Pentru un troheu persuasiv, de o atmosferă solemnă, optează poetul ardelean de etnie maghiară György Csávossy în versurile sale tescuite din boabe de struguri, alegerea sa putând fi corelată cu cel puțin două criterii: unul lingvistic, celălalt stilistic.
În primul rând, noblețea constitutivă a autorului relevă un fervent sentiment de apartenență, fie că vorbim, în termeni geografici, de Transilvania sau Ungaria, fie că ne referim, figurativ, la tărâmul viței-de-vie sau cel al bibliotecii. Luate cumulativ (cel mai bun exemplu în acest sens fiind studiul său intitulat Jó boroknak szép hazája, Erdély (Ardeal, frumoasa patrie a vinurilor bune), aceste atașamente ale eului converg către o partitură prozodică fidelă tendințelor „marii literaturi”, una ce pune în valoare cu ușurință sistemul tonic al limbii maghiare.
În al doilea rând, apologia cramelor și, implicit, a „stropilor de aur”, desfășurată într-un registru alegoric-descriptiv, necesită în subtext mărcile unui empirism convingător. Altminteri, fără debuturi cu silabe accentuate, versuri ca „[b]ea din vin, rob al licorii” sau „[s]fânt lăcaș e Mecca” ar deveni „și bea din vin, rob…” respectiv „ce sfânt lăcaș e Mecca…”, deschizând motivelor invocate perspective diacronice. Dar aici, să nu uităm, e vorba de degustare și savoare, de tranzitivitate epicuriană, de Dionis al profunzimilor senzoriale și afective concediind un Apollo al cugetului greu.
Traducătorul a încercat să păstreze frazarea ardelenească a poemelor Idd a borod (Bea din vin, rob) și Ave Tokaj! (Ave Tokaj!) atât prin valorificarea prozodiei originale, cât și prin echivalări la nivel lexical („voi, dară, a zice”, „ispășit-am” etc.). Unde, din motive culturale, aluzia nu s-a putut reconstitui, aceasta a fost marcată și explicitată printr-o notă de subsol.
György Csávossy scrie, așadar, poeme blânde, însuflețitoare, de împărtășit cu meseni binedispuși, rafinați, amatori de licori fine, poeme ce, totodată, păstrează într-însele buchet-ul unor suferințe comune peste care spiritul elevat, cu timpul, a biruit, în asentimentul faptului că „în paharul [său] din palmă/ constelația-nchisă arde”.
György Csávossy (1925, Timișoara – 2015, Oradea) a fost un poet, dramaturg și enolog maghiar din România. Doctor în științe agricole, a publicat numeroase studii în domeniu. În 1962, debutează cu placheta de poezii Fütyörészve (Fluierând) la secția maghiară (Irodalmi Könyvkiadó) a Editurii pentru Literatură din București. De-a lungul vieții, a publicat peste douăzeci de volume de poezie și teatru. Laureat a numeroase premii literare și Cetățean de Onoare al orașelor Carei și Aiud.
