Cum a torpilat lupta din PSD relațiile România–Japonia

0
11

PSD poartă război nu numai cu Președinția României, se războiește nu numai cu opoziția din Parlament și cu o parte a societății civile din țară, ci și cu propriii membri de partid. Pe unii îi pune – după criterii care au a face cu înrudirea de clan, cum a fost cazul lui Sorin Grindeanu, înrudit cu familia Ponta –, dar îi și doboară (marea specialitate a lui Liviu Dragnea), de cum îi ies din cuvânt, de cum nu mai sunt ”idioți utili”, cum spunea pe vremuri V.I. Lenin.

Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR
Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR

La fel se întâmplă și cu alții – mai bărbați, chiar foarte bărbați, adevărați haiduci puși la costum sau puși în încurcăturdă de costum, cu aceleași obiceiuri neortodoxe ale stăpânilor de odinioară ai pădurii –, cum ar fi Mihai Tudose, care nu se lasă cu una, cu două, dar pe care securea neiertătoare a puterii absolute a conducătorului de partid îi doboară, odată ce nu mai respectă linia partidului comunist, pardon! a Partidului Social Democrat postdecembrist.

Și nu este vorba de linia partidului, de hotărârile partidului ce trebuie respectate, ci, mai degrabă, de interesele unor condamnați penal, cum este Liviu Dragnea, sau inculpați penal, cum este partenerul din ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care trebuie serviți.

De fapt, (încă) liderul PSD are o mentalitate de vătaf față de șerbi – toți ceilalți.

Dacă nu execută, sunt executați. Punct. Și trebuie să execute un program pe care, se pare, numai el îl știa acum vreun an, când trebuia aplicat, în vreme ce premierul desemnat și mulți membri ai PSD nici nu-l cunoșteau în detaliu. ca la emisiunea de pe vremuri „Cine știe, câștigă”. Și nu trebuie să știe cei din partid nici pe cine desemnează drept premier/ă. Sevil Shhaideh, mare secret! Nimeni nu a avut dreptul să știe, nimeni nu trebuia să știe! Informația e putere, nu-i așa?!? De ce ar avea dreptul chiar și cei mai apropiați colaboratori din partid să fie puși în temă? Așa că au rămas cu toții perplecși când teleormăneanul Liviu Dragnea a desemnat în premieră o femie, și pe deasupra musulmană, în funcția guvernamentală de vârf. După criteriul: cine-mi este cel mai loial trebuie să conducă țara, dacă mie, condamnat penal, nu-mi dau voie nici legea, nici măcar Curtea Constituțională – pe care tot eu o conduc, de fapt, prin fostul membru PSD, fost președinte al Camerei Deputaților, fost procuror, care îndeobșnte nu-mi iese din vorbă, numitul Valer Dorneanu.

Și se apropie o vizită – de importanță majoră – din îndepărtata Asie în România. Japonia, îngrijorată de relațiile economice tot mai apropiate ale Chinei cu țările din fostul lagăr socialist, hotărăște să vină în România cu o consistentă delegație economică, pentru a contracara influența economică a chinezilor.

Și este prima vizită a unui premier japonez în o sută de ani.

Japonezii vin inclusiv să anunțe în mod festiv ridicarea vizelor pentru români. Vin să pună la cale afaceri de amploare. Ei finanțează extinderea metroului bucureștean până la aeroport, un efort financiar de sute de milioane de euro.

Și România – ne-profundă, cea a luptelor politice – nici măcar nu este deranjată de acest „amănunt” (cum ar veni) în contextul disputelor dâmbovițeano-teleormănene pentru putere, „fundamentale” pentru progresul României.

