Organizat, între 11 și 13 mai 2018, pentru studenții și masteranzii Universității Sapientia, al treilea workshop dedicat traducerii a avut loc la Miercurea Ciuc, sub denumirea FoTo (de la primele două litere ale cuvintelor fordítas „traducere“ și tolmácsolás „interpretariat“ din limba maghiară; în română, titulatura ar fi probabil TrIn).
Seminarul a avut ca scop orientarea profesională a absolvenților și a viitorilor absolvenți, aprofundarea problematicii traducerilor literare – începută în anii precedenți, prin lucrul pe text – și familiarizarea cu metodica, dificultățile și practica interpretariatului.
La workshop, au participat profesori universitari, traducători literari, interpreți de la București, Târgu Mureș și Budapesta; au venit studenți și de la alte facultăți din țară, bunăoară de la Târgu Mureș. S-a vorbit despre traducerea automată, subtitrarea de film, traducerea pentru scenă și provocările pe care le presupune traducerea libretelor de operă; s-a discutat despre cum să nu traducem texte literare și, last but not least, despre experiența de interpretariat.
Am avut bucuria să particip și eu, împreună cu traducătorii George Volceanov și Alexandru M. Călin. Este al treilea workshop de acest gen despre care am plăcerea să fac o succintă trecere în revistă pentru revista Filtralit.
După Balatonfüred și Bonțida, acum Miercurea Ciuc.
Eppur si muove
Iată un lucru îmbucurător: suntem în plină mișcare în spațiul aparentei nemișcări. În domeniul traducerilor literare, se organizează evenimente, seminarii, se nasc noi proiecte, are loc un neîncetat schimb de idei, este un work-in-progress. Există un interes crescând față de acest subiect, domeniu practic de lucru, ceea ce este cât se poate de important într-o lume în care se traduce neîncetat, iar realizarea corectă a acestei operații este hotărâtoare.
Traduceri și zile
Ținut într-un weekend prelungit, seminarul a început vineri și a durat până duminică seara.
În prima zi, a avut loc, cu profesorii de la Catedra de limbi străine a Facultății de la Miercurea Ciuc a Universității Sapientia și cu câțiva invitați, absolvenți de filologie, discuția orientativă de introducere. Scopul proiectului „Cărți vii” este acela de a oferi studenților direcții de orientare după absolvirea facultății. După-masă, s-a ținut – în jurul unei mese ovale! – o masă rotundă pe marginea traducerii unei cărți a lui Károly Kós, cunoscutul autor transilvan, realizată de unul dintre masteranzi, traducere care va vedea curând și lumina tiparului, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
A doua zi a fost dedicată traducerilor literare.
Frunzăresc programul:
- Lost in Translation – traducere și film, prezentare ținută de Judit Pieldner.
- um să traducem și cum să nu traducem – prezentarea profesoarei Noémi Fazekas despre traducerea automată, limitele și capcanele acesteia, urmată de cea a profesoarei Tünde Nagy despre importanța colocațiilor în traducere, cu multe exemple din română, engleză, maghiară și germană.
- Între Occident și Orient, un dialog de traduceri literare ținut de George Volceanov, Alexandru M. Călin și Maria-Gabriela Constantin.
Discuțiile au fost urmate de workshopuri ținute în paralel, unde studenții au avut posibilitatea de a lucra pe texte din diferite domenii, în diferite combinații de limbi, sub îndrumarea cadrelor didactice și a invitaților.
Alexandru M. Călin a ținut un workshop de traducere literară, de poezie, din engleză în română: cum traducem sonete, alegând la întâmplare (pentru a fi pe picior de egalitate cu studenții în ce privește textul) două versuri din Shakespeare de formă A/B, A/B.
Eu am ținut workshopul pe partea de proză din maghiară în română, alegând două fragmente mai scurte, pe care am lucrat împreună: un scurt pasaj dintr-o poveste de Edó Gergely și unul de György Dragomán (din antologia Cealaltă revoluție), arătând care sunt dificultățile de traducere a unui text aparent ușor (primul – un basm, de fapt un text contemporan, care recurge ca variantă narativă la forma basmului) și de ce este mai accesibilă proza contemporană.
