Juli Zeh – Vultur și înger

0
104

La sfârșitul lunii octombrie 2016 am fost invitat să le prezint colegilor de breaslă în cadrul Colocviilor de Traduceri Literare 25 (Traducătorii literari pe șantierul lor – vezi https://www.fitralit.ro/16-11-2016-video-colocviile-de-traduceri-literare-25/) una din cărțile traduse de mine din limba germană. Am optat pentru romanul Vultur și înger de Juli Zeh, apărut în 2007 la Editura Niculescu din București.

Radu-Mihai Alexe
Radu-Mihai Alexe

Anul acesta se împlinește un deceniu de la publicarea romanului Vultur și înger, cartea de debut a scriitoarei Juli Zeh. Încă de la apariție, romanul a făcut furori datorită stilului nonconformist, dar și a temei abordate. Este vorba despre un thriller psihologic cu încrengături în sfera politicii și a lumii traficului de droguri. Sau, după cum afirmă recenzia apărută în Financial Times, este o carte „ieșit(ă) din comun în peisajul literaturii germane tinere. Îți taie respirația și îți dă fiori“.

Romanul a apărut în 2001 la Editura Schöffling din Frankfurt am Main, autoarea făcându-și astfel debutul în literatură, ea având la bază studii de drept internațional și comunitar la Universitățile Passau și Leipzig. Ca mulți alți scriitori tineri din Germania, ea va cunoaște succesul la scurt timp după ce își finalizează studiile la prestigiosul Institut de literatură germană (Deutsches Literaturinstitut) din Leipzig. Romanul Vultur și înger a fost tradus în 31 de limbi străine, obținând nu mai puțin de 5 premii literare de excepție (Premiul pentru debut: „Cel mai bun roman“, Premiul de literatură al orașului Bremen, Premiul de literatură al Landului Salzburg, Premiul Hölderlin și Premiul Ernst Toller). Până de curând, Juli Zeh și-a publicat cărțile de literatură exclusiv la Editura Schöffling. Pentru cele 12 titluri originale publicate acolo i s-au acordat nu mai puțin de 22 de premii literare, iar unele dintre cărțile ei au fost ecranizate sau adaptate pentru teatru.

În original, romanul Vultur și înger are coperți cartonate negre și o supracopertă cu nuanțe deschise (alb, verzui), numărând în total 448 de pagini. Traducerea publicată în limba română, realizată integral – adică fără omisiuni, cum se mai întâmplă câteodată, mai ales la tomuri de dimenisiuni atât de mari – după originalul în limba germană, numără doar 396 de pagini. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că editorul a optat pentru un format paperback, mai mic, cam de mărimea unei cărți de buzunar, dar și a unei litere de tipar mai mici. În plus, textul pare să nu respire, neexistând prea mult spațiu între text și marginea paginii. Varianta germană în format paperback, apărută la Editura btb (în cadrul concernului Random House din München) în 14 (!) ediții consecutive, se bucură de dimensiuni relativ la fel, însă de o punere în pagină puțin mai generoasă, numărând – stupoare – aproape la fel de multe pagini ca originalul de la Editura Schöffling (în total 445 de pagini).

În cadrul Colocviilor de Traduceri Literare 25, colegii prezenți au putut vedea pe viu cum arată ambele cărți. Cu toate că ține, poate, mai degrabă de un anumit fel de statistică, am dorit să le descriu pentru cititorii revistei care nu au de unde să le cunoască, mai ales că versiunea românească a lipsit, aproape în totalitate, din librării. În plus, aceste date sunt importante, deoarece ne dau o imagine de ansamblu asupra felului în care scriitorii – de regulă tineri – primesc șansa nebănuită de a deveni cunoscuți nu numai în Germania, ci și pe plan internațional. Cu toții cunoaștem foarte bine felul în care are loc promovarea unui autor sau a unui titlu de carte. Totul ține de editură și de cât de mult se implică aceasta într-un marketing editorial de succes. Însă reușita unei cărți se datorează, într-o bună măsură, și unei traduceri de calitate. Adică traducătorului.

Beneficiind de o ședere în străinătate, am avut șansa să citesc romanul lui Juli Zeh chiar în anul apariției lui, în 2002. Am contactat editura germană, arătându-mi disponibilitatea de a o traduce în limba română. Editura Schöffling m-a susținut, trimițându-mi un exemplar de lectură și dându-mi mână liberă în căutarea editurii potrivite. După cum se știe, partea aceasta este mereu cea mai grea, mai ales când propunerea vine dinspre traducător, deoarece doar entuziasmul acestuia pentru un anumit autor sau titlu nu poate fi întotdeauna convingător. De regulă, editorul refuză politicos sau, din contră, i-o încredințează altui traducător („pe care-l cunoaște“). Din acest punct de vedere, în cazul de față se pare că avut noroc.

