Josef Trattner a venit la București (vezi și articolul despre el scris de directorul Forumului Cultural Austriac din București, Thomas Kloiber (https://www.fitralit.ro/30-09-2020-barbatul-care-a-mobilat-cel-mai-mare-living-din-viena/), cu toate că i-ar fi fost mai drag să fie pe malul fluviului alături de noi, a venit însă el să ne aducă Dunărea mai aproape de suflet, el care a călătorit de ani de zile pe un cub, pe o sofa din spumă poliuretanică cărămizie, dar invitând și artiști din diferite țări de pe malul Dunării să cânte, să recite așezați pe cubul, sofaua magică, ca să spună ce este în sufletul lor Dunărea, ce este curgerea, ce semnifică fluviul pentru ei și ce înseamnă arta pentru ei. Și i-a privit cu uimire, Josef, a învățat de la ei, le-a transmis entuziasmul său iremediabil, bonom, elanul său de artist, sălășluind în profunzimi (cum sunt și eu de părere, vezi microeseul despre Josef Trattner:https://www.fitralit.ro/wp-admin/post.php?post=10209&action=edit), așa că au înțeles artiștii de pe malurile Dunării cum să devină una cu Dunărea, cum să celebreze Dunărea pe 29 iunie, de ziua ei, dar și în toate celelalte zile ale anului. (Peter Sragher)

Peter Sragher: Care este relația ta cu Dunărea, odată ce ai crescut în apropierea râului Mur?

Josef Trattner: Locuiesc de mulți ani la Viena și, de aceea, raportul meu cu Dunărea a devenit foarte intens. Viena este un oraș lângă fluviu, nu pe fluviu. Cu toate acestea, se simte apropierea, mișcarea fluviului. În plus, Dunării îi datorăm, în mare măsură, vremea plăcută. Dunărea (Dunărea Nouă)* este și un punct central al culturii vieneze. Mur îmi trezește amintiri din copilărie. Apropierea de acest fluviu a fost condiționată.

P. S.: Cum ți-a venit ideea aceasta artistică de a călători prin lume?

J. T.: Am vrut să-mi extind, să mă confrunt și să-mi redefinesc orizontul artistic. Extinderea – aici, este vorba de colaborarea cu alte discipline artistice (literatură, film, fotografie, muzică, arhitectură) – m-a preocupat de mai multă vreme și au existat, și în trecut, multe tangențe (T. Jazz între 2005 și 2009, Templul Husarilor din Viena, intervenții în Künstlerhaus K05, Viena). Discuții pe canapeaua din spumă poliuretanică există de mulți ani (începând cu 1990).

P. S.: Îl îmbogățesc călătoriile pe artistul Josef Trattner? Cum, cine, ce?

J. T.: Călătoriile constituie o îmbogățire incredibilă, căci natura, vremea, arhitectura și interacțiunea cu artiști și artiste sunt o mare plusvaloare. Intervențiile mele sunt cel mai adesea tentative de ordonări sociale, odată ce oamenii sunt invitați să ia parte în mod nemijlocit.

P. S.: Cubul tău sau fotoliul din spumă voiajează din când în când cu muzicieni și poeți. Ce semnificație are, de fapt, aceasta pentru tine?

J. T.: Canapeaua e spumă pură, așa că este cât se poate de efemeră. Spuma este un material de interior, și nu e destinată exteriorului. Utilizarea ei poate fi doar temporară. Acțiunea noastră comună ne aduce – în mod privat și concentrat – în sfera discuției din spațiul public. E minunat să întâlnești oameni cu aceleași idei și să vorbești cu ei despre artă, politică și mediu. În plus, canapeaua funcționează și ca o sculptură poziționată în spațiul exterior – sau interior. Nu este de dorit o estetică simplistă.

