Pál Dániel Levente (poet maghiar, născut la Budapesta în 1982)
Vise moi mi-au apărut, vrei să auzi cum?
Vrei să auzi ce fel de vise am,
vrei s-auzi ce am visat aseară?
Privirea ta sclipitoare
demolatoare m-a atras.
Vrei să auzi ce fel de vise am?
Ți-ai deschis pleoapele,
și irisul tău a înflorit,
împodobind irisul meu,
cotropindu-l cu leneșă eleganță
prin slova îndoielii sumbre.
Și vrei s-auzi ce am visat aseară?
Privirea ta m-a dezbrăcat,
în ochii tăi vorbe moi s-au adunat
și cu sufletul aplecat pe umeri ai plâns în tăcere.
Ai lăsat ca, hm, privirea mea
să te vadă gol în umbra amurgului
Nu te-a născut o mamă
nici noaptea nici ziua.
Iar când nu am mai vorbit
Mi-ai purtat limba
ca pe niște haine pe piele
acoperind pânza inocenței tale
și între timp licuricii absorbeau
Luminile până ce le-ai stins.
Naivitatea insulei
Degeaba aștept croaziera, nu mai există,
știu bine, m-au uitat pe plajele tale,
iar hoinăresc cu disperare, fără scop.
La o săptămână după plecarea ta
am deshumat amintirile îngropate-n nisip,
le-am scos din hainele lor
le-am cufundat în tulburătoare mare,
am lins sarea de pe ele,
apoi te-am îngropat din nou.
Și după o lună, iarăși,
și trei luni mai târziu, iarăși.
Dorințele-mi sunt ca niște rufe puse
pe uscătorul orizontului
și-am legat noduri de cuvinte pe cocos
și în mintea mea neobosită
m-am azvârlit în valurile mării
dar m-au tot aruncat înapoi pe plajă,
în umbra ta, în poala ta.
Dacia visurilor noastre
Noaptea trecută, pe când ne plimbam pe strada Prater,
am zărit o Dacie combi și ne-a trecut prin cap
că eram și noi copii și aveam vise,
că ne jucam printre mașini Dacia
și de câte ori nu ne-am imaginat că
vom cumpăra o Dacie roșie sport,
când vom fi mari, în locul amicului
bătrân și alb-crem cu portbagaj mare,
și vom fulgera cu geamuri deschise,
nu ne vom opri nici când luminile
se pierd în vânturi și vom fi liberi,
vom face plinul, nu ne vom opri;
fete și băieți se vor holba la noi,
dar ne vom trăi viața din plin, nu vom mai
avea vise căci vom avea fericirea,
voi curăța motorul, voi spăla parbrizul
și cu spuma detergentului lichid voi
compune melodia pe care o fredonezi
când freci și ștergi covorul – și pe când ne plimbam,
în timp ce hoinăream prin strada Prater,
ți-am strâns mâna și te-am sărutat
și ți-am șoptit la ureche că,
deși nu avem o Dacie, tot suntem fericiți.
