Translators Wanted

and |Ateliere de traducere literară, Nr. 29, Revista de Traduceri Literare

Reunind, în formula inițială, traducători din întregul spațiu balcanic, atelierul de traduceri literare – fruct al colaborării dintre Institutul Goethe din București și Traduki –, aflat la a XI-a ediție, a avut loc pentru a patra oară în noua formulă de lucru, adresându-se exclusiv traducătorilor din România și din Republica Moldova, fie ei profesioniști sau în formare.

Anna Ciungu

Anna Ciungu

Atelierul s-a desfășurat în două etape: mai întâi, printr-un workshop de o zi pentru studenții de la specializarea Filologie germană și masteranzii programului Strategii de Comunicare Interculturală ai Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București, acestuia urmându-i un workshop la care au participat opt traducători profesioniști. În ambele etape și configurații, în perioada 6–9 octombrie 2017, sub coordonarea germanistului și experimentatului traducător Gabriel H. Decuble, atelierul de traduceri literare a avut ca punct de plecare romanul tinerei scriitoare berlineze Lena Hach, Wanted. Ja. Nein. Vielleicht, apărut în 2014 la Editura Beltz & Geldberg.

Spun „punct de plecare”, pentru că, deși discuțiile din cadrul atelierului s-au țesut pe marginea unor fragmente de roman alese de organizatori și traduse în prealabil de fiecare participant în parte, analiza punctuală a diferitelor aspecte problematice a avut ca miză trasarea unor principii valabile pentru traducerea literară în genere. Astfel, printre primele aspecte discutate s-a numărat importanța identificării mărcilor lingvistice ale instanțelor narative, redarea „tonului” acestora în traducere. Problema era cu atât mai stringentă cu cât romanul Lenei Hach face parte din literatura pentru tineret și este structurat pe două voci de adolescenți: pe de o parte, cea a lui Finn, un puști de cincisprezece ani din Berlin, care suferă – teribilul diagnostic îi aparține prietenului și confidentului său, Moritz – la cote maxime din pricina idilei eșuate cu Sofie, iar, pe de altă parte, cea a Larei, protagonista unei drame mai de proporții, marcată de dispariția misterioasă a surorii sale și de mariajul conflictual al părinților. Lara traversează această etapă împânzind orașul cu afișe fantezist-artistice, care, departe de a face reclamă unor produse, oferă trecătorilor ocazia de a se amuza prin întrebări interactive, afișe din care trecătorii pot rupe bilețele deja pregătite cu răspunsuri inedite – un soi de „bilete de papagal” devenite, strict ca mod de prezentare, petalele unui evantai. Pactul ludic, spontan instalat între cel ce lipește afișele și trecător / cititor, aruncă o lumină vioaie asupra unei existențe măcinate de griji, narațiunea câștigând astfel o anumită candoare, altminteri reprimată brutal de iureșul vieții metropolitane. Traseul naratorilor-protagoniști se întretaie, atât în spațiul diegetic – unde cei doi se regăsesc într-o lume destul de familiară cititorului de azi, trec pragul spre cunoașterea celuilalt, empatizează și se împrietenesc –, cât și în spațiul vocilor narative, capitolele povestitorului Finn alternând cu cele scrise din perspectiva Larei. Strategia naratologică folosită de Lena Hach îl determină pe traducător să caute în textul-sursă, pentru fiecare voce narativă, particularitățile tonului și ale modului de frazare, pe care mai apoi să le transfere în limba-țintă, păstrând profilul romanului care, până și prin numerotarea (intercalată) a capitolelor – Finn 1, Finn 2, , Finn 8, Lara 1, Finn 9, , Lara 2 –, pare să alterneze registre scenice, facilitând astfel receptarea „la cald” a experimentului prin care fiecare perspectivă narativă generează câte un (micro-)roman.

Dincolo de opțiunile lingvistice pentru marcarea vocilor narative și de păstrarea aspectului mozaicat al romanului, orice traducere este datoare să observe și să recreeze în limba-țintă tonul specific, particularizant, al originalului. Discuțiile din cadrul atelierului au atins și problema termenilor ce desemnează realități specifice culturii de origine a textului (așa-numitele realia). Sub acest aspect, se face distincția dintre traducerea centrată pe receptor, al cărei ideal este găsirea de echivalente familiare cititorului pentru desemnarea elementelor de cultură și de civilizație străină, și traducerea centrată pe autor, care mizează pe efectul de înstrăinare în actul lecturii, păstrând specificul originalului și transportându-l ca atare în cultura-țintă. Participanții au conchis că U-Bahn va rămâne ca atare, nefiind echivalat cu metrou, Prinzenbad sau Tempelhofer Feld de asemenea, alături de alte realia ce trasează, în fond, coloritul local, berlinez, al textului. Păstrăm în minte și ideea că literatura pentru adolescenți are, alături de delectare, și o funcție pregnant educativă, adică menirea de a mijloci cititorului noi conținuturi – în acest caz, de a face cunoscute elemente de civilizație străină.