P. S.: În spațiul expoziției de fotografii cu acest cub/fotoliu/canapea – care a fost posibilă datorită sprijinului Forumului Cultural Austriac – București și al Galeriei Landului Austria Inferioară și care a putut fi vizitată până la sfțrșitul lunii septembrie în Librăria Cărturești Carusel – ai pus la cale un happening…

J. T.: …Happeningul a constat în aceea că am scris numele tuturor celor patruzeci și patru de participanți pe un cub de spumă (50x50x50 cm), care au devenit astfel, fiecare, parte a unui întreg. „Noi suntem Dunărea… Dunărea suntem noi.” Numai împreună am putut realiza un proiect atât de minunat, unic și complex. Golind o mică parte din cub și așezându-mi-l pe umeri, am devenit „UNUL”. Gândurile se strâng în jurul temei Dunării. La urma urmei, Dunărea este atât cea care desparte, cât și cea care unește, precum imaginea în oglindă a conviețuirii noastre, a oamenilor.

P. S.: Sunt oare și alte orașe, locuri, ape care se vor adăuga celor de-acum șaizeci și șapte? Unde ai dori să mai călătorești cu acest cub/fotoliu/canapea ?

J. T.: Alte obiective sunt o călătorie la Cernăuți, locul de naștere al lui Friedrich Kiesler, și Lemberg (azi, Lvov), ca și călătorii în Tunisia, la Moscova, Teheran…

P. S.: Care este relația specială pe care o ai cu artiștii, literații români?

J. T.: Prima mea „călătorie cu canapeaua” într-o țară aparte m-a adus în România. Gabriel Kohn (fost director adjunct al ICR Viena – nota P.S.) m-a întrebat, cu mulți ani în urmă, dacă m-aș gândi să fac o „călătorie cu canapeaua” în România. Colaborarea cu Gabriel Kohn și cu literații din România de acum câțiva ani a însemnat o relație deosebit de prietenească. Și astăzi îmi mai este prezentă în suflet. Atunci, participanții au fost: Thomas Trummer, Daniel Vighi, Radu Vancu, Róbert Csaba Szabó, Varujan Vosganian, Ruxandra Cesereanu, Florin Lăzărescu, Filip Florian, Carmen Puchianu și Mircea Dinescu. 

P. S.: Care rămâne cea mai puternică și bună amintire din București?

J. T.: Colaborarea minunată cu tine, Peter, și cu muzicianul și poetul bulgar Ivan Hristov, cu Forumul Cultural Austriac –București în jurul domnului Thomas Kloiber și munca grozavă realizată de ei. A fost o mare bucurie pentru mine. Mulțumirile mele se îndreaptă și spre Departamentul de Cultură al Landului Austria Inferioară, care a pus la dispoziție fotografiile, a făcut înrămarea etc., ca și spre curatorul expoziției de la Cărturești Carusel, domnul Alex Radu.

P. S.: Cum vedeți Bucureștiul astăzi?

J. T.: Bucureștiul, ca oraș, se găsește în fața unor transformări mari în ce privește infrastructura, arhitectura și economia. Este un oraș viu, vibrant, cu un mare potențial.

Argument

Instalațiile găzduite de expoziția din București (Librăria Cărturești Carusel) sunt mărturii fotografice ale unei mici părți a „călătoriilor cu canapeaua” pe Dunăre, pe care le-am realizat în anul 2016. Sunt expuse fotografii pe această temă și se prezintă, de asemenea, filme și un interviu cu directorul Kunsthalle din Krems, Austria. Esențială a fost însă colaborarea cu poetul Peter Sragher și cu poetul și muzicianul Ivan Hristov (participant la Ruse, în anul 2016), materializată printr-un performance. Poezie, muzică și happeningul cu un cub (50x50x50 cm) din spumă au definit cele trei momente ale evenimentului. Acțiunea comună a unor discipline diferite este tema fundamentală a „călătoriilor cu canapeaua”, prelungită și cu această ocazie. La urma urmei, toți participanții/participantele au fost înscriși/înscrise pe cub, iar cu acesta mi-am acoperit capul după aceea, pentru a demonstra legătura cu tema Dunării.

