Ca primă experiență de traducere într-un astfel de context, atelierul a reprezentat o provocare și o ocazie de a lua contact cu un mod de lucru dinamic și spontan. Lucrul cu autorul la traducerea unui text, față în față, poate proba nu doar pregătirea intelectuală a traducătorului, ci și capacitatea lui de a-și folosi cât mai eficient resursele.
Am fost pusă în situația de a-mi asuma viziunea poetului asupra textului, iar acest lucru trebuia dublat continuu de dozarea entuziasmului. Așadar, am încercat, pe lângă asumare și exercițiul detașării. Însă, dincolo de orice strategie, luând contact cu un text expresiv, deci ofertant, traducerea devine, mai degrabă decât rescriere, accesarea resorturilor lui.
Unul dintre resorturile ciclului de poeme „În apărarea cireșelor” este ritmul interior al textului, în strânsă legătură cu trăirile pe care le-au avut cei doi poeți, Peter Sragher și Claus Ankersen în timpul vizitei la Mărțișor. În ceea ce privește textele poetului român, mi s-a dezvăluit, încă de la început linia aproape insesizabilă care face distincția dintre caracterul ritualic al textului, a cărui cadență amintește de o incantație și intenția poetului de a-l evoca pe Arghezi în anumite pasaje. De altfel, sugestia de ceremonial se conturează și imagistic într-unul dintre poemele din final („arghezi by night”- „arghezi la ceas de noapte”).
Linia care separă cele două tendințe este vizibilă și în versurile: „and the deep red/ dark red/ red-red-red/ the sun/ bestowing colour onto/ the landscape” (IV), pasaj în care decupajul versurilor probează, la rândul lui, caracterul de incantație despre care aminteam, culminând cu versul-pulsație: „red-red-red”. Soluția „și roșul aprins/ roșul întunecat/ roșu-roșu-roșu/ soarele/ pogorând culoare întru/ peisaj” atrage atenția prin folosirea lui „întru” în locul lui „în”, de exemplu. Opțiunea pentru „întru” este rezultatul dorinței de a conserva și imprima vocea, prezența lui Arghezi și reprezintă unul dintre multele avantaje ale acestui tip de atelier.
O situație asemănătoare se desprinde din secvența „the day has suddenly turned/ life-leaf-lofty/ greeeen” (V), în care alegerea trebuie făcută între exactitatea sensului, dar sacrificarea muzicalității și o traducere nuanțată, dar care păstrează jocul, deci și atmosfera generală a poemelor. Posibilitatea de a „negocia” cu autorul a rezultat în preferința pentru păstrarea atmosferei textului: „ziua deodată s-a transformat/ în ființă-frunză-frenezie/ veeerdeee” (V).
Altfel spus, cireșele trebuie apărate, dar cuvintele nu. Sentimentul că atmosfera Mărțișorului și a livezii nu e doar parte din poeme, ci chiar motorul lor nu m-a părăsit niciodată pe parcursul atelierului. Așadar, am încercat să apăr cireșele, nu cuvintele.
Andreea Daniela Petcu, Universitatea București, Facultatea de Litere
