KemMih – sau un dialog între poeta Kemenes Henriette și traducătorul literar Mihók Tamás

0
222

MT: Henriette, ne-am cunoscut la un eveniment cultural acum aproximativ 2 ani și jumătate. Se pare că prieteniile mijlocite de o carte sunt nu doar longevive, dar și rodnice în ce privește colaborările literare.

KH: Da, sunt de aceeași părere. Se adeverește faptul că domeniile comune de preocupări nu doar îi apropie pe oameni, ci, iată, chiar îi țin laolaltă. În cazul nostru, acest domeniu ține de afinitățile literare – scris și lectură deopotrivă. Când am făcut cunoștință, m-a surprins plăcut că tu scrii, motiv pentru care mi-am procurat volumul tău de poeme Șantier în rai, pe atunci proaspăt ieșit din tipar. Imediat după asta, a urmat acel battle de sonete, moment care a fost, fără doar și poate, prima piatră de temelie a prieteniei noastre. Cu atât mai mult mă bucur că prietenia dintre noi respectiv colaborările noastre profesionale dăinuie până în prezent.

MT: Voi evoca mereu cu plăcere acele vremuri. Țin minte că, într-o seară, stând pe o terasă la un vin, la insistențele mele, mi-ai făcut un rezumat al nuvelei tale care, ulterior, din câte țin eu minte, a și fost publicată pe o platformă culturală. Acela a fost un moment cheie, fiindcă m-am convins de cel puțin trei lucruri: că ai o luciditate percutantă în a-ți pava narațiunea cu imagini rustice, dar și urbane, concise și grăitoare; apoi, că în timp ce mi-ai povestit-o, în capul meu am derulat lexical aceste secvențe în limba română, și, deci, că, în cele din urmă, vreau și TREBUIE să te traduc. Aveam un fel de sete de a integra versurile tale în imaginarul meu poetic pe care s-a întâmplat ca de mic să-l construiesc din lexeme românești. A curs multă apă pe gârlă de atunci și iată-ne la acest atelier de traduceri literare. Pentru o mai compactă grupare a textelor și o mai consecventă realizare a traducerilor, dacă te-aș ruga să-mi selectezi, pentru început, un grupaj de 5 poeme de-ale tale, care ar fi acela?

KH: Îți mulțumesc pentru încurajările pe care, fiind la început de drum, le primesc cu bucurie. Mai ales atunci, când ele vin din partea unor oameni la ale căror păreri țin mult, persoane de la care știu că am de învățat multe. În ce mă privește, am senzația că trăiesc în două lumi, simultan: în ambianța mea, spațiul care mă-nconjoară respectiv înlăuntru, în mediul meu interior pe care mă străduiesc să îl amenajez în așa fel, încât acesta să-mi devină cât mai comod, în sensul de: cât mai familiar. Sigur că nu-mi iese întotdeauna. Probabil că te simți acasă citindu-mi versurile din aceleași motive, din care mă regăsesc eu în ale tale. Îmi sunt cunoscute limbajul poetic pe care-l folosești, modul în care valorifici unele cuvinte, dar și aspectele și stările pe care le extragi din cotidian. Văd în mâinile mele sacoșa și simt în ea greutatea laptelui („am ajuns să cred că plasa lidl / e mâna ta și o strâng și tremură / laptele înăuntru”). E o imagine poetică pe care nu mi-o pot scoate din cap. Una din preferatele mele. Cât despre poemele proprii, hai să fie următoarele: Háromszáz nyúl, Tenyered tájai, Hangya, Mégis respectiv Szárnypróbálgatás.

MT: Îți mulțumesc, Heni, pentru generoasele complimente. În paranteză fie spus: această nostalgie lactee mi-a fost inspirată de o potecă budapestană care leagă căminul studențesc în care am stat 2 ani de magazinul Lidl. Din câte observ, ponderea ungurească a muzei este unul dintre izomorfismele poeziei noastre.

Mersi și pentru texte. O să te rog, în cele ce urmează, să-mi lămurești eventualele nedumeriri textuale, aș dori să profit de prezența ta la acest atelier. Ai fi de acord?

KH: Bineînțeles, cu cea mai mare plăcere și entuziasm.

MT: Ai, de pildă, în poemul Háromszáz nyúl (Trei sute de iepuri) afirmația „Az utolsó légszomj terel majd rá a / helyes útra”. Aș vrea să te întreb la ce te referi mai exact cu acest „légszomj” (e o întâmplare de moment sau o chestiune patologică?) și cât de științific vrei să fie redat termenul în limba română?

A versben egy pillanatnyi érzést, rövid ideig tartó állapotot szerettem felvázolni. Nem konkrétan a tudományos megfogalmazáson van a hangsúly, itt ez nem is fontos, inkább az érzés intenzitása. Valami olyasmire gondoltam, természetesen átvitt értelemben, mint amikor hosszabb idő után bukkansz fel ismét a víz felszínére, vagy mint amikor rohanva, zihálva érkezel meg valahová ahova nagyon siettél. Szóval mindenképp pillanatnyi és múlandó állapotról van szó a szövegben.

