Prezentare și traducere de Vasile Moga
Poemul Stanisław al lui Karol Wojtyła (cronologic, ultimul înainte de Tripticul roman, care va fi semnat Papa Ioan Paul II) reprezintă una dintre cele mai profunde meditații poetice asupra istoriei și spiritualității Poloniei. Inspirat de figura Sfântului Stanisław Szczepanowski, episcop de Cracovia din secolul al XI-lea și martir al Bisericii, textul se înscrie în tradiția poetică poloneză care leagă destinul național de cel religios. Sfântul Stanisław, ucis în 1079 din ordinul regelui Bolesław II śmiały („cel Îndrăzneț“), a devenit nu doar un simbol al rezistenței morale în fața tiraniei, ci și imaginea conștiinței care se ridică împotriva puterii abuzive.
Karol Wojtyła evocă această dramă istorică nu ca pe un simplu episod din trecut, ci ca pe un arhetip al confruntării dintre autoritatea lumească și legea spiritului. Poemul surprinde tensiunea dintre putere și sacralitate, dintre violența istoriei și fidelitatea credinței, redând totodată vibrația morală a locului în care s-a petrecut evenimentul – Cracovia, orașul regal și centru al conștiinței creștine poloneze.
Personajele evocate, regele Bolesław, episcopul Stanisław și poporul tăcut care asistă se transformă în simboluri ale dramei naționale. Regele devine întruchiparea patimii politice, a orgoliului și a impulsului destructiv al puterii; episcopul – imaginea sacrificiului conștient, a curajului de a spune „nu“ în numele legii divine; iar poporul, martor al sfințeniei și al vinovăției, este chemat să învețe din moartea celui drept.
Karol Wojtyła, poet al interiorității și al meditației teologice, privește această confruntare nu doar prin prisma istoriei medievale, ci și ca metaforă a secolului al XX-lea, când Biserica și credința au fost din nou puse la încercare de violența totalitarismelor. Moartea episcopului Stanisław devine astfel prefigurarea a jertfei celor care, în epoci de prigoană, au apărat demnitatea omului și libertatea spiritului. (Şase ani mai târziu, preotul Jerzy Popiełuszko va fi sacrificat în acelaşi fel, pentru curajul de a opune ideologiei comuniste valorile religiei creştine.)
Prin versurile sale dense, încărcate de reflecție, Karol Wojtyła ridică poezia la nivelul unei rugăciuni istorice. Stanisław nu este doar portretul unui sfânt, ci și meditație despre responsabilitatea morală a comunității, despre fragilitatea dreptății în fața violenței și despre chemarea fiecărui om la martiriu interior – acolo unde credința se întâlnește cu datoria.
***
StanisłAW
1.
Doresc să descriu Biserica;
Biserica mea, care se naște împreună cu mine,
dar care nu moare odată cu mine – nici eu nu mor odată cu ea,
care mă depășește necontenit.
Biserica: adâncul și culmea ființei mele.
Biserica: rădăcina pe care o înfig în trecut
și în viitor deopotrivă,
Sacramentul existenței mele în Dumnezeu,
care este Tatăl.
Doresc să descriu Biserica;
Biserica mea, care este legată de pământul meu
(i s-a spus: „Orice vei lega pe pământ
va fi legat și în cer“),
așadar Biserica mea s-a legat de pământul meu.
Pământul se află în bazinul Vistulei,
afluenții se umflă primăvara, când zăpezile se topesc în Carpați.
Biserica s-a legat de pământul meu,
pentru ca tot ce se leagă pe el să fie legat şi în cer.
2.
A fost un om, în care pământul meu a văzut
că este legat de cer.
A fost un astfel de om, au fost oameni… și sunt mereu…
Prin ei, pământul se vede pe sine în sacramentul
unei existențe noi.
Devine patrie: căci în ea, casa Tatălui începe să se zămislească, se naște din ea.
Doresc să descriu Biserica mea în omul căruia i s-a dat numele Stanisław.
Și acest nume, regele Bolesław l-a înscris cu sabia în cele mai vechi cronici.
Acest nume l-a înscris cu sabia pe pardoseala catedralei, când au curs pe ea șiroaie de sânge.
3.
Doresc să descriu Biserica în numele prin care neamul a fost botezat din nou
cu botezul sângelui: pentru ca, mai apoi, de atâtea ori, să treacă prin botezul altor încercări –
prin botezul dorințelor, în care se dezvăluie suflarea ascunsă a Duhului;
în Numele altoit pe ogorul libertății umane mai devreme decât numele Stanisław.
4.
Pe ogorul libertății omenești se nășteau deja Trupul și Sângele,
tăiate de sabia regelui chiar la rădăcina cuvântului preoțesc,
tăiate la baza craniului, tăiate din trunchiul viu…
Trupul și Sângele încă nu apucaseră să se nască,
sabia a lovit potirul de metal și pâinea de grâu.
5.
Se gândea, poate, Regele: Biserica nu se va naște din tine chiar azi,
nu se va naște un neam din cuvântul ce mustră trupul și sângele,
se va naște din sabie, din sabia mea, care va tăia-n două cuvintele Tale,
se va naște din sângele vărsat…: poate că așa gândea Regele.
Dar suflarea ascunsă a Duhului va uni într-un singur întreg
cuvântul frânt și sabia, coloana vertebrală retezată și mâinile pline de sânge…
și va spune: veți merge în viitor împreună, nimic nu vă va mai despărți!
Doresc să descriu Biserica mea, în care prin veacuri
merg împreună cuvântul și sângele,
unite prin suflarea tainică a Duhului.
6.
Se gândea, poate, Stanisław: cuvântul meu te va durea și te va întoarce,
vei veni la uşa catedralei ca penitent,
vei veni istovit de post, luminat de glasul lăuntric…
și te vei așeza la Masa Domnului ca fiul risipitor.
Cuvântul nu te-a întors, te va întoarce sângele;
poate nici n-a apucat episcopul să gândească: (Depărtează de la mine paharul acesta).
7.
Pe ogorul libertății noastre cade sabia.
Pe ogorul libertății noastre cade sângele.
Care greutate va înclina balanța?
Se sfârșește primul veac.
Începe veacul al doilea.
Luăm în mâinile noastre Planul timpului necruțător.
II.
1.
Țara aleargă la ferestre, aleargă copacii și câmpiile.
Scânteiază zăpada pe ramuri şi cade apoi topită la soare.
Și din nou verde: crud, la început, apoi copt
şi,-n cele din urmă, stins, ca lumânarea.
Pământul polonez aleargă în verde, în toamne și-n zăpezi.
Îl absoarbe drumețul pe jos; de la un capăt la altul, cu greu străbătut.
Nici pasărea nu-l străbate ușor, dar avionul într-o oră-l parcurge.
Patria o-nchide în pătratul lui.
2.
Pământ în care unirea-i dificilă. Pământ al celor ce-și caută propriul drum.
Pământ al dezbinării-ndelungi între prinții aceluiaşi neam.
Pământ supus libertății unuia contra tuturor.
Pământ sfâșiat, în cele din urmă, timp de șase generații, aproape;
sfâșiat pe hărțile lumii! Și cu atât mai mult în soarta fiilor lui!
Pământ, prin sfâșiere, unit în inimi poloneze
ca nicio altă ţară.
3.
De unde-a apărut acest nume, primit pentru oameni?
pentru părinți, pentru neam, pentru scaunul episcopal cracovian,
pentru regele Bolesław, cel Îndrăzneț și Darnic?
pentru secolul douăzeci?
E numele său.
1978