Odată abordată problema terminologiei, nici recurențele din text nu au mai putut fi ignorate: există cuvinte – iar, în cazul romanului în discuție, chiar și o siglă, care capătă un sens particular în logica textului – care sunt reluate în varii contexte, iar echivalarea lor în română trebuie păstrată consecvent de-a lungul textului. Un asemenea exemplu este prescurtarea ALK – Anti-Liebeskummer-Programm –, pentru care, pe parcursul discuțiilor, s-a găsit, între altele, echivalentul cură anti-dor, de altfel eficient în economia textului datorită conciziei sale, în ton cu simplitatea definitorie a frazelor Lenei Hach. Astfel, în pasajele din traducere în care cei doi adolescenți amintesc de acest program inițiat de Moritz pentru vindecarea prietenului său, CAD ar trebui să ia locul germanului ALK. Această opțiune ar anula însă comicul din original:

„«Heute beginnt dein ALK-Programm.»

Alk?

«Mir ist nicht nach Saufen», murmle ich. Mir ist nach Auf-dem-Bett-Liegen und Sofies-Profilbild-Ansehen.” (p. 12)

Traducerea ar suna astfel:

„— Azi, începi cu CAD

Cad?

— Nu-mi arde de beții, mormăi eu. Îmi arde de stat în pat și holbat la poza de profil a lui Sofie.”

Renunțând, în mod inevitabil, la Alk, prescurtare folosită în limba germană pentru Alkohol, confuzia lui Finn și referirea la beție nu mai au sens. Iar comicul bazat pe ambiguitate se pierde. Desigur, este un principiu al traducerilor literare: dacă echivocul unui fragment anume nu poate fi transpus în limba-țintă, este de preferat ca traducătorul să renunțe la momentul savuros. Va găsi el cu siguranță, în compensație, o altă oportunitate pentru a se revanșa, un fragment în care originalul nu este neapărat ofertant, dar limba-țintă permite un joc de cuvinte. Pentru situația dată, a fost propusă o mutare de sens: preluând sigla LSD pentru o posibilă traducere Lupta contra Suferinței din Dragoste, confuzia lui Finn ar putea fi justificată, iar în locul beției s-ar putea folosi faze psihedelice, cu atât mai mult cu cât, din alte fragmente, deducem că Finn nu e chiar străin de fascinația pe care o exercită narcoticele asupra adolescenților. Rămâne la decizia traducătorului dacă vrea să păstreze logica fragmentului, chiar insistând pe gestul de rebeliune tipic adolescentin, sau să piardă din nuanțe, știind că va răscumpăra comicul din text cu altă ocazie. În ambele situații, opțiunea de traducere pentru Alk trebuie păstrată consecvent în tot restul romanului.

Nu doar termenii ce dobândesc o logică proprie în original pot îngreuna traducerea, ci și anglicismele, care, dată fiind afinitatea structurală a celor două limbi germanice și capacitatea germanei de a le „metaboliza” prin derivare, sunt mult mai frecvente decât în limba română – dacă un killen ar mai găsi un echivalent în mai puțin frecventul a chilări din română, atunci skaten nu poate fi tradus decât prin a te da cu rolele – locuțiune care, prin numărul de cuvinte, ar afecta deja prozodia unui text, dacă ar fi vorba de poezie. În aceeași ordine de idei, o altă problemă de traducere o constituie opoziția dintre ușurința limbii germane în a forma cuvinte noi prin compunere și singura opțiune de a le traduce pe acestea în limba română prin întregi grupuri nominale, pronominale sau adjectivale, cf., de ex., Schlagfertigkeit „prezență de spirit”, sensationsgeil „dornic de senzații tari”, a căror traducere poate distorsiona tot ce, în original, era ritm și eufonie.

Menținând paralela dintre specificul discursului narativ german și cel românesc, s-a remarcat, de asemenea, nevoia traducătorului de a apela la cuvinte diferite acolo unde textul german folosește în mod repetat același cuvânt: în scenele de dialog, numeroase în roman, se observă cum majoritatea replicilor sunt urmate de o notație stereotipă, după modelul: sagte Moritz / sagte ich – spuse Moritz / am spus eu. În vreme ce în limba germană ele sunt firești – în literatura germană repetiția fiind o virtute, nu o tară stilistică –, aglomerarea lor în textul românesc devine supărătoare. De aceea, traducătorul își poate lua libertatea de a varia verbele dicendi sau chiar de a le elimina din discurs.