NOI SUNTEM DUNĂREA… DUNĂREA SUNTEM NOI.

Proiect cultural susținut de

---

Dunărea Nouă este un braț lateral drept al Dunării cu o lungime de 21 km, care a fost realizat între 1972-1988 pentru protecția împotriva inundațiilor. A creat Insula Dunării care a devenit un loc preferat de agrement al vienezilor, dar și un loc destinat evenimentelor culturale și sportive.

Josef Trattner, „Wir sind die Donau….die Donau sind wir“

Peter Sragher : Welcher ist dein Bezug zur Donau, da du eigentlich in der Nähe der Mur aufgewachsen bist?

Josef Trattner : Ich lebe seit vielen Jahren schon in Wien und daher hat sich mein Bezug zur Donau sehr intensiviert. Wien ist eine Stadt neben, nicht mit dem Fluß. Trotzdem spührt man die Nähe ,die Bewegung des Stromes. Zudem verdanken wir dieses angenehme Wetter hier in Wien erheblich auch der Donau. Die Donau (Neue Donau) ist auch ein enorm wichtiger kultureller Mittelpunkt von Wien. Die Mur dagegen erweckt in mir Gedanken an die Kindheit. Die Nähe zu ihr war nur bedingt.

P. S.: Wie bist du auf den Gedanken gekommen, mit dieser kunstvollen Idee, die Welt zu bereisen?

J. T.: Ich wollte meine Kunst erweitern, hinterfragen und neu definieren. Die Erweiterung, sprich die Zusammenarbeit mit anderen Disziplinen der Kunst (Literatur, Film , Foto, Musik, Architektur) hat mich schon länger sehr interessiert und es gab hier schon zahlreiche Berührungspunkte (T. Jazz von 2005 – 2009 Husarenrtempel bei Wien, Interventionen im Künstlerhaus K05). Sofagesprächhe gab es schon seit vielen Jahren (ab 199o).

P. S.: Bereichern die Reisen den Künstler Josef Trattner? Wie, wer, was?

J. T.: Die Reisen sind eine ungemeine Bereicherung, ist doch die Natur, das Wetter, die Architektur und das Agieren mit den Künstlerinnen und Künstler, ein großer Mehrwert.

Meine Interventionen sind sehr oft soziale Versuchsanordnungen, da Menschen unmittelbar eingeladen werden teilzunehmen.

P. S.: Dein Schaumkubus oder das Schaumfauteuil, der auf der Donau von Zeit zu Zeit reist, manchmal mit Musikern und Poeten, was bedeutet er /es eigentlich für dich?

J. T.: Das Sofa ist purer Schaumstoff und somit sehr vergänglich. Schaumstoff ist ein Interieur-Material und nicht für den Aussenraum gedacht. Die Verwendung kann daher nur temporär sein. Unser gemeinsames Agieren bringt uns im öffentlichen Raum zu einer Privatheit und Konzentration im Gespräch. Es ist wunderbar, Gleichgesinnte zu treffen und mit ihnen über Kunst, Politik und Umwelt zu sprechen. Wir alle profitieren von den anderen teilnehmenden Menschen. Zudem fungiert es als Skulptur, die sehr gezielt im  Aussen- oder Innraum positioniert wird. Vordergründige Ästhetik ist nicht gewünscht.

P. S.: In den Räumlichkeiten der Fotoausstellung mit dem Kubus/Fauteuil/Sofa – die mit der Unterstützung des Österreichischen Kulturforums-Bukarest und der Landesgalerie Niederösterreich zustande kam und die in der Bukarester Buchhandlung-Galerie Cărturești Carusel zu sehen ist – hast du ein Happening gemacht….

