Csávossy György, Idd a borod / Bea din vin, rob

0
179

Pentru un troheu persuasiv, de o atmosferă solemnă, optează poetul ardelean de etnie maghiară György Csávossy în versurile sale tescuite din boabe de struguri, alegerea sa putând fi corelată cu cel puțin două criterii: unul lingvistic, celălalt stilistic.

În primul rând, noblețea constitutivă a autorului relevă un fervent sentiment de apartenență, fie că vorbim, în termeni geografici, de Transilvania sau Ungaria, fie că ne referim, figurativ, la tărâmul viței-de-vie sau cel al bibliotecii. Luate cumulativ (cel mai bun exemplu în acest sens fiind studiul său intitulat Jó boroknak szép hazája, Erdély (Ardeal, frumoasa patrie a vinurilor bune), aceste atașamente ale eului converg către o partitură prozodică fidelă tendințelor „marii literaturi”, una ce pune în valoare cu ușurință sistemul tonic al limbii maghiare.

În al doilea rând, apologia cramelor și, implicit, a „stropilor de aur”, desfășurată într-un registru alegoric-descriptiv, necesită în subtext mărcile unui empirism convingător. Altminteri, fără debuturi cu silabe accentuate, versuri ca „[b]ea din vin, rob al licorii” sau „[s]fânt lăcaș e Mecca” ar deveni „și bea din vin, rob…” respectiv „ce sfânt lăcaș e Mecca…”, deschizând motivelor invocate perspective diacronice. Dar aici, să nu uităm, e vorba de degustare și savoare, de tranzitivitate epicuriană, de Dionis al profunzimilor senzoriale și afective concediind un Apollo al cugetului greu.

Mihók Tamás
În traducerea lui Mihók Tamás fordításában

Traducătorul a încercat să păstreze frazarea ardelenească a poemelor Idd a borod (Bea din vin, rob) și Ave Tokaj! (Ave Tokaj!) atât prin valorificarea prozodiei originale, cât și prin echivalări la nivel lexical („voi, dară, a zice”, „ispășit-am” etc.). Unde, din motive culturale, aluzia nu s-a putut reconstitui, aceasta a fost marcată și explicitată printr-o notă de subsol.

György Csávossy scrie, așadar, poeme blânde, însuflețitoare, de împărtășit cu meseni binedispuși, rafinați, amatori de licori fine, poeme ce, totodată, păstrează într-însele buchet-ul unor suferințe comune peste care spiritul elevat, cu timpul, a biruit, în asentimentul faptului că „în paharul [său] din palmă/ constelația-nchisă arde”.

György Csávossy (1925, Timișoara – 2015, Oradea) a fost un poet, dramaturg și enolog maghiar din România. Doctor în științe agricole, a publicat numeroase studii în domeniu. În 1962, debutează cu placheta de poezii Fütyörészve (Fluierând) la secția maghiară (Irodalmi Könyvkiadó) a Editurii pentru Literatură din București. De-a lungul vieții, a publicat peste douăzeci de volume de poezie și teatru. Laureat a numeroase premii literare și Cetățean de Onoare al orașelor Carei și Aiud.

Idd a borodBea din vin, rob
Pókhálós fal,
szúnyogvázak
csillannak a gyertyafényben,
tenger múltból,
mély mámorból,
gyürkőznek a bor tükrében.

Hány korty íze,
hány bölcsesség;
hány szerelem
gyöke éled…
Hány ősz hajszál selyemfénye
ez a kalandvágyó élet.

Idd a borod, cseppek rabja,
idd fenékig, ami jussod,
nézd a csillag mily időtlen,
neked idő, csepp bár jusson.
Csillag karja gyémántszikra,
tied petyhüdt, lankadt, árva –
tenyeredben, poharadban
csillagvilág ég bezárva.
Musculițe
prinse-n pânză.
Mici schelete în lumină.
A beției
oglindire
lin trecutul li-l animă.

De-aforisme,
iz și-amoruri
câte rădăcini și-ascute…
Câtor fire
-ncărunțite
mană-s vremile acute.

Bea din vin, rob al licorii,
zestrea ta n-o risipește,
cată-n ceruri către steaua-ți,
la puținu-ți timp răzbește!
Braț stelar, scântei de-olmazuri
flașce-orfane, ale tale –
în paharul tău din palmă
constelația-nchisă arde.
© foto Paul Adrian Chiș
© foto Paul Adrian Chiș
Ave Tokaj!Ave Tokaj!
Araboknak szent hely
Mohamed mekkája,
dicséri müezzin
áhitatos szája.
A választott népnek
szent helye a Tábor,
mégsem épült rajta
egyetlenegy sátor.
Nekünk magyaroknak
ősz Tokaj-Hegyalja
az, mit a borivó
szent helyének vallja.