Dincolo de aspectele tehnice discutate – cf. și corespondențele dintre timpurile verbale în narațiunea germană vs. cea românească –, dincolo de sondarea cunoștințelor de argou și jargon în limba română, de găsirea echivalențelor pentru cuvintele circumscriptibile unor sociolecte și de stabilirea actualității lor (dacă Hunni mai este de actualitate în limba germană, căci o sută de euro alimentează cam același imaginar colectiv cum o făcea și suta de mărci până în 2003, atunci o sutară românească este de-a dreptul învechită și, evident, nelalocul ei într-un asemenea text), dincolo de empatizarea cu naratorul, de „intrarea în rol” (după mottoul: „Cum ar spune asta un adolescent din România de azi?”) și chiar dincolo de orice discuție aplicată – termeni, sintagme, unități suprasintagmatice –, atelierul de traduceri s-a hrănit din bucuria de a cunoaște nemijlocit ce se scrie azi în literatura germană pentru tineret, dar și din speranța că un astfel de atelier ar putea avea ca finalitate traducerea și publicarea integrală a volumului Lenei Hach într-o editură românească.

© Reka Dup Csapo Descriptio Romaniae - tehnică mixtă - MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect

© Reka Dup Csapo, Descriptio Romaniae – tehnică mixtă – MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect

În plan emoțional, participanții au fost animați și de curiozitatea de a confrunta varianta proprie cu mai multe variante de traduceri, fiecare dintre ele dezvăluind ceva nou despre autor și operă. Ofer mai jos astfel de mostre de variante „crude”, neprelucrate în urma discuțiilor, dar atestând toate cât de vie era unitatea, pe vremea când era doar diversitate:

Original:

„Wir sind auf der Liegewiese im Prinzenbad; Moritz hat mir frische Luft verordnet. Angeblich werden dabei Glückshormone ausgeschuüttet.

Nur merke ich davon nichts. Vielleicht müsste man sich an der frischen Luft bewegen. Joggen oder Schwimmen. Aber die Brühe im Becken ist pinkelwarm, außerdem treiben immer eklige Sachen durchs Wasser. Man kommt nicht ins Prinzenbad, um zu schwimmen. Man kommt ins Prinzenbad, um rumzuliegen. Und um Leute zu gucken.

Da schiebt sich etwas Weißes in mein Blickfeld. Ein Stück Papier.

«Was soll ich damit?», frage ich Moritz, der mir einen Kugelschreiber in die Hand drückt.

«Fünf Dinge aufschreiben, die dich an Sofie nerven.»

«Und was soll das für einen Sinn habem? »

«Vertau mir einfach.»

Moritz setzt sich seine Kopfhörer auf, damit ist das Gespräch beendet.

Ich rolle mich auf den Rücken, so kann ich besser nachdenken. Die Sonne strahlt zwischen den Blättern der Baumkrone hindurch. Die Blätter sehen aus, als hätte sie jemand aus hellgrünem Transparentpapier ausgeschnitten. Gerne würde ich Sofie zeigen, wie schön das ist.

Fünf Dinge, die mich an ihr nerven…

Die blitzblauen Augen?

Die dunkelblonden Locken, die sich, wenn man ihr durch die Haare streicht, wie von selbst um die Finger wickeln?

Das süße Schnauben, das sie beim Lachen von sich gibt?

Oder vielleicht, wie sie sich auf dem Weg zur U-Bahn bei mir unterhakt, um Ein Hut, ein Stock, ein Regenschirm zu spielen?” (pp. 30–31)

Varianta 1:

„Stăm pe iarbă la ștrandul Prinzenbad; Moritz a decis că am nevoie de aer proaspăt. S-ar părea că ajută la eliberarea hormonilor fericirii.

Numai că eu nu observ nimic. Poate că trebuie să faci mișcare în aer liber. Să alergi sau să înoți. Dar lichidul din piscină e cald, plus că tot plutesc chestii scârboase prin apă. Nimeni nu vine la Prinzenbad ca să înoate. Vii la Prinzenbad ca să stai degeaba. Și să te holbezi la oameni.

Deodată, apare o chestie albă în câmpul meu vizual. O bucată de hârtie.

— Ce să fac cu asta? îl întreb pe Moritz, care îmi întinde un pix.

— Scrie cinci lucruri care te enervează la Sofie.

— De ce aș face asta?

— Ai încredere în mine.

Moritz își pune căștile ca să pună sfârșit convorbirii.

