Traducătorii operelor literare sunt, și ei, autori?

0
171

Iata o întrebare care a stârnit și va determina în continuare discuții aprinse. Statutul traducatorului literar – așa cum este el conturat de CEATL (Conseil Européen des Associations de Traducteurs Litteraires) – confirma această aserțiune, explicând de ce traducătorii de literatură sunt sau trebuie să fie ei înșiși autori.

Brândușa Răileanu
Brândușa Răileanu

Dreptul de autor, afirma Pierre Assouline în cartea sa La condition du traducteur, se bazeaza pe noțiunea de originalitate: orice nouă formă de exprimare, deosebită de cele existente, este considerată a fi proprietate inalienabilă de autorul ei și, având această calitate, beneficiază automat de protecție. Ca și reprezentațiile teatrale sau interpretările muzicale, traducerile literare conțin două drepturi de autor: pe de o parte dreptul de autor al originalului și, pe de alta parte, dreptul de autor al traducătorului care este autor unic al unei opere unice, distincte de orice alta traducere posibila a aceluiași text. Din aceasta cauză, în mod legal, traducătorul beneficiază lde aceleași drepturi ca și autorul. Asta înseamnă că traducerea literară nu este o simplă prestație de servicii, dimpotrivă, ea este o formă liberă de exprimare. Atunci când un editor semnează un contract cu un traducător, în realitate el comandă o lucrare originală care poartă amprenta autorului ei. Pierre Assouline subliniază faptul că pentru succesul unei traduceri literare este foarte important ca traducătorul să aibă o predispozițe pentru scris, pentru a putea surprinde stilul și atmosfera din textul sursă. Aceste aspecte sunt transpuse în textul țintă, atât la nivel de mesaj cât și la nivel formal.

În ajutorul traducătorilor literari vine și Consiliul European al Asociațiilor de Traducători Literari – asociație internațională fără scop lucrativ, creata în 1993. CEATL urmarește două serii de obiective, una internă și cealaltă externă. Pe plan intern, CEATL adună informații despre situația traducerilor literare și a traducătorilor din țările membre și face cunoscute experiențele și exemplele celor mai bune practici din diferite țari. Pe plan extern, CEATL apără interesele legale, sociale și economice ale traducătorilor literari în contextul European, organizeaza acțiuni de lobby pe lânga UE și eventuale reacții publice la evenimente sau tendințe care au legătura cu evenimente sau tendințe legate de profesie sau de calitatea traducerilor literare. CEATL ajută individual asociațiile membre să-și întărească poziția de traducători literari în țarile lor. CEATL numără astăzi 10.000 de autori, membri în 32 asociații din 26 țari europene.

În aceste condiții, a apărut ideea unei Platforme europene pentru traducerea literara (PETRA), susținută de programul ‘Cultură’ al Comisiei Europene, care își propune să reunească inițiativele existente, să le ofere vizibilitatea pe care o merită, să favorizeze schimburile culturale.

Cum oare am putea recunoaște importanța traducătorilor literari și cum i-am putea încuraja? Traducerile literare ar trebui să fie mai numeroase? Sunt întrebări care, deși nu pot constitui o bază de lucru, pot totuși să dezvăluie o tendință și o stare de spirit.

Un răspuns l-a adus recent târgul de carte Gaudeamus care a prezentat un număr important de traduceri din literatura universală. Am fost martorii unui eveniment cultural de remarcabilă amploare. Un eveniment care a supus atenției generale probleme de stringentă actualitate cum ar fi statutul legal și social al traducerilor, politicile editoriale și relația lor cu economia de piața, copyright-ul și internetul. Gaudeamus a scos în evidența importanța traducerilor literare, statutul lor legal și social. Acest „moment de vârf al anului editorial și cultural în România” așa cum a fost definit Târgul Internațional GAUDEAMUS a reprezentat centrul pieței editoriale și al vieții culturale din România. Deopotrivă târg de carte și cafenea literară, GAUDEAMUS a propus și în acest an peste 800 de evenimente culturale.

S-a spus de nenumărate ori că o traducere literară trebuie să facă o introspecție adâncă, să urmarească felul în care gândul autentic artistic a fost întrupat în carți. Dincolo de rolul de judecator receptiv, competent și integru, liber de prejudecați și de idei preconcepute, traducătorul de literatură trebuie să fie un om de cultură. Un om care a pătruns în adâncime valorile literare ale umanitații, valori pe care apoi știe să le tălmăcească, să le facă să circule. Și dacă, uneori, graba, neimplicarea plenară în acțiunea de a traduce antrenează folosirea unor unelte comode și perimate, exemplele spre care tindem sunt exemple de mare cultură, de înțelegere adânca a complexității fenomenelor, de tratare nuanțată a lor.

Este însă la fel de adevarat că vocile artistice cele mai înzestrate trebuie, în egală măsură, amplificate printr-o cultură temeinică. Traducătorului de literatură îi revine sarcina de a transpune nuanțat unicitatea atât de discutată a stilului, conștient fiind de faptul că niciodată informația culturală bogată, erudiția chiar, nu au estompat calitațile native, talentul.

Una dintre nenumaratele îndatoriri ale traducătorului trebuie sa fie, așadar, una de intelectualizare atentă, treptată, iar instrumentul ei nu poate fi decât cultura de specialitate.

Traducerile la care m-am referit subliniază un adevar evident și anume acela că traducătorul este unul dintre factorii meniți sa înlesnească lectura limbajului literar, să stimuleze meditația asupra condiției literaturii contemporane.

Cred că numai asemenea ample lecturi sunt capabile să anuleze complexele provinciale de originalitate absolută. Traducătorul ar putea ajunge astfel, prin comparații revelatoare, să-și definească mai exact locul într-un muzeu imaginar al traducerii literare.

Lasă un răspuns