În general, unui traducător de limbă germană îi este destul de greu să găsească o editură disponibilă să publice un autor contemporan de limbă germană, oricât de premiat ar fi acesta. Editorul se teme de un eșec, care, evident, poartă în sine o anumită motivație financiară. Sau publică o traducere, lăsând-o apoi „de capul ei“, nepromovând-o, crezând că se va vinde de la sine. Editorul român nu reușește să dea o șansă acestei literaturi tinere, nu numai din necunoaștere, ci și dintr-un dezinteres provocat de o cultură, pe care – mai ales datorită limbii – nu poate sau nu vrea s-o înțeleagă. E mult mai sigur să publici mereu așa-numiți „autori clasici“, care au mai fost, cu zeci de ani în urmă, publicați deja în edituri acum defuncte. Dar „îi cunoaște publicul“. Acest fel de autori există însă și în Occident, prin urmare și în Germania, unde, în schimb, textele marilor scriitori proveniți din toate culturile lumii au parte, la distanțe regulate de timp, de reconsiderări și retraduceri. Trebuie să fim optimiști, fiindcă din când în când mai există și la noi în țară excepții de la regulă. Pentru romanul Vultur și înger aceasta a fost, în 2007, Editura Niculescu.

Traducerea acestui roman a fost pentru mine tot un fel de debut, fiind una din primele mele cărți traduse. Nu pot spune că au existat vreodată dificultăți de înțelegere a textului. M-am ținut mereu foarte aproape de sensul textului, dar a fost important pentru mine să-i redau cititorului și atmosfera colorată din versiunea germană a cărții, creată de personaje și de evenimentele aflate în desfășurare. Pe alocuri am întâmpinat, totuși, anumite probleme de abordare a textului, iar traducerea riguroasă realizată m-a obligat să investesc mai mult timp în rezolvarea acestora. Astfel de blocaje apar însă în mod inerent în timpul oricărui fel de traducere.

În cazul de față, prima problemă cu care m-am confruntat a fost chiar titlul: Vultur și înger. Dificultatea derivă din faptul că, în germană, substantivele masculine Adler (vultur) și Engel (înger) nu-și schimbă terminația la plural, astfel încât titlul romanului ar fi putut să fie tradus atât la singular, cât și la plural. Ca soluție la această situație creată, am verificat mai întâi titlul din traducerile realizate în alte limbi străine. Din păcate, căutarea n-a fost concludentă, deoarece unele titluri sunt traduse la singular, iar altele la plural. În cele din urmă am optat pentru singular, raportându-mă la referirile făcute în acest sens în carte.

Juli Zeh © foto David Dinck
Juli Zeh © foto David Finck

Pentru o redare cât mai vie a unor pasaje a fost nevoie de atenție deosebită la detalii. Mă refer și la limbajul argotic, răspândit în tot textul. Procedeul utilizat pentru a crea suspans este folosirea de dialoguri scurte, aproape interminabile, limitarea la descrieri lapidare, dar cu imagini cât mai concrete și mai colorate, care rămân ușor în memoria cititorului. Din păcate, traducerea predată de mine nu corespunde întru totul cu traducerea publicată. Motivul îl constituie modificările aduse de către redactorul de carte – care nu cunoaște limba germană – astfel încât am găsit în mai multe locuri schimbări deplasate, chiar greșite, de sens. Astfel s-a pierdut în mod irecuperabil încărcătura inițială a termenilor traduși. După predarea manuscrisului, nu mi s-a mai cerut părerea cu privire la eventualele schimbări făcute în text (evident că nu mi s-a cerut nici așa-numitul „bun de tipar“), eu fiind pus în fața faptului împlinit – mai degrabă, a cărții gata tipărite.

Exemplul 1: Limbaj argotic (pag. 172)

Original (pag. 194):

Was, sagt Clara, du spinnst doch. Mach die Platte weg.

Einen Teufel werde ich tun, sage ich. (…)

Bitte Max, sagt sie.

Verpiss dich. (…)

Was soll denn der Scheiß, fragt sie, erregt dich das irgendwie körperlich?

 

Traducere (pag. 172-173):

Aiurea. Dă capacul la o parte.

Îl dau pe naiba, spun eu. (…)

Max, te rog, zice ea.

Cară-te.