Mă întind pe spate. Așa pot să gândesc mai bine. Razele soarelui se cern prin coroana copacilor. Frunzele arată ca și cum ar fi fost decupate din hârtie de calc verde deschis. Mi-ar plăcea să îi arăt Sofiei ce frumos este.

Cinci lucruri care mă enervează la ea…

Ochii albastru aprins?

Cârlionții de un blond închis, care par să se înfășoare de la sine în jurul degetelor atunci când îi treci mâna prin păr?

Zgomotele drăguțe pe care le scoate când râde?

Sau cum mă ia de braț în drum spre metrou ca să jucăm O pălărie, un baston, o umbrelă?”

Varianta 2:

„Suntem pe gazonul de la ștrandul Prinzenbad; Moritz mi-a prescris aer curat. Zice că așa se varsă în sânge hormonii fericirii.

Numai că eu nu simt nicio diferență. Poate că nu trebuie doar să fii în aer curat, mai trebuie să te și miști. Să faci jogging sau să înoți. Dar zeama din bazin e călâie și pe ea plutesc tot felul de porcării. La Prinzenbad nu se vine ca să se înoate. Se vine ca să se piardă vremea. Ca să se caște gura la oameni.

Ceva alb mi se strecoară în raza vederii. O bucată de hârtie.

— Ce să fac cu ea? îl întreb pe Moritz, care îmi vâră în mână un pix.

— Să scrii cinci lucruri care te deranjează la Sofie.

— Și de ce, mă rog?

— Fă ce zic, că știu eu ce spun.

Moritz își pune căștile și conversația ia sfârșit.

Mă întorc pe spate, îmi e mai ușor să mă gândesc așa. Soarele strălucește printre frunzele de pe vârful copacului. Frunzele arată ca și cum ar fi fost decupate dintr-o hârtie transparentă verde-deschisă. Mi-aș fi dorit să-i pot arăta lui Sofie cât de frumoase sunt.

Cinci lucruri care mă deranjează la ea…

Ochii strălucitori de albaștri?

Buclele blonde care, atunci când o mângâi pe păr, ți se răsucesc ca de la sine pe deget?

Fornăitul simpatic pe care îl scoate când râde?

Sau când mă ia de braț în drum spre metrou și cântă O pălărie, un baston, o umbrelă?”

© Vioara Dinu, Glosă, sticlă și lemn 2016 - MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect

© Vioara Dinu, Glosă, sticlă și lemn 2016 – MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect

Varianta 3:

„Suntem pe iarba de la ștrandul Prinzenbad; Moritz mi-a prescris aer curat. Cică așa s-ar produce serotonină.

Deocamdată însă, nu simt asta. Poate că ar trebui să faci mișcare în aer liber. Să faci jogging sau să înoți. Dar zeama asta din piscină e călduță ca un pipi proaspăt, pe deasupra mai plutesc și chestii scârboase prin apă. Și apoi, nu vii la Prinzenbad ca să înoți. La Prinzenbad vii ca să zaci la soare. Și să te holbezi la oameni.

Deodată, sub privirea mea apare ceva alb. O bucată de hârtie.

— Ce să fac cu asta?, îl întreb pe Moritz, care îmi pune în mână un pix.

— Să scrii cinci lucruri care te enervează la Sofie.

— Și ce rost ar trebui să aibă asta?

— Pur și simplu ai încredere în mine.

Moritz își pune căștile, cu asta s-a încheiat discuția.

Mă lungesc pe spate, așa pot să gândesc mai bine. Soarele strălucește printre frunzele pomilor. Frunzele arată de parcă cineva le-ar fi decupat din foaie de calc verde-deschis. Tare i-aș mai arăta Sofiei ce frumos e.

Cinci lucruri care mă enervează la ea…

Ochii scânteind albastru?

Buclele blond-închis, care se răsucesc singure pe degete atunci când o mângâi prin păr?

Sau fornăitul dulce pe care îl face când râde?

Sau poate cum mă prinde de braț la metrou și se ține de mine să cântăm Ein Hut, ein Stock, ein Regenschirm?”

Share this Post:

2 Comments

  1. Bravo, Anna! felicitări pentru debutul în „oficiosul” Filialei de Traduceri Literare a USR – București. Avem așteptări mari de la tine și sper să devii membră a Uniunii Scriitorilor cât mai curând.

    1. Ne bucurăm de o nouă colaboratoare a revistei noastre. Avem nevoie de forțe noi, pentru ca revista noastră să fie din ce în ce mai bună și, totodată, să se adreseze unui public cât mai divers, amatoar de a desluși frumusețea traducerii literare, dar și laboratorul ei, atât de puțin cunoscut.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.