Blând curge Oltul în Criș

0
204

O să-ncep cu sfârșitul. Una dintre consecințele vizitei mele pe meleagurile citadino-orădene a fost traducerea unui text despre Oradea la cererea autorului, boemul de serviciu al redacțiilor literare din zonă, Miki Vieru. În acea poveste adevărată (definiție folosită în textul lansării cărții Oradea –  Imagini posibile/Nagyvárad – Tünékeny képek) rădvanul eroului gonește prin ,,noaptea pistruiată de stele” spre oraș, imagine care așa folosită ulterior se mulează perfect peste momentul când trenul meu din Sfântu Gheorghe străpunge întunericul în drum spre destinație.

Fülöp Zsigmond
Fülöp Zsigmond

Zilele petrecute în acel minunat oraș de lângă graniță au trecut repede, noi neavând altă îndeletnicire decât dărâmarea domoală și blândă a unor bariere lingvistice prin traducerile de versuri ale unor poeți bihoreni importanți. O preocupare dulce care s-a petrecut sub îndrumarea profesionistă a domnului profesor George Volceanov, omul din spatele echipei deja rodate de traducători și a domnului Peter Sragher, președintele Filialei București – Traduceri Literare a ”Uniunii Scriitorilor din România”. Crema de pe tort am savurat-o în ultima zi în aula Bibliotecii Universității Oradea, când,  cu ajutorul domnului Sragher, dotat realmente cu un talent înnăscut de recitator, am împărtășit roadele traducerilor noastre publicului modest, dar foarte inimos și primitor de poezie bună. Am lăsat la urmă – aidoma acelora de la festivalurile de filme – mulțumirile de rigoare co-organizatorilor colocviului, Mihók Tamás  și Kemenes Henriette , fără de care am fi fost lipsiți de aceste momente unice de creație.

P.S.: Am pe ușa frigiderului o pietricică lăcuită cu magnet cu inscripția Nagyvárad, și îmi place să cred că ea a fost culeasă din albia Crișului Repede, cu toate că rațiunea îmi indică un loc mult mai îndepărtat…

Gittai István

Kedd szerda
avagy a költészet logikája
Marți miercuri
sau logica poeziei
A kulcslyukőr kedden járt mihozzánk. Kanál aludt farzsebében,
s egy üres levélpapír, akárkinek címzett borítékban. Bennünket ezúttal arra kért: álmodjunk róla kék-fehéren,
s ne nyissuk fel a hegedűtokot. Mókusoktól nem volt időnk ígérni se.
Kulcslyukőr emelte kőkalapját.
Húgom verébtekintete befészkelte magát a csíkos lampionba,
mit vendégünk ott felejtett. Felsóhajtottunk.
Ablakot nyitottunk. Akkorra már szerda lett és:
Lendkerékleső névjegykártyája fehérlett anyácskánk kezében.
Cel ce păzește gaura cheii a trecut marți pe la noi. O lingură dormea-n buzunarul de la spate,
și o coală de hârtie albă, într-un plic adresat oricui.
Cu această ocazie ne-a rugat: să-l visăm în alb-albastru,
și să nu deschidem tocul de vioară.
Din cauza veverițelor nici n-am avut timp de promisiuni.
Paznicul și-a săltat pălăria de piatră.
Privirea de vrabie a soră-mii mai mici și-a făcut cuib în lampionul vărgat
pe care musafirul nostru l-a uitat acolo. Am răsuflat ușurați.
Am deschis ferestrele.
Se făcuse deja miercuri și:
cartea de vizită a pândarului roții dințate strălucea albă în mâna măicuței noastre.

Lasă un răspuns