Ce-i tâmpenia asta, zice ea, te excită cumva?

 

Exemplul 2: Dialoguri scurte și interminabile (pag. 193-194):

(…)

Nu ți-e niciodată dor de el, când te gândești la vremurile trecute?

De unde știi tu, întreb eu, că tocmai mă gândeam la vremurile trecute?

Te gândești vreodată la altceva?

Nu, spun eu.

Deci, spune ea, ți-e dor de el sau nu?

De cine?, întreb eu.

De Shershah, spune ea.

Cine-i Shershah?, întreb eu.

Oftează și se rostogolește pe spate.

Hai, lasă-mă, spune ea.

Rotocoalele de fum ale țigării mele plutesc artistic câteva clipe în aer, înainte să fie împrăștiate de briză. Am impresia că podeaua de ciment mă leagănă.

Când Jessie mi-a spus la telefon că e mort, spun eu, am crezut-o imediat. Și cu toate astea, n-am simțit nimic.

Jessie ți-a spus că e mort?, întreba Clara.

(…)

Acțiunea cărții are loc la Leipzig și, preponderent, la Viena. O atenție deosebită a fost acordată descrierilor din Viena, precum și dialectului vienez din dialoguri. Faptul că, înainte de traducere, am avut o bursă de studii la Universitatea din Viena, mi-a ușurat foarte mult traducerea exactă a descrierilor orașului. Astfel am știut zona prin care s-au deplasat personajele și am putut reda cu fidelitate drumul parcurs de acestea. Fără această ședere nu cred că transpunerea locurilor și a atmosferei orașului mi-ar fi reușit atât de bine, având în vedere și faptul că posibilitățile tehnice de căutare pe internet și de informare online din momentul traducerii erau incomparabil mai mici față de cele de astăzi.

La Viena erau patruzeci de grade. Orașul se întindea înaintea noastră ca un om gata să moară de febră, nemișcat, deshidratat, halucinând la suprafață. (…) Cu toate astea, noi ne pierdeam vremea pe balcon. Mă rezemam de balustradă pentru a vedea orașul cu binoclul, cadru cu cadru, în pătrate mici, mărite în fața ochilor mei. Începusem din dreapta de tot, unde puteam vedea vârful de la Votivkirche și o parte din Universitate, cercetasem turnurile dantelate ale Primăriei, partea din spate a Burgtheater și, bineînțeles, poarta către clădirea Parlamentului și doream să ajung până în partea extremă, să nu mă las descurajat de Dom, care-mi bloca o parte din panoramă; doream să mă uit peste Belvedere și peste Gara de Sud, în direcția sud-est, unde se afla Cimitirul Central, pe care nu-l puteam vedea, ci doar ghici, deoarece nu existau acoperișuri. (pag. 87-88)

Per Petersen, Monument for the liars of our time, mixed materials on wood
Per Petersen, Monument for the liars of our time, mixed materials on wood

Trecem prin Josefstadt în cartierul medicilor, unde pietrele orașului se îngrămădesc în turnuri uriașe, unde fiecare clădire este în sine o planetă discretă, dreptunghiulară din piatră. Ajungem în perimetrul Alt-Krankenhaus, dar înainte de a-l înconjura în întregime, Josephinum ne abate pașii și gravitația, ne duce pe o altă orbită. (pag. 178)

 (…) ajung la Renner-Ring abia la douăsprezece și jumătate. Piața din fața Parlamentului arată ca un bâlci care de-abia a fost părăsit, pretutindeni manifeste murdare, iar de pe caldarâm, de pe parbrizele mașinilor, de pe straturile înguste de flori, din toate colțurile se holbează la mine mutra lui Jörg Haider, pictată în toate culorile și cu o mustață à la Hitler. (…) Mă postez în spatele Palatului de Justiție, astfel încât pot privi pieziș spre Bartensteingasse și nu pierd din vedere intrarea în birou. (pag. 312)

Legat de Viena trebuie amintit capitolul 25 (intitulat tot Vultur și înger), în care personajele principale au un dialog cu un personaj secundar ce le vorbește în dialect. Acest dialog a fost tradus în limba română curentă actuală, deoarece varianta de redare fie printr-un anume grai, fie printr-o utilizare excesivă de regionalisme ar fi fost foarte deranjantă pentru cititor și ar fi stricat întreg capitolul. Prin metoda aleasă de mine, dialogul curge firesc, ca și până atunci și nu acționează ca o piedică în lectură.