| Idd a borod | Bea din vin, rob |
|---|---|
| Pókhálós fal, szúnyogvázak csillannak a gyertyafényben, tenger múltból, mély mámorból, gyürkőznek a bor tükrében. Hány korty íze, hány bölcsesség; hány szerelem gyöke éled… Hány ősz hajszál selyemfénye ez a kalandvágyó élet. Idd a borod, cseppek rabja, idd fenékig, ami jussod, nézd a csillag mily időtlen, neked idő, csepp bár jusson. Csillag karja gyémántszikra, tied petyhüdt, lankadt, árva – tenyeredben, poharadban csillagvilág ég bezárva. | Musculițe prinse-n pânză. Mici schelete în lumină. A beției oglindire lin trecutul li-l animă. De-aforisme, iz și-amoruri câte rădăcini și-ascute… Câtor fire -ncărunțite mană-s vremile acute. Bea din vin, rob al licorii, zestrea ta n-o risipește, cată-n ceruri către steaua-ți, la puținu-ți timp răzbește! Braț stelar, scântei de-olmazuri flașce-orfane, ale tale – în paharul tău din palmă constelația-nchisă arde. |
| Ave Tokaj! | Ave Tokaj! |
|---|---|
| Araboknak szent hely Mohamed mekkája, dicséri müezzin áhitatos szája. A választott népnek szent helye a Tábor, mégsem épült rajta egyetlenegy sátor. Nekünk magyaroknak ősz Tokaj-Hegyalja az, mit a borivó szent helyének vallja. Hol az arany nedű gyönyörű szép tája? Milyen földön terem királyoknak bora, boroknak királya? Sorolni sem merem a sok neves helyet, említek mind helyett csak kapásból hármat, úgy tartja a fáma három az igazság közmondásos száma. Tokaj, Tarcal, Tállya, ha az ősi monda a helyét megállja, mindhármat bölcsőnek büszkén tartja számon a legfelségesebb boroknak királya. Töltse meg poharunk italnak csodája, szemünk, orrunk, szájunk szépségét csodálja. Színe óaranytól rőt barnáig csillan, vagy a borostyánkő sugarával villan. Gazdag a gyűrűje, ágas koronája, mint a nemes ékszert, foglalatba zárja. Illata akácméz, darazsak tanyája, szőlővirág, gyümölcs vad szimfóniája. Olajos a cseppje, sercegve nem jajgat, mint a szentelt kenet érinti az ajkat. Íze és zamata szinte már észbontó, teljes gazdagsága itt el sem mondható. Van benne kenyérhéj, sült alma, zöld dió, mandula, ananász, datolya, kakaó, füge és naspolya, szentjánoskenyérrel, birsalma, birskörte citrom keverékkel, őszibarack, kajszi, sőt fanyar ízvéggel a dohány is sejlik, mit pipa pöfékel. Ave Tokaj! Alázattal járul elébed hűséggel híveid tábora, amely ekképp kérlel: Felséges bor, jó királyom, áldásod örökre szálljon könyörgő népedre. Hogy megjöjjön kedve, buzdítsd a csüggedőt, mi már megbűnhődtünk múltat és jövendőt. | Sfânt lăcaș e Mecca pentru-arabi, se știe, spune muezinul plin de evlavie. Iarăși Tabor este-al poporului ales, deși el cu niciun cort nu s-a ales. Nouă, ungurilor, ce ne place vinul, Tokaj din Hegyalja poartă-ne destinul! Unde e tărâmul stropilor de aur? unde, azi, rodește riga vinurilor, cel mai scump tezaur? Nu cutez să-enumăr orice strașnic capăt, voi, dară, a zice, trei taman, în treacăt; căci, cum se zvonește, trei e cifra celui ce-adevăr grăiește. Tokaj, Tarcal, Tállya, de mai e-n vigoare vorba cunoscută-a vechilor popoare, leagănă a lumii vinurilor rege în timp ce-l culege. Tainele licorii cupele ne umple, ochii, nasul, gura, vraja-i să nu-nfrunte. De-aur vechi culoarea-i în roșcat clipește, chihlimbarul raza peste ea-și sclipește. Nestemat, inelu-i, demnă băutură, drept bijuterie, zace în montură. De salcâm e – miere, viespile se-nfruptă, Poame, flori de viță: simfonie mută. Sâsâit sau vaiet stropu-i gras nu scoate, ca și sfântul mir a unge buze poate. Gustu-i și savoarea-i tulbură la minte – de-abundența-i vastă nu se va dezminte. Nuci, a pâinii coajă, măr copt și migdale, puțintea cacao, móșmoane, curmale, ananas, smochine, urme de lămâie și caise, piersici, roșcove, gutuie, și-ntr-un acru postgust fin tutun din pipe pufăind îl lasă să se înfiripe. Ave Tokaj! Tabăra-ți pioasă ți se prosternează vajnic înaintea-ți și-astfel te curtează: Suveran vin, preabun rigă, binecuvântarea-ți strigă peste-o națiune-umilă. Fie-ți de sărmani, vai, milă și-astfel, binevoitor, zi-le: ispășit-am noi fapte vechi și viitor.1 |
| 1 Trimitere la versuri din imnul Ungariei. | |
