Cu puțin timp în urmă, Filiala București – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (FITRALIT) mi-a făcut, prin președintele Peter Sragher, o propunere care chiar că nu se putea refuza: să particip la un atelier de traducere literară care mă punea față în față cu autorul operei literare. Să lucrăm împreună pe textul lui și să ajungem împreună la o versiune în română.
Am ezitat un pic aflând că e vorba de un poet, dar ideea mă cucerise deja. Ca să nu mai vorbim de tentația unui lucru nemaiîncercat. Adică, aproape nemaiîncercat fiindcă, prin romanele în proză pe care le-am tradus, m-am întâlnit nu de puține ori cu poezii de diverse facturi, unele rimate și ritmate, altele în versuri albe.
Dar să stau față în față cu autorul, să-l cercetez, să mărunțesc, să disec și apoi să pun totul la loc mi s-a părut o ocazie care nu se poate rata și, în același timp, o „sfidare” – ca să folosesc un cuvânt la modă.
Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult când traduc e tocmai negocierea cu autorul – cu atât mai stimulantă cu cât acesta nu e, evident, de față decât prin textul în forma lui definitivă.
Acum mă găseam însă în situația ideală (dacă nu punem la socoteală cazul că autorul își traduce singur textul) de a mă putea consulta cu el la fiecare pas, de a căpăta acordul lui pentru unele incursiuni curajoase, de a obține validarea unor propuneri / interpretări personale, de a negocia pe viu și în mod explicit.
Ce am știut de la început a fost că vreau să fiu cât se poate de riguroasă, să respect și să redau totul cât mai fidel, pornind de la ordinea cuvintelor și a versurilor, a frazării și a punctuației. Aș zice că proza îți dă mai multă libertate la acest nivel.
Când am dat ochii cu poeziile lui Claus Ankersen m-am bucurat. Aveau prospețime și o simplitate aparentă, dar și fel de fel de „chichițe”. După ce ne-am întâlnit ne-am apucat imediat de lucru. Întrebări, explicații, negocieri, alte explicații… Am trecut prin sinonimia în engleză, apoi prin sinonimia din română și am ales cuvântul sau expresia ținând seama și de sonoritatea lui – un aspect la care Claus ținea foarte tare. Am mulat unele cuvinte pe inovațiile lui lingvistice, am născocit cuvinte, ca să țin pasul cu unele modalități inedite de exprimare. Am parcurs chiar și drumul invers: Vrând să se apropie de cititorul român, Claus a propus unele mici ajustări ale exprimării din textele sale. Ce poți cere mai mult de la un autor?
La sfârșit am simțit că am ajuns împreună la o poziție solidară față de text și față de cititor, „a win-win situation” din care chiar că toată lumea a avut de câștigat: poezia și cititorul, autorul și traducătorul. Iar Claus Ankersen a aflat câte ceva despre limba română și s-a bucurat de posibilitățile pe care le oferă.