I-am provocat pe studenți să reflectăm împreună:
- Dacă traducerea este o operație lingvistică sau un act de creație de gradul doi. Propunerea potrivit căreia traducerea este o activitate literară lipsită de orgoliu a fost, în linii mari, acceptată.
- Traducătorii de excepție sunt înnăscuți, nu numai formați. Am conchis că e vorba despre un amestec unic de intuiție și experiență.
- O bună traducere se inserează într-o tradiție existentă, într-un canon literar și presupune cunoașterea temeinică a autorilor canonizați.
Am vorbit, printre altele, de nevoia de a găsi, în traducere, corespondențele: regele din poveștile maghiare este… împăratul din basmele românești. Traducem/transpunem, în fapt, corespondențe culturale, și nu simple cuvinte.
Nu încape însă nicio îndoială asupra faptului că cea mai mare dificultate pentru traducătorii din limba maghiară (și de limbă maghiară) o reprezintă corespondența timpurilor verbale. Cum traducem și ce alegem? Am discutat mai pe larg despre perfectul simplu narativ și imperfect.
Pentru ca vorbitorii de limbă maghiară – și, mai cu seamă, dacă sunt și studenți la engleză – să ajungă la română, este mai simplu să treacă prin filiera limbii engleze, prin exemple cât mai variate și mai edificatoare legate de folosirea timpurilor verbale.
După prânz, într-o incitantă prezentare intitulată De la Figaro la Barbă Albastră, Gyöngyvér Bozsik, cadru universitar în domeniul traductologiei la Universitatea Catolică „Pázmány Péter” din Budapesta (și interpretă de blues – ca reminiscență a dorinței sale inițiale de a deveni actriță), a prezentat dificultățile de a traduce librete de operă.
Traducerea acestora implică, pe de o parte, aceeași rigoare ca traducerea unui sonet, a spus Domnia Sa: trebuie recompuse și rima, și numărul de silabe, dar, fiind traducere adaptată pentru scenă, pe deasupra muzicală, trebuie să corespundă și cerințelor spectacolului (să poată fi cântat pe scenă, creând impresia acustică plăcută a eufoniei, prin evitarea prea multor consoane alăturate și a celor a căror pronunțare este însoțită de o puternică emisie de aer – cum ar fi, bunăoară, h –, iar uneori să păstreze, dacă se poate, anumite vocale din textul-sursă în limba-țintă, care pentru compozitor sunt tot atâtea indicații muzicale precise – este cazul lui Béla Bartók.
A treia – și ultima – zi a fost dedicată interpretariatului: Secretele Turnului Babel. Invitata de la Budapesta, profesoara Gyöngyvér Bozsik și cadrele didactice de la Universitatea Sapientia au discutat cu participanții, apoi a urmat o sesiune de interpretariat, cu aplicații concrete de traducere în cabină.
Workshopul s-a încheiat cu o sesiune dedicată întrebărilor, în care studenții au pus întrebări și s-a evaluat în comun întreaga activitate de peste weekend.
Printr-o fericită întâmplare, cel de-al treilea workshop dedicat traducerii – și produsului final al acesteia: cartea – a avut loc în aceeași perioadă cu Târgul de carte maghiară, organizat într-un alt loc din oraș. A fost un bun prilej să dăm o tură pe acolo și să remarcăm că se publică mult și în condiții bune în țară și în limba maghiară, că apar ediții foarte frumoase (cum ar fi seria de povești cu admirabile ilustrații lansată de Editura Gutenberg din Miercurea Ciuc, dar și multe cărți de proză contemporană). Am remarcat lansarea, cu acest prilej, printre alte lucrări, a două traduceri în limba maghiară: Paul Celan și Lucian Boia (Unirea de la 1918).
Bine organizat, caracterizat printr-o atmosferă de suplețe și deschidere receptivă față de paleta largă a tematicii traducerilor, workshopul de traduceri FoTo de la Miercurea Ciuc vine ca o nouă confirmare că avem nevoie de traduceri și de traducători buni – din engleză în maghiară, din engleză în română și din maghiară în română –, de exercițiu concret, temeinic, practicat cu stăruință, smerenie și entuziasm susținut.
Invitația m-a onorat. M-am bucurat că am putut fi parte a acestui frumos proiect, care sperăm că va avea continuare.
