traduceri de peter sragher
12 octombrie 1992
mă întorc acasă după ani și ani de
umblat prin bucurești
și mă întorc cu o plasă goală în mână
și iese ea la poartă și îmi zice păi
dragul nostru, parcă ai zis că mergi la câștig
parcă ziceai că tu, în doi ani, o să câștigi cât alții în patru
și uite că acum n-aduci nimic
ba, uite, dragilor, chiar nimic am câștigat.
și aduc atâta nimic acasă cât n-a putut aduna
nimeni în ăștia doi ani.
nici n-am putut căra de unul singur atâta
nimic cât am câștigat.
în urma mea vin care-ncărcate cu nimic,
gata să se rupă sub greutate.
când or să se deșarte toate-n curtea noastră
nimeni n-o să aibă atâta nimic ca și noi.
într-un an, doi, o să fie mai căutat decât aurul.
o să vindem din el numai când va fi la mare preț.
fiți siguri, dragilor, atâta nimic n-are nimeni.
doi ani am tot adunat numai cu gândul la voi.
12 oktober 1992
ich kehre heim nach langen jahren
wandern durch bukarest
und ich kehre mit einem leeren beutel in der hand zurück
und sie kommt zum tor und sagt naja
mein lieber, sagtest du nicht du gehst geld machen,
sagtest du nicht, dass du in zwei jahren so viel wie andere
in vier verdienen wirst und siehe jetzt bringst du nichts.
doch, meine lieben, ich habe nichts und abernichts verdient.
und ich bringe so viel nichts nach hause wie kein
anderer in diesen zwei jahren sammeln konnte.
ich konnte alleine nicht so viel nichts
tragen wie ich verdient habe.
hinter mir kommen die karren beladen mit nichts,
fast in stücke gegangen unter dem gewicht.
wenn alle in unserem hof entladen sind
wird nimand so viel nichts haben wie wir.
in ein, zwei jahren wird es mehr gesucht sein als gold.
wir werden verkaufen nur wenn es hoch im preis steht.
seid sicher, meine lieben, so viel nichts hat niemand.
zwei jahre habe ich eifrig gesammelt und an euch gedacht.
nu știu ce l-a apucat pe tatăl meu să-njuge boii la car
la doișpe noaptea, să mă trezească și să-mi spună hai.
eu după ce mor dorm somnuri lungi. unde, am zis,
a zis: la șomcuta mare. ce putea să-l mâne pe el
în miez de noapte tocmai la șomcuta mare,
la atâta drum de satul nostru? și de ce să nu ia
autobuzul, dimineața la șase, de ce să umblăm
patru ceasuri încolo, patru ceasuri încoace
cu mersul moale și greoi al boilor noștri?
dacă-i pe-așa, n-o să mă mai prindeți acasă de-acum prea devreme,
n-o să mă trezesc în miez de noapte pentru o nebunie ca asta.
și-atunci se apropie ea și zice: scoală
dragul mamei, tatăl tău
tocmai pleacă să te-aducă de la șomcuta,
du-te să-l ajuți să te ridice,
de trei file zaci acolo fără suflare.
și abia de-au ajuns să ne dea de știre astă seară,
dragul nostru.
ich weiß nicht was in meinem vater gafahren war, die ochsen im joch
um zwölf nachts zu spannen, mich zu wecken und zu sagen komm.
nachdem ich sterbe, schlaf ich lange schläfe. wohin, sage ich,
er sagte: nach șomcuta mare. was konnte ihn
um mitternacht gerade nach șomcuta mare
so weit von unserem dorf treiben? und warum night
den bus nehmen, morgens um sechs, warum
vier stunden hin, vier stunden zurück gehen
mit dem weichen und plumpen gang unserer ochsen?
wenn’s so ist, erwischt ihr mich nicht mehr sehr früh zu hause,
ich werde nicht in tiesfster nacht für so eine verrückte sache aufstehen.
und dann kommt sie näher und sagt: wach auf
main limber, dein vater
bricht gerade auf, dich aus șomcuta zu holen,
geh und hilf ihm, dich aufzuheben,
seit drei tagen liegst du dort ohne lebenshauch.
und erst heut abend haben sie uns die nachricht gebracht,
Unser lieber.
12 octombrie 1992
sunt un bărbat singur. nu-i nicio mândrie în asta. doar sunt
hoarde de nefericiți care umblă și caută
alți nefericiți – numai că între nerfericiți și nefericiți
sunt mari praguri de nefericire.
unii au bani mulți, alții speranțe
deșarte – nu exisă doar nefericiți
de-un singur fel.
iar când, totuși, se unesc,
nefericiții fac revoluții, după care
li se ia totul.
12 oktober 1992
ich bin ein einsamer mann. kein grund zum stolz. es gibt doch
horden von unglücklichen menschen die umherwandern und andere
unglücklichen suchen – aber unter unglücklichen und
unglücklichen gibt es große grade de unglücklichseins.
einige haben viel geld, andere eitle
hoffnungen – es gibt nicht nur unglückliche
von einer einzigen art.
und doch, wenn sie sich vereinigen,
machen die unglücklichen revolutionen, nach denen
ihnen alles weggenommen wird.
