Bruno Weinhals (1954, Horn, landul Austria Inferioară – decembrie 2006, Viena). Operă:Die Entdecker: Sechsundzwanzig Gedichte und eine Suite, 1983(Descoperitorii. Douăzeci și șase de poezii și o suită); Lektüre der Wolken, Gedichte und ein Essay, Edition Umbruch, 1992 (Lectura norilor, poezie și un eseu, Editura Umbruch); Fingersatz. Zwölf Szenen (Digitație. Douăsprezece scene. Premieră la Teatrul din Kiel, Germania, 1996, Fabulierbuch. Prosa/Essay, Ritter Verlag (Cartea istoriilor. Proză/Eseu , editura Ritter, 2000). Traducător din italiană. Mai multe premii și burse. Mare admirator al figurii lui Ulise, a adunat în timpul vieții sute de poezii – în multe limbi ale lumii – dedicate acestei figuri mitice din Grecia antică, într-un volum care n-a mai apărut niciodată. Nu a dorit niciodată să-i apară fotografia alături de versuri, chiar publicate în volum, considerând că poezia nu are și nu trebuie să aibă chip.
Poetul cuvintelor puține, dar care face ca abstracțiunea să se îngemăneze în liniște cu concretul, cuvântul să fie potrivit într-o expresivitate rară, fără ca să fie dat pradă, odată cu poeticitatea, metaforei, Bruno Weinhals este unul dintre poeții importanți ai Austriei postbelice.
Nu rareori simți că îndărătul cuvintelor se află alte cuvinte, care încă nu s-au exprimat, dar simți tensiunea lor, nu o bănui, ci o simți, ca o prezență aproape fizică. Ar putea fi un sunet inspirat de artă.
Cine ar fi bănuit că Bruno Weinhals a fost un chitarist pasionat, care ținea un Fender Stratocaster alături, pentru clipele în care bucuria muzicii nu mai putea fi exprimată prin cuvinte. Atenția cu care scrie poeziile – într-o limbă germană care îngemănează simplicitatea cu expresia surprinzătoare – te face să meditezi profund asupra traducerii lor, căci se ascund în versurile sale sensuri care abia la a doua sau a treia lectură se clarifică. Cu ani în urmă l-am tradus în volumul Bruno Weinhals Journal des Eigensinns / Jurnalul îndărătniciei, ediție bilingvă, editura Kriterion, 1997.(Peter Sragher)
⁂
| Bleiben Trocknen Weiterleben | A rămâne A se usca A trăi mai departe |
|---|---|
| Das Meer vergräbt sich im Stein Die Küste sieht keine Stadt Die Straße fährt leer übert den Stein Ein Sonnenjahr zwischen Landschaft und Regen Ein Lichtjahr zwischen Himmel und Meer Die Farben sind einfach genug | Marea se îngroapă în piatră Faleza nu vede nici un oraș Strada circulă goală peste piatră Un an-solar între peisaj și ploaie Un an-lumină între cer și mare Culorile sunt pur și simplu de ajuns |
| Fragile | Fragile |
|---|---|
| Dein Gesicht auf diesen Briefumschlag schreiben und glauben dass du so wiederkämst Was für ein Versuch den Magnetismus der Sprache glauben zu machen die Schwerkraft der Lettern | Să scriu chipul tău pe acest Plic și să cred astfel că te-ai întoarce Ce încercare să fac magnetismul limbii să creadă în forța de gravitație a literelor |
| Ein Gerede geht übers Papier | O vorbărie merge pe hârtie |
|---|---|
| hilft eine Schönheit ins Wort sagt was es sagt wieder noch einmal noch immer verkommt zum Vers und steht da und mach weiter | ajută unei frumuseți să intre-n cuvânt spune ceea ce spune iarăși încă o dată încă decade în vers și rămâne aici și continuă |
| Ein Gedichtband ist ein Journal de Eigensinns und der Geistesgegenwart. So sehr das Konzept auch durchdacht und plausibel sein mag, zunächst einmal steht jedes Gedicht für sich als Material für den Leser. Was der Autor mit seinem Konzept wollte, ist nicht weiter wichtig. Es ist immer nur ein Vorschlag, den man annehmen kann, wenn man will; die auktoriale (nicht autorisierte) Lesart, was gerade bei diesen Gedichten, die kein Ich kennen, nichts sagt. Der nachzulesenden Erzählstruktur im Roman stellt der Gedichtband eine weitläufige Beweglichkeit entgegen, die das gelangweilte Blättern durch Zeitschriften genauso umfasst wie das bewusste Neuordnen der Texte durch einen Leser. (Der eigensinnige Leser von Gedichtbänden hält sich nicht ans Vorgegebene und liest, wie er will; jener von Romanen versucht, das Vorgegebenen als Ganzes gegen die Einwirkung der Zeit zu retten). | Un volum de poezie este un jurnal al îndărătniciei și al contemporaneității spiritului. Pe cât de temeinic gândită și plauzibilă ar putea fi structurarea, în primul rând fiecare poezie în parte constituie un material pentru cititor. Ceea ce autorul a dorit cu structurarea sa nu mai prezintă importanță. Este întotdeauna doar o propunere care poate fi acceptată dacă vrem; lecțiunea auctorială (nu cea autorizată), ceea ce la aceste poezii, care nu cunosc un Eu, nu spune nimic. Structurii narative, urmărită în timpul lecturii romanului, volumul de poezie îi contrapune o capacitate de mișcare vastă, care cuprinde răsfoirea plictisită prin ziare, la fel ca și reordonarea conștientă a textelor pin intermediul unui cititor. (Cititorul îndărătnic al volumelor de poezie nu se ține de ceea ce-i este dat și citește cum vrea; cititorul de romane încearcă să salveze ceea ce-i este dat ca întreg de acțiunea timpului.) |
| Kommt in Schönheit daher | Se apropie în frumusețe trecând |
|---|---|
| gegangen auf dem Geräusch ihrer Schritte Eind Windstoß fliegt ihr ins Haar schlägt ein Fenster weit auf Ihr Haar fällt zurück in die Stille Eine gerissene Wolke spiegelt das Licht in den Scherben Klirrenden Schritts auf dem Pflaster in Schönheit der Abgang | încet pe zgomotul pașilor ei O pală de vânt îi trece prin păr Deschide larg o fereastră Părul ei cade-napoi în liniște Un nor rupt oglindește lumina în cioburi Cu pași zornăind pe caldarâm în frumusețe îndepărtarea |