În opinia condamnatului penal Liviu Dragnea, „interesul național” se confundă cu „interesul personal”, căci politica sa este să amestece relațiile de rudenie (nășie și altele) cu treburile de stat, să confunde loialitatea față de propria persoană – și aici, se înrudește perfect cu președintele american Donald Trump – cu competența și managementul eficient. Ca și în era comunistă, trebuie puși în posturi de conducere „to’arăși de încredere” (pe atunci, asta însemna membri ai Partidului Comunist Român combativi în ședințele de partid, secretari de partid sau cu propaganda, dar și de o loialitate indiscutabilă față de conducerea de partid și de stat, unelte utile în exercitarea puterii prin delegare), adică oameni cu spinarea încovoiată (crescuți după principiul smintitor al mentalului colectiv „capul plecat sabia nu-l taie”, provenit din secolele de subjugare de către imperii a poporului român, dar care a devenit lege pentru conducătorii de partid ai PSD). Nu contează că, de pildă, pregătirea lor profesională și managerială pentru posturi de conducere guvernamentale cruciale, vezi Ministerul Afacerilor Interne, este cea de secretar de școală într-o mică localitate din sudul țării, Videle. Important pentru Liviu Dragnea este ca, atunci când apasă pe buton, doamna Carmen Dan să audă și să execute, la fel cum făcea când era chemată la ordine de către directorul școlii videleane.

Breads, 42x29, pencil on paper, 2012 © Rastislav Podhorský
Breads, 42×29, pencil on paper, 2012 © Rastislav Podhorský

Și revenim la vizita lui Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, programată cu multă vreme înainte, o vizită a reprezentantului celei de-a patra economii din lume, și vedem cum zavistia din PSD, cine pe cine, cine va conduce, a devenit – chiar, în Ziua Culturii Naționale, atât de cruntă (cinste lui Eminescu și Brâncuși, lui Enescu și multor alți artiști de excepție! Cinste lor, că au existat și au îmbogățit spiritual generații la rând, atât români, cât și oamenii din întreaga lume, nu acestor politicieni de mâna a treia), atât de acerbă, încât și Liviu Dragnea, și Mihai Tudose au uitat complet, în lupta pentru putere, de interesul național.

Care interes național trebuia să le dicteze ca, măcar pentru o perioadă, să bage săbiile în teacă, măcar pentru zilele când premierul japonez se găsea la noi în țară. De dragul României, de dragul viitorului României. N-a fost să fie. Ne-am făcut de râs. Iarăși.

Aici, un rol important l-ar fi putut avea și Teodor Meleșcanu și Ministerul Afacerilor Externe, care au pus la punct toate detaliile vizitei cu multă vreme în urmă și ar fi avut obligația să scoată în evidență deosebita ei importanță politică și economică. Poate că s-a făcut ceva, dar rezultatul a fost, de fapt, nul.

Un rol fundamental ar fi putut să-l joace și Mihai Tudose, care putea să-și amâne cu o zi anunțarea demisiei, pe care nu era obligatoriu s-o depună în timpul ședinței CPEx a PSD – sau, dacă o depunea, pentru că nu putea altfel, fiind un bbbărbat adevărat, care nu se lasă umilit (decât de pahar, spun unii răuvoitori, pe care nu trebuie să-i luăm în seamă, dintre cei care-au mai păcătuit cu gândul și privitor la fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, cu zeci de ani în urmă), putea să mai gireze câteva zile treburile guvernului, până la numirea și învestirea noului premier. Și astfel, nu s-ar fi ratat o întâlnire așteptată un secol întreg.

Așa, prim-ministrul Shinzo Abe s-a găsit în situația de a veni într-o țară fără premier.

Nu avea cu cine să se întâlnească.

Și-a anulat vizita la Palatul Victoria. Așa că Liviu Dragnea și Mihai Tudose l-au făcut, fără să vrea, pe premierul japonez și pe soția acestuia, iubitori de etnografie, să facă o vizită la Muzeul Satului, care sunt convins că i-a cucerit ca intelectuali. Dar nu pentru această satisfacție intelectuală venise șeful Guvernului japonez în capitala României, căci nu se găsea în vacanță împreună cu soția sa, așa că nu era pregătit pentru o vizită particulară cu iz etnografic, ci ca să pună la cale o apropiere politică și economică față de București.

O apropiere istorică. Care a eșuat.

Se pune cu seriozitate întrebarea: cine își va asuma acest eșec diplomatic.

Lasă un răspuns