii dintre noi se așteptau să urmărească – și să aplaude din obligație – o recitare anostă pe care i-o datoram celui care ne primise atât de ospitalier pe plaiurile bănățene. Se configure un eșec.
Nici vorbă de așa ceva! A fost incontestabil o reală revelație să descoperim un performer de poezie foarte talentat, care ar putea să aibă săli pline de iubitori ai poeziei umoristice. Mare descoperire acest primar, care nu numai că, prin munca sa de zi cu zi, plină de abnegație pentru Săvârșin și satele înconjurătoare, îmbogățește cu adevărat comunitatea, ci o și înnobilează prin poezia sa. Nu întâmplător este în construcție un centru cultural în mica localitate pe care o păstorește: pentru ca iubitorii de cultură să se împărtășească din darurile spirituale ale comunității, ale țării și ale lumii.
Oare cu câți primari-poeți poate să se mândrească țara noastră?!