…Das Happening bestand daraus, dass ich alle 44 TeilnehmerInnen auf einen Schaumstoff- Kubus (50x50x50cm) geschrieben habe, sie somit zu einem Teil des Ganzen gemacht habe. “Wir sind die Donau….die Donau sind wir“. Nur gemeinsam konnten wir ein so wunderbares, einmaliges und komplexes Projekt realisieren. Indem ich den Kubus ausgehöhlt und auf meine Schultern gehoben (gestülpt) bin ich „EINS“ geworden.Gedanken verdichten sich, rund um da Thema Donau.

Schließlich hat die Donau genau das Trennende, wie das Verbindende, eben ein Spiegelbild des Zusammenseins von uns Menschen. 

P. S.: Gibt es auch andere Städte, Orte, Flüsse außer den schon 67, die du bereisen möchtest?

J. T.: Künftige Ziele sind eine Reise nach Czernowitz zum Geburtstort von Friedrich Kiesler und nach Lemberg, so wie Reisen nach Tunesien, Moskau, Teheran …

P. S.: Welche besondere Beziehung hast du zu den rumänischen Künstlern, Literaten?

J. T.: Meine erste Sofareise in ein spezielles Land führte mich nach Rumänien. Gabriel Kohn hat mich vor vielen Jahren einmal gefragt, ob ich mir vorstellen könnte so eine Sofareise nach Rumänien zu machen. Die Zusammenarbeit mit Gabriel Kohn (Rumänisches Kulturforum in Wien) und die ungemein freundschaftliche Begegnung mit den LiteratInnen aus Rumänien  vor einigen Jahren war einmalig. Noch heute ist sie mir sehr präsent. Damals waren die TeilnehmerInnen: Thomas Trummer (Vorwort), Daniel Vighi, Radu Vancu, Róbert Csaba Szabó, Varujan Vosganian,   Ruxandra Cesereanu, Florin Lăzărescu, Filip Florian, Carmen Puchianu und Mircea Dinescu. 

P. S.: Welche ist deine stärkste und beste Erinnerung an Bukarest?

Die wunderbare Zusammenarbeit mit Dir, Peter, und Ivan Hristov. Das Österreichische Kulturforum Bukarest rund um Herrn Thomas Kloiber hat eine großartige Arbeit geleistet. Es war mir eine große Freude. Mein Dank gilt allerdings auch der Kulturabteilung des Landes Niederösterreich, die die Foto-Arbeiten zur Verfügung gestellt hat, sowie dem Betreiber des Cărturești Carusel, Herrn Alex Radu.

P. S.: Wie siehst du heute Bukarest?

 J. T.: Bukarest als Stadt steht vor großen Umbrüchen, insbesondere in gesellschaftlichen Fragestellungen, aber auch was die Infrastruktur, Architektur und Wirtschaft betrifft. Trotz allem eine lebendige, vibrierende Stadt mit viel Potenzial. 

Allgemein:

Die Installation, Ausstellung in Bukarest (Buchhandlung-Galerie Cărturești Carusel) dokumentiert einen kleinen Querschnitt der Donau-Sofafahrten, die ich 2016 realisiert habe. Foto-Arbeiten zu diesem Thema werden ausgestellt, sowie einige Filme und ein Interview mit dem Direktor der Kunsthalle Krems werden gezeigt. Wesentlich war aber die Zusammenarbeit mit dem Dichter Peter Sragher und Ivan Hristov (Dichter und Musiker,  Teilnehmer in Russe 2016) in Form einer Performance. Lyrik, Musik und das Agieren mit einem Kubus (50x50x50cm) aus Schaumstoff haben diesen Ablauf in 3 Positionen bestimmt. Das Zusammenwirken verschiedener Disziplinen ist das Kernthema der Sofareisen und sollte hier auch prolongiert werden. Schlussendlich wurden alle TeilnehmerInnen auf den Kubus geschrieben und dieser dann über meinem Kopf gestülpt, um die Verbundenheit mit dem Thema Donau zu zeigen. WIR SIND DONAU…DIE DONAU SIND WIR.

Kulturprojekt unterstützt von