Exemplu 1 – Dialect:

Original (pag. 328):

An sich san die Gussformen selbst scho Kunstwerke, sagt er. Wenn i ins Gros bissn hob, san die a Vermögen wert. Di macht a Haberer von mir, a Goldschmied.

Traducere în germana cultă:

An sich sind die Gußformen selbst schon Kunstwerke, sagt er. Wenn ich ins Gras gebissen hab, sind die ein Vermögen wert. Die macht ein Freund von mir, ein Juwelier.

Traducerea predată (sensul corect subliniat):

În fond, matrițele în sine sunt opere de artă, spune el. După ce-am dat ortul popii, o să valoreze o avere. Le face un prieten de-al meu, un bijutier.

Traducerea publicată (pag. 294, varianta redactorului, din păcate greșită):

În fond, și matrițele de turnat sunt opere de artă, spune el. Dacă fac un calcul, valorează o avere. Sunt realizate de un prieten de-al meu, un bijutier.

 

Exemplu 2 – Dialect:

Original (pag. 328-329):

Ja, sagt der Künstler, die Hoar bleiben oft in der Form pickn, und i muss die dann aanzeln mit der Pinzetten ausizupfen. Der größte Schmarrn san die Kopf- und Schamhoar.

Traducere în germana cultă:

Ja, sagt der Künstler, die Haare bleiben oft in der Form kleben und ich muß sie dann einzeln mit der Pinzette rausreißen. Die größte Sorge bereiten mir die Kopf- und Schamhaare.

Traducere publicată (pag. 295):

Da, spune artistul, părul rămâne adesea lipit în formă și trebuie să scot fiecare firicel cu penseta. Cea mai mare bătaie de cap mi-o dă părul de pe cap și cel pubian.

 

Exemplu 3 – Dialect:

Original (pag. 329):

Bis mei Plexigatsch hoart wird, sagt der Künstler, vergange leicht a poar Stundn. Des daschnauft kaana.

(…)

Du Oida, sagt er, du bist aa net auf der Nudlsuppn daherschwomme. Du host a Nasn dafür.

 

Germana cultă:

Bis mein Plexiglas hart wird, sagt der Künstler, vergehen im Nu ein paar Stunden. Das überlebt niemand. (…)

Du, Alter, sagt er, du bist gar nicht so dumm. Du hast ein Gespür dafür.

 

Traducerea predată (sensul corect subliniat):

Până când plasticul meu se întărește, trec câteva ore. Nimeni nu rezistă atât de mult.

(…)

Bătrâne, spune el, tu nu ești bătut în cap. Ai nas pentru așa ceva.

 

Traducere (pag. 329):

Până când plasticul meu se întărește, trec câteva ore. Nu poți respira atât.

(…)

Bătrâne, spune el, tu nu ești bătut în cap. Ai nas pentru așa ceva.

 

Având în vedere că personajul principal consumă mai multe felul de droguri, pentru o traducere cât mai fidelă am utilizat terminologia din dicționarele de specialitate în limba română și germană.

Nu în ultimul rând trebuie menționată apariția, din când în când, a unui câine pe nume Jacques Chirac. Situația poate să-i pară cititorului ușor confuză la început, până când își dă seama – și se obișnuiește cu gândul – că este vorba despre un animal.

Exemple:

(…) privesc prin ușa deschisă (…) îl văd pe Jacques Chirac stând gânditor pe zidul scund. (pag. 173)

Îl prind pe Jacques Chirac de picioarele din față, i le pun pe zid și-i arăt apa. Începe să bea cu lăcomie, limba îi plescăie în ritm de vals și sunetul este reflectat de pereți (…) (pag. 178)

Reușesc să ajung până pe Wilhelminenberg, sprijinindu-mă din când în când de spatele răbdător al lui Jacques Chirac. (pag. 245)

Jacques Chirac mă împinge cu nasul său uscat într-o parte, știu ce vrea să spună: hai să terminăm odată cu prostiile. (pag. 289)

 

Din păcate, varianta românească a romanului Vultur și înger de Juli Zeh, apărută acum un deceniu la Editura Niculescu, a împărtășit același crud și trist destin cu cel al multor altor traduceri, nu numai din limba germană, fiind condamnată să stea în umbra anonimatului. Pe cât a fost de premiat în Germania, pe-atât de necunoscut este acest roman la noi în țară. Speranța mea de traducător, dar și de cititor, este ca pe viitor să apară o editură curajoasă, care să aprecieze acest roman, dar și alte titluri ale lui Juli Zeh și ale scriitorilor tineri germani, la adevărata lor valoare și să le facă, în acest fel, cunoscute unui public cât mai numeros.

Lasă un răspuns