De vorbă cu Marta Jordan, traducătoare poloneză din limba spaniolă peste douăzeci de volume de proză cu autori remarcabil, precum: Julio Cortázar, Isabel Allende, Juan Mayorga, etc…
Cum ai început să traduci, Marta?
Am început să traduc din necesitate/dorința de a-mi împărtăși emoțiile și impresiile cu alți oameni. Îmi doream să cunoască și să se bucure și alții de cărțile pe care le-am citit în limba originală, cărți care m-au atras. Asta s-a întâmplat în timpul facultății, prin anii ’70, când m-am încumetat pentru prima oară să traduc o serie de poeme din engleză, care au fost publicate apoi într-o revistă. Ulterior am aflat despre un concurs național, dedicat tinerilor traducători. Am trimis trei povestiri, traduse din Julio Cortázar, foarte apreciat la vremea respectivă în Polonia (era epoca boom-ului literaturii latinoamericane). Am câștigat premiul întâi la concurs și-asta m-a făcut să cred că mă pricep la traduceri…
Teatrul se traduce diferit față de alte texte… roman, eseu…?
Cu siguranță există deosebiri între traducerea unei piese de teatru și alte traduceri. Pentru teatru e nevoie de un auz fin, trebuie să fii puțin psiholog, să ții cont de mediul în care se mișcă personajul, de vârsta lui, să-l faci să se exprime fluent, colocvial. Trebuie să asculți cum vorbesc oamenii pe stradă spre a folosi expresiile respective în traducere…
Care este „statutul” unui traducător literar în Polonia contemporană?
În 1981 s-a înființat Asociația Traducătorilor Polonezi, împărțită în filiale, iar una dintre ele este filiala traducătorilor literari, din carte fac parte și eu. Asociația este un fel de breaslă. În plus, traducătorii de literatură pot fi membrii ai Asociației Scriitorilor din Polonia. De câțiva ani s-a înființat o Asociație a Traducătorilor, foarte specializată, reprezentând instrumentul de contact între traducătorii de diverse limbi, tineri și mai în vârstă, care fac schimb de experiență, își transmit informații legate de colaborarea cu diverse edituri, organizează întâlniri cu avocați, care sunt experți în dreptul de autor, etc. Toate acestea fac ca munca unui traducător de literatură să fie din ce în ce mai recunoscută.
Există în Polonia case de creație, reviste ale traducătorilor? Traducerile literare beneficiază în Polonia de cronici?
Nu există nicio revistă a traducătorilor, membrii diverselor asociații comunică pe net. În revistele literare, în cronicile apărute la cartea străină apar tot mai des paragrafe dedicate traducerii. Dar asta e ceva nou; până nu demult, traducătorii erau „invizibili”, iar dacă erau menționați, era fiindcă traducerea ieșise prost… Totodată, se publică cărți dedicate traducătorilor și dificultăților întâmpinate de ei.
În același timp e o noutate faptul că, de curând, la concursurile literare (de exemplu, în cazul Premiului Angelus) sunt premiați deopotrivă autorii, cât și traducătorii în polonă.
La Cracovia există o casă a traducătorilor (Willa Decius), unde vin cei ce traduc din limba polonă în alte limbi. Pot fi solicitate burse și sejururi. Și mai există niște „case de creație imaginativă” unde vin, de regulă, scriitori, artiști etc., care își plătesc însă șederea.
În loc să considerăm că traducerea trădează textul, cred c-am putea vorbi mai degrabă despre complicitate. Ce părere ai?
Da, cu siguranță e vorba de complicitate. În cazul Poloniei, cred că e vorba de ceva mai mult. În polonă, cuvântul „tłumaczyć” (a traduce) are dublu sens: pe lângă a traduce, înseamnă și a explica/a lămuri, așa cum e realitatea descrisă de aceste texte (o realitate care ne e străină) pe care ne-o apropiem, familiarizând cititorii polonezi cu ea, spre a n-o mai simți străină.
Citesc acum „Cartea șoaptelor” de Varujan Vosganian, într-o traducere excelentă, semnată de Joanna Kornas-Warwas (ambii laureați ai premiului Angelus 2016), și întreaga istorie tragică a armenilor români, despre care nu știam nimic până nu demult, mă emoționează acum profund, trăind-o la lectură pe pielea mea. Cu alte cuvinte, noi, traducătorii, creăm punți, pentru ca lumea să nu mai fie „largă și străină” (după cum spunea scriitorul peruan Ciro Alegría.)
Vorbește-ne despre un autor preferat, pe care l-ai tradus cu multă plăcere…
Aș putea spune că autorul meu favorit e cel pe care-l traduc în clipa de față, dar mă simt atașată de Julio Cortázar, cu care am debutat ca traducătoare și pe care am avut norocul să-l cunosc personal. Un alt autor este Juan Mayorga, cu care împărtășesc sensibilitatea dar și multe alte lucruri… De asemenea, o apreciez mult pe Isabel Allende, pentru umorul și căldura din cărțile ei, dar și pentru angajamentul ei social, pe care l-am putut observa timp de o lună, cât am fost invitată în casa ei din Statele Unite ale Americii.
