Cai Tianxin, Anii pietrelor devălmășite

and |Atelierul traducătorului literar, Nr. 32, Revista de Traduceri Literare

Cai Tianxin s-a născut în Huangyan în 1963, pe coasta sud-estică a Chinei. Tatăl său l-a sfătuit să-și facă studiile în domeniul științelor. A ales matematica.

Traducere și prezentare de Florentina Vișan

Traducere de Florentina Vișan

Și-a dat doctoratul în teoria numerelor la Universitatea din Shangdong, iar astăzi este profesor la Universitatea Zheijang din Hangzhou. Este și un poet important, îndrăgostit de scriitorii clasici ai literaturii chineze. A scris, de asemenea, eseuri, texte despre călătorie și despre propria existență. „Matematica este o limbă adevărată, care nu numai că înregistrează și exprimă ideea și procesul gândirii, ci se și creează pe sine însăși prin poeții și scriitorii ei”, scrie Cai Tianxin.

Doamna Florentina Vișan, care l-a tradus pentru revista noastră în limba română, observa că poetul chinez este „un imagist contemporan îndrăgostit de poezia chineză clasică”. Și ce bucurie a fost pentru excelenta noastră sinoloagă – și desăvârșit pedagog – să traducă aceste texte! Ne spunea doamna Florentina Vișan că într-o poezie în care Cai Tianxin vorbește despre călătorie, nu este, de fapt, vorba de o banală, obișnuită aventură turistică, ci de o călătorie spirituală, înscrisă în tradiția chineză de a păși pe urmele marilor poeți chinezi, un Li Pai, un Han Shan. Această călătorie a poetului contemporan este un adevărat omagiu adus marilor scriitori chinezi din timpuri străvechi, iar călătoria devine pelerinaj, călătorie inițiatică. (Peter Sragher)

 

Ecou

dacă tu crezi
dacă tu crezi că
după ce această casă se va prăbuși
după ce se va prăbuși
povestea noastră
se va sfîrși se va sfîrși
tu și cu mine tu și eu
o vom lua de la capăt
vom începe iar să trăim
atunci greșești
greșești

1990 Hangzhou

  

Peregrin

 peregrin în marea multicoloră a oamenilor
ca o frunză plutitoare în văioga pădurii

peste tot doar apă numai apă
și luntrea timpului cu prora aplecată

în urmă ei lasă o dîră șerpuitoare
o reședință cu albe coloane se sumețește pe mal

vîsla sparge cu aripa liniștea cerului
în depărtare se ivesc deja munții-purpură plutitoare

1993 California

Declamînd

 sună gongul dar nu pentru că a sosit Sărbătoarea Recoltei
un pianist în cămașă cu mîneci scurte își leagănă brațele

după ce îi captează total pe auditori încîntîndu-i
vorbele recepționerelor păstrează o tonalitate blîndă

dar noi locuim în celălat capăt al curcubeului
și ne întindem veșmintele la uscat în copacii Căii Lactee
s-ar putea să nu mai avem cuvinte să vorbim pămîntului
plecînd așa călare pe caii carelor de la Poarta Brandenburg.

2004 Berlin

Trup cu mai multe brațe

 locuiește un spațiu imens
dar eu am ajuns în locuri și mai îndepărtate

o frunză – o mînă mică
le scaldă razele soarelui aerul și apa

cu degetele îi desfac degetele
și o altă mînă fragedă crește repede

cît de semeț și încordat acest trup
cine ar putea să-i apropie mintea-inimă

Anii pietrelor devălmășite

toamnă plăcută inimii și ochilor
să-ți scoți hainele în apă

frumusețea clipei fugare
ca raza pîlpîitoare a lunii

stele țepoase și frunze
umplu cu zborul lor bolta cerească

în uriașul deșert fără de margini
o unică piatră sîngerînd.

Trup prelungit

pe cînd trec de vîrful stejarului
contemplu piscul pe care se preling raze
în spatele meu frunzele scot chicote

m-am născut și trăiesc într-un copac
sînt de două ori mai înalt decît tine
brațele mele sînt mai albe în noapte

o ploaie de primăvară îmi scaldă picioarele goale
un nume-sigiliu se înfășoară pe creangă
încătușate ape se năpustesc în față

Share this Post:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.