Peter Sragher, Dragostea este umbra unei atingeri

2
302

Doi ochi verzi, întrebători sau pradă unei uimiri, te întâmpină din portretele fotografice ale Florinei, pe care le întâlnim pe o rețea de socializare anume. Niciodată încrezători în lume, ochii verzi ai Florinei vor să ne spună că încearcă să înțeleagă lumea asta mare și necunoscută și oamenii ei, surprinzător, printr-o singură privire. Lumea care uneori o iubește din suflet și alteori o dezamăgește cumplit. Cum să o cuprindă în privire, în primul rând, și apoi, după ce imaginea ei i-a intrat în inimă, cum să o cuprindă în cuvinte? Simțirea nu are cuvinte, ci doar impulsuri, imagini, viziuni, iar cuvintele pe măsura a ceea ce simte în interior nu prea există. Așa că a luat hotărârea de a crea un personaj în care poate oricând să se dedubleze; astfel, o întâlnim pe eua. Turnată în cuvinte, așa împuținate cum sunt de substanță. Pe de o parte, eul cel profund, care se aventurează să transpună lumea cu săracele cuvinte ce nu pot da seamă pe deplin de interiorul ei, prea adesea fiind niște cochilii goale, și ea, cea de toate zilele, ce totuși continuă să vadă lumea ca poezie, dar nu poate s-o exprime în cuvinte, căci e supusă treburilor de zi cu zi, amănuntelor irelevante pentru eul ei, acum trecut în uitare. Când se identifică cu ea, nu-i îmbogățită ca om, dar i se supune, cu speranța că va scăpa cât mai curând de lucrurile derizorii ale existenței. Așa că Florina este în unele clipe poetă și simte fericirea, alteori e un om obișnuit, nemulțumită, iar uneori totul converge în dubla ei personalitate.
Poeziile pe care le-am tradus în limba engleză – asupra versiunii traduse în engleză a aruncat o privire poetul și performerul britanic Andy Willoughby și ne-a dat o serie de sugestii pentru definitivarea textului – sunt o mărturisire intimă și cu totul aparte a iubirii. Andy a fost impresionat de cele zece poezii (dintre care, în Revista de traduceri literare, reproducem cinci, în versiune bilingvă) și le-a sintetizat în puține cuvinte: …a very passionate and powerful sequence of love poems „o serie de poezii de dragoste foarte pasionale și puternice“. Numai că tipul de poezie de dragoste al Florinei, în opinia mea, se așterne în cuvinte cu o rară delicatețe, transgresând adesea prezența fizică a iubitului. Poeta se mărturisește: m-am uitat în gând la tine tot timpul (#liniște). Poeta folosește paradoxul spre a crea un mister care ne incită să înțelegem cum vede ea scrierea unei poezii de dragoste:


sau pot să scriu un text de dragoste
în care să nu scriu nimic despre dragoste
și tu să știi că este un text plin de dragoste…

Despre cine vorbește însă Florina, pentru cine scrie ea oare această poezie de dragoste, într-un original demers, căci ea-și continuă astfel poezia:

…care să te tragă de mână,
de poalele rochiței.

Să fie oare un dialog cu sine însăși, să ne amintească oare de acea dedublare de care am pomenit mai sus, să fie oare un monolog? Să fie oare eua, în care poeta vorbește cu femeia obișnuită, de zi cu zi ? Răspunsul este nu. Florina, de fapt, își face curaj, timidă cum este și, uneori, autoironică, să se mărturisească iubitului ei în acest dialog cu ea însăși, cum o face în aceste versuri care par a fi notații indiferente într-un dialog banal, dar la final se desprind desprind într-o mărturisire sinceră și caldă :

uite, îți zic,
mă uit la un răsărit de soare,
la o dimineață,
la niște zori de zi,
mă uit la o ploaie,
la o insulă de pe lac,
la vârfurile  pantofilor,
și mereu mi se face foarte dor de tine.

Așa se face că Florina orice ar vedea în lumea ce-o înconjoară este transportată spre iubitul ei care, chiar în clipele de absență, este atât de prezent pentru ea.

Articolul precedentFlorina Zaharia*, M-am uitat în gând la tine tot timpul / I was looking in my mind at you all the time
Articolul următorUniv. Prof. Dr. Emeritus William R. Schultz, Derrida’s Advice for Creative Writers

2 COMENTARII

  1. Expresia feței cu doi ochi verzi
    Care văd mărunțișele, ca o poezie
    Care fac să înflorească livezi –
    Și îți dăruii așa posibilitate, și ție…

    Florina reflectă frumusețea sa
    În strofe, în rime, în ritmul ceresc…
    Și de cei frumos în lume, îi pasă
    Și cântă dragostea într-un mod firesc…

    Și îți vine să zâmbești, și să plângi,
    Când citești poezia Florinei
    Citești, și emoțiile rele le stingi
    Cu magia strofelor, ritului, rimei

    Întrebi cerul – de ce eu sunt demn?
    Poezia Florinei îmi dăruii o comoară…
    Inimile de piatră și cele din lemn –
    Înfloresc ca livezile în primăvară…

    9.02.24

Lasă un răspuns