Peter Sragher, Poezii în versiune bilingvă din proiectul Tudor Arghezi

0
384
in defence of the cherries Iîn apărarea cireșelor I
she stood at the gate
clinching the axe in her
hand
freshly sharpened
it shone like the full moon
cutting through
the edges of the
fresh night
greeting her eyes
that shone back into the
edges of the axe

she stood at the gate
and the air glistened
with each gust
of wind
cut by the sharp edges of
the axe
the silvery edges
that once had cut buffalo’s heads in
a jiffy
turning the black
earth
into bloodred
rivering bloodred
her hair was smoothly caressed by
the waltzing wind
changing colours at each
flurry of the treacherous
wind
not being able to cherry-pick
her rainbow

she stood at the gate
but never bowed
but never surrendered
but never gave way
she was as determined as ever
to attack
merciless
in her blood boiled through millennia
the anger the revenge of old thracians
set to go
for the kill
shielding the sacred land
that was their
soul
endowed upon them
by zalmoxes
ready to face the enemies
ready to shed blood
ready to rip off
arms and legs
and redden their black
soil
with the sacrifice of
blood
ever ready to fight
till their last breath
till the end

she was a warrior
with a firm iron arm
dreadful
menacing
but
in her body beat a soft
heart
a loving hart

she was defending from
intruders
the cherry orchard

with the spring fruit reddening
the air
and bursting with their
ripeness
over grass and stone
bridges and waters and roads into
the landscape

she was standing as a wall
resolute
in defence of the cherries
stătea la poartă
cu mâna încleștată pe
securea
proaspăt ascuțită
care strălucea ca luna plină
tăind capetele nopții
abia-ncepute
întâmpinându-i ochii
ce se reflectau pe
tăișurile securii

stătea la poartă
și aerul șuiera la fiecare pală
de vânt
despicat de tăișurile ascuțite
ale securii
tăișurile argintii
care odinioară
tăiaseră capetele bivolilor
într-o clipită
prefăcând pământul
negru
în roșu-sângeriu
roșu-sângeriu curgător
părul ei era dezmierdat cu blândețe de
vântul valsând
schimbându-și nuanțele la fiecare
șuierare a vântului
trădător
fără a fi în stare să-i distingă
toate culorile

stătea la poartă
dar n-a șovăit
nu s-a perdat
n-a dat înapoi
era mai hotărâtă ca niciodată
să atace
nemiloasă
în sângele ei clocotea de milenii
mânia, răzbunarea vechilor traci
pregătiți
să ucidă
fiind pavăza pământului sfânt
care era sufletul
lor
pogorât asupra lor
de zalmoxe
gata să-nfrunte dușmanii
gata să verse sânge
gata să smulgă
mâini și picioare
să-nroșească pământul lor
negru
cu jertfa de
sânge
oricând gata de luptă
până la ultima suflare
până la sfârșit

era o războinică
având un braț strașnic de fier
înfricoșător
amenințător
dar
în trupul ei bătea o inimă
blândă
o inimă iubitoare

ea apăra de intruși
livada de cireși

cu fructele primăverii
înroșind
aerul
țâșnind pe iarbă și piatră
poduri și ape și drumuri
în peisaj

stătea asemenea unui zid
de neclintit
în apărarea cireșelor
in defence of the cherries IIîn apărarea cireșelor II
the attack

guarding gently the garden
with no gun
but
with chosen
words
defending the right of
the cherries
to be
to grow
unhindered

fighting for the freedom
of cherries
to take in
the red colour
and make it
their own


and right then
came four men
out of a black car
with black leather
jackets
and with black cold
handguns

she still stood steady sharp
focused unrelenting
she lay all her will
with-in the axe sharpened
by the pointed silvery
moon rays
and started to
perform
with a rugged voice
her father’s verses
with a timbre
so strong
so bold
so defiant
that the four men
with the big black car
with the shiny black leather
jackets
with the black cold steely
handguns
all of a sudden
they couldn’t take any step
further
to the gate
of the cherry orchard

all of the
strong-willed
ice-eyed
ruthless
four men
were like turned
to stone
as if time was returning
to the biblical times
when lot’s wife
defiant herself to god’s
words
had been turned to stone
forever
atacul

păzea cu grijă grădina
fără vreo armă
ci prin
cuvinte
alese
apărând dreptul
cireșelor
de a fi
de a crește
nestingherite

luptând pentru libertatea
cireșelor
de a inspira
culoarea roșie
și-a o face
a lor

și chiar atunci
au coborât
dintr-o mașină neagră
patru bărbați
cu haine de piele
negre
și cu pistoale negre
și reci

ea tot vigilentă a rămas,
atentă, neînduplecată
își puse întreaga voință
întru securea ascuțită
de razele tăioase argintii
ale lunii
și începu
să recite
cu o voce hârșâită
versurile tatălui ei
cu un timbru
atât de puternic
atât de curajos
atât de sfidător
încât cei patru bărbați
cu mașina mare neagră
cu hainele de piele negre
și lucioase
cu pistoalele negre reci
de oțel
dintr-o dată
nu mai putură face niciun pas
înainte
spre poarta
livezii de cireși

toți cei patru bărbați
cu voință de fier
cu ochi de gheață
nemiloși

păreau transformați
în piatră
ca și cum timpul s-ar fi-ntors
în vremurile biblice
când soția lui lot
sfidă ea însăși cuvintele
domnului
și fusese transformată în piatră
pe vecie

Lasă un răspuns