Trebuie să vă mărturisesc că am participat la colocviul de traduceri literare de la Oradea ca traducătoare din maghiară în română a poeziilor lui Fábián Judit, în ciuda faptului că traducerea în sens invers este mai firească pentru mine, limba mea maternă fiind maghiara.
Adevărul e că nu m-am putut abține să nu dau curs provocării. De fapt, s-a întâmplat de multe ori să nu mă pot abține, căci am tradus destul de multe texte ale unor filme sau piese de teatru pentru subtitrare/supratitrare. Explicația este destul de simplă: îmi place să lucrez cu limba română, să mă exprim, să (re)formulez idei în limba română.
Pe lângă alte motive, am acceptat să scriu acest text și din această cauză. Îmi face plăcere. Desigur, îmi place să scriu și să traduc și în maghiară, dar o fac aproape tot timpul. Nu vreau să spun că m-aș fi plictisit de limba mea maternă, nici pe departe, sau că o stăpânesc la perfecțiune, dar limba română e pentru mine ca un teren nou de joacă pentru un copil, ca o materie nouă pentru un sculptor.
Încă mai e nouă, deși aș putea spune că sunt vorbitoare nativă de limba română. Faptul că vorbesc și limba română e un privilegiu pentru mine. Nu am ales s-o învăț, am învățat-o crescând. Încerc să ocolesc marele clișeu, care spune că sunt mai bogată cunoscând încă o limbă, dar de fapt despre asta este vorba. Și totuși, de multe ori simt că nu profit destul de mult de acest avantaj. De exemplu: în general vorbesc puțin limba română. Nu am multe ocazii. La atelierele de traducere literară și la colocviul de la Oradea am mai recuperat la acest capitol. Și am avut, de asemenea, ocazia să îmi petrec timpul cu niște oameni minunați, cu preocupări asemănătoare preocupărilor mele. S-au produs întâlniri adevărate: cea dintre noi, participanții, cea dintre limbi, cea dintre idei.
La Oradea valurile râului Körös s-au întîlnit cu valurile Crișului.
| Magnetikus sávon Magnó-hámba fogom a múltat, hogy mindig jelenem legyen. A lejátszó szalagján kocogok végig, szabadidős átok, keresem m a g a m, s a szalag csokroz álmot. magnetikus sávon lapulok, Martin Eden, fűszál-csőbe menekült hajléktalan. idegen testként minden kilök, otthonom a s e m m i. Agyam „play” gombja lejátssza munkahelyem folyosójának zaját. Tartósított zörej- magányűző. Meg nem hallott telefoncsörgés lettem, demagnetizálódott kérdőjel. Lombhullató a tűlevelűek közt. Melegben fázó, fagyban hevülő fantomkép. Megunt felvétel. | Pe bandă magnetică Într-un magneto-ham îmi prind trecutul să-mi fie întotdeauna prezent. Alerg de-a lungul benzilor de magnetofon – blestem al timpului liber –, mă caut pe mine î n s ă m i și banda înnoadă visele. Mă fac una cu banda magnetică, ca Martin Eden, ca un homeless refugiat pe un fir de iarbă. Ca pe un corp străin mă alungă toate, căminul meu fiind n i m i c u l. Butonul „play” din creierul meu redă zgomotul coridorului de la serviciu. Zgomot conservat – sperietoare a singurătății. M-am prefăcut în sonerie mută de telefon, un semn de-ntrebare demagnetizat. Arbore cu frunze căzătoare-ntre conifere. Portret robot care tremură la soare și arde când e ger. O înregistrare vetustă. |
