| in defence of the cherries I | în apărarea cireșelor I |
|---|---|
| she stood at the gate clinching the axe in her hand freshly sharpened it shone like the full moon cutting through the edges of the fresh night greeting her eyes that shone back into the edges of the axe she stood at the gate and the air glistened with each gust of wind cut by the sharp edges of the axe the silvery edges that once had cut buffalo’s heads in a jiffy turning the black earth into bloodred rivering bloodred her hair was smoothly caressed by the waltzing wind changing colours at each flurry of the treacherous wind not being able to cherry-pick her rainbow she stood at the gate but never bowed but never surrendered but never gave way she was as determined as ever to attack merciless in her blood boiled through millennia the anger the revenge of old thracians set to go for the kill shielding the sacred land that was their soul endowed upon them by zalmoxes ready to face the enemies ready to shed blood ready to rip off arms and legs and redden their black soil with the sacrifice of blood ever ready to fight till their last breath till the end she was a warrior with a firm iron arm dreadful menacing but in her body beat a soft heart a loving hart she was defending from intruders the cherry orchard with the spring fruit reddening the air and bursting with their ripeness over grass and stone bridges and waters and roads into the landscape she was standing as a wall resolute in defence of the cherries | stătea la poartă cu mâna încleștată pe securea proaspăt ascuțită care strălucea ca luna plină tăind capetele nopții abia-ncepute întâmpinându-i ochii ce se reflectau pe tăișurile securii stătea la poartă și aerul șuiera la fiecare pală de vânt despicat de tăișurile ascuțite ale securii