KH: Am vrut să surprind în acest poem o senzație de moment, o stare de scurtă durată. Accentul nu cade pe latura științifică a acesteia, aici altceva importă, intensitatea simțirii. Imaginează-ți, mai degrabă, ceea ce se întâmplă imediat după ce îți scoți capul de sub apă sau când ajungi la destinație, acele momente de după o goană lungă. Prin urmare, mă refer la o stare pe care o poți avea preț de câteva clipe.

Împletirea relăților elementare, Eduard Duldner
Împletirea relăților elementare, Eduard Duldner

MT: Înțeleg și îmi place imaginea. Cred că, în acest caz, cel mai bine ar merge substantivul „năduf”, care, iată, potențează efectul și din punct de vedere fonetic.

Dar în poemul „Szárnypróbálgatás” (Primele lecții de zbor), „kóborkutyák” poate avea în românește formele de „maidanezi” respectiv „câini vagabonzi” – prima e mai concentrată, dar nu neapărat mai plastică. Ție, ca autoare, care dintre forme îți surâde și de ce?

KH: Consider că niciuna dintre cele două variante nu ar deranja structura lirică a textului meu, așadar, cred că voi asculta de-un impuls pur subiectiv și, nu în ultimul rând, voi proba cele două cuvinte din perspectiva muzicalității lor. Mărturisesc că dintotdeauna am favorizat-o pe cea de-a doua. Spun „câine vagabond” și resimt un plus de specificitate, e un termen cu valențe mai puțin colective decât „maidanez”, cred. O aleg și fiindcă îmi pare mai puțin peiorativă. Oamenilor li se înfățișează un spectru negativ la auzirea cuvântului „maidanezi”, îl asociază numaidecât cu o sălbăticiune ce se apropie de ei mârâind. Eu, în textul meu, dimpotrivă, invoc un animal neajutorat, lăsat de izbeliște. De altfel, nutresc o afecțiune aparte pentru câini. Pentru cei vagabonzi, deopotrivă.

MT: În cele din urmă, sfidând oarecum limitele corectitudinii actului de traducere, din cauza omonimiei produse într-un spațiu poetic restrâns, te întreb dacă ai fi de acord să înlocuim în pasajul care, după înțeles s-ar traduce: „Îmi dezmierdau chipul cu frunze de păr lucioase, îmi răsuceau în cafea vârtejuri de zahăr, căutau cărăbușul încâlcit în părul meu”, primul „păr” cu un alt pom, a cărui frunză să aibă aceleași caracteristici – ca la nivel senzorial, poemul să își păstreze prospețimea și pertinența?

George Volceanov: Dragilor, vă propun varianta „frunze de vișin”. Trebuie însă ca autoarea să își dea consimțământul.

KH: Sunt întru totul de acord cu domnul profesor George Volceanov, deoarece culoarea frunzei de vișin respectiv de păr e aproximativ aceeași, un verde închis și lucios. Pe relevanța acestei particularități mizez. În versurile mele, culorile joacă un rol important.

MT: Precizările tale, Henriette, nu doar că mi-au înlesnit munca, dar – și o spun cu maximum de convingere – m-au îmbogățit spiritual. Să îmbini utilul cu plăcutul e idealul fiecărei profesiuni, ceea ce în cadrul acestui dialog aplicat pe text s-a concretizat cu asupra de măsură. Nu ne rămâne decât să extindem această colaborare frumoasă pe termen nedeterminat.

KH: Da, mă bucur și eu din cale-afară că am reușit să organizăm acest colocviu de traduceri. Partea de atelier a avut un rol constructiv de netăgăduit atât în ce privește analiza pe text, cât și dacă ne gândim la spiritul polemic iscat. Traducerea unui text nu implică, la prima vedere, un efort supraomenesc, însă, subliniez, când vorbim de traducerea de versuri, ne referim în primul rând la păstrarea atmosferei, la străduința traducătorului de a reda cititorilor sentimentele cu care autorul și-a înzestrat textul. Iată cheia succesului în traducerile literare. Dragă Tamás, consider că ai făcut cea mai bună treabă cu putință, lucru pentru care îți mulțumesc. Menționez și faptul că fără sfaturile participanților mai experimentați, ne-am fi descurcat puțin mai greu. Colaborarea cu tine îmi cristalizează multe dileme textuale, iar viitorul cred că va purta semnele valorificării acesteia.

Kemenes Henriette și traducătorul literar Mihók Tamás
Kemenes Henriette și traducătorul literar Mihók Tamás

POEME de KEMENES Henriette în traducerea lui MIHÓK Tamás

Háromszáz nyúl

Vadnyulakat ígértél a rohanó rétre
de a vonat ujjlenyomatos
ablakán kifelé bámulva,
most mégsem találok egyet sem.
Ez a belső zakatolás nyomja el
a világot, talán, a kattogás,
mint mosogépben a fémzipzár,
mint fogamhoz verődő apró kavics,
mint hevesen lüktető halánték,
mint szélben kifordult ernyő,
mint hirtelen padlófék a pirosnál,
mint a becsapott ajtóba
szorult örök remegés,
mint a túlérett nyár pihés tarkóján
lecsorduló, csikladozó szirup.
Kigyúltak arcunk fényreklámjai s
mi büszkén hírdettük tányéraink
vakító csillogását, miközben
kiálló bordáink fehérlő fokain,
már a csönd kúszott fölfelé.
Indás ujjait tüdőnk köré fonva
diktált újabb, fojtogató iramot.
Az utolsó légszomj terel majd rá a
helyes útra s ott szaladni fogsz.
Szaladni, mint háromszáz nyúl a réten.
A légszomj mely melléd kuporodik
az ágyban, dúdolászva cigarettára gyújt,
s a parázsló csikket
párnádon
felejti.
Trei sute de iepuri

Mi-ai promis iepuri sălbatici
pe câmpul ce gonește-n galop
iar acum mă holbez pe geamul
de tren plin de-amprente
și nu văd niciunul.
Huruitul lăuntric estompează
această lume, o acoperă pârâitul
ca un fermoar din mașina de spălat,
ca niște pietricele lovindu-mi-se de dinți,
ca pulsul violent din tâmple,
ca umbrela întoarsă de vânt,
ca frânatul brusc la semafor,
ca tremurul continuu
înțepenit în ușa trântită,
ca siropul scurs, gâdilind
ceafa pufoasă a verii răscoapte.
Ni s-au aprins reclamele luminoase ale feței
și noi anunțam cu mândrie strălucirea
orbitoare a farfuriilor, în timp ce
liniștea se târa-n sus pe treptele
palide ale coastelor noastre.
Ne dicta un ritm nou, sufocant,
împletindu-și degetele ca vrejuri
în jurul plămânilor noștri.
Ultimul năduf te va mâna
pe drumul cel bun și vei alerga.
Vei alerga ca trei sute de iepuri pe câmp.
Năduful se-ncolăcește-n pat
lângă tine, își aprinde țigara fredonând
și-și uită
chiștocul mocnit
pe perna ta.
Tenyered tájai

Első találkozásunkra elhoztad a kezeid.
Sosem látott testvéreim voltak,
te még idegen, s ők már rég barátaim.

Fényeszöld körtelevéllel cirógatták arcomat,
cukros örvényt csavarintottak a kávémba,
kutattak a hajamba gabalyodott cserebogár után,
cérnát téptek ruhám bomladozó szegélyéről,
megpróbálták elcsípni a nyelvem,
lássák, miért van ennyire felvágva, de
fogaim élével találkoztak csak.
Hagymát aprítva ríkattak meg olykor vagy épp
ideges ritmust doboltak egy kocsmaasztalon,
s töltöttek megint.
Sötét nyomokat hagytak a villanykapcsolók körül,
majd csendben becsukták az ajtót.
Nem integettek.

A dombra mentünk, az égre néztél,
s fölöttünk szinte úsztak a madarak,
ujjaidon szűrted át a napfényt s a képeket.
Borzos kis csönd csaholt nyomunkban,
langyos nyála körmöd ágyába gyűlt.
A jövőnkre emlékezve róttuk tenyered tájait.

Érintésed alatt kökény-szívem mézzé lett,
te férfikezű, fagyos, őszi szél.
Peisajele din palmele tale

La prima noastră întâlnire ți-ai adus mâinile.
Erau frații mei văzuți întâia oară –
tu încă străin, ele, însă, vechi prieteni.

Îmi dezmierdau chipul cu frunze de vișin lucioase,
îmi răsuceau în cafea vârtejuri de zahăr,
căutau cărăbușul încâlcit în părul meu
și-au smuls fire din tivul rochiei mele destrămate,
au încercat să-mi prindă limba,
să vadă, de ce mi-e așa de-ascuțită,
dar s-au poticnit de tăișul dinților mei.
În timp ce mărunțeau ceapa, din când în când îmi dădeau lacrimile,
altă dată băteau ritmuri nervoase pe-o masă de birt,
apoi mai turnau un rând.
Au lăsat amprente-ntunecate în jurul întrerupătoarelor
și-au închis ușa tăcut.
Nicio fluturare de-adio.

Am urcat pe deal, te uitai la cer,
păsările parcă-notau deasupra noastră,
secvențele, lumina soarelui le-ai strecurat printre degete.
În urma noastră, lătra scurt liniștea zbârlită,
saliva-i călduță ți s-a strâns sub cuticule.
Amintindu-ne de viitorul nostru, am cutreierat peisajele din palmele tale.

Atingerea ta mi-a prefăcut inima de porumbă-n miere,
tu, ființă cu mâini bărbătești, vânt de toamnă-nghețat.

Lasă un răspuns