Hol az arany nedű
gyönyörű szép tája?
Milyen földön terem
királyoknak bora,
boroknak királya?

Sorolni sem merem
a sok neves helyet,
említek mind helyett
csak kapásból hármat,
úgy tartja a fáma
három az igazság
közmondásos száma.
Tokaj, Tarcal, Tállya,
ha az ősi monda
a helyét megállja,
mindhármat bölcsőnek
büszkén tartja számon
a legfelségesebb
boroknak királya.

Töltse meg poharunk
italnak csodája,
szemünk, orrunk, szájunk
szépségét csodálja.
Színe óaranytól
rőt barnáig csillan,
vagy a borostyánkő
sugarával villan.
Gazdag a gyűrűje,
ágas koronája,
mint a nemes ékszert,
foglalatba zárja.

Illata akácméz,
darazsak tanyája,
szőlővirág, gyümölcs
vad szimfóniája.
Olajos a cseppje,
sercegve nem jajgat,
mint a szentelt kenet
érinti az ajkat.
Íze és zamata
szinte már észbontó,
teljes gazdagsága
itt el sem mondható.
Van benne kenyérhéj,
sült alma, zöld dió,
mandula, ananász,
datolya, kakaó,
füge és naspolya,
szentjánoskenyérrel,
birsalma, birskörte
citrom keverékkel,
őszibarack, kajszi,
sőt fanyar ízvéggel
a dohány is sejlik,
mit pipa pöfékel.

Ave Tokaj!
Alázattal járul
elébed hűséggel
híveid tábora,
amely ekképp kérlel:

Felséges bor, jó királyom,
áldásod örökre szálljon
könyörgő népedre.
Hogy megjöjjön kedve,
buzdítsd a csüggedőt,
mi már megbűnhődtünk
múltat és jövendőt.
Sfânt lăcaș e Mecca
pentru-arabi, se știe,
spune muezinul
plin de evlavie.
Iarăși Tabor este-al
poporului ales,
deși el cu niciun
cort nu s-a ales.
Nouă, ungurilor,
ce ne place vinul,
Tokaj din Hegyalja
poartă-ne destinul!

Unde e tărâmul
stropilor de aur?
unde, azi, rodește
riga vinurilor,
cel mai scump tezaur?

Nu cutez să-enumăr
orice strașnic capăt,
voi, dară, a zice,
trei taman, în treacăt;
căci, cum se zvonește,
trei e cifra celui
ce-adevăr grăiește.
Tokaj, Tarcal, Tállya,
de mai e-n vigoare
vorba cunoscută-a
vechilor popoare,
leagănă a lumii
vinurilor rege
în timp ce-l culege.

Tainele licorii
cupele ne umple,
ochii, nasul, gura,
vraja-i să nu-nfrunte.
De-aur vechi culoarea-i
în roșcat clipește,
chihlimbarul raza
peste ea-și sclipește.
Nestemat, inelu-i,
demnă băutură,
drept bijuterie,
zace în montură.

De salcâm e – miere,
viespile se-nfruptă,
Poame, flori de viță:
simfonie mută.
Sâsâit sau vaiet
stropu-i gras nu scoate,
ca și sfântul mir a
unge buze poate.
Gustu-i și savoarea-i
tulbură la minte –
de-abundența-i vastă
nu se va dezminte.
Nuci, a pâinii coajă,
măr copt și migdale,
puțintea cacao,
móșmoane, curmale,
ananas, smochine,
urme de lămâie
și caise, piersici,
roșcove, gutuie,
și-ntr-un acru postgust
fin tutun din pipe
pufăind îl lasă
să se înfiripe.

Ave Tokaj!
Tabăra-ți pioasă
ți se prosternează
vajnic înaintea-ți
și-astfel te curtează:

Suveran vin, preabun rigă,
binecuvântarea-ți strigă
peste-o națiune-umilă.
Fie-ți de sărmani, vai, milă
și-astfel, binevoitor,
zi-le: ispășit-am noi
fapte vechi și viitor.1
1 Trimitere la versuri din imnul Ungariei.

Lasă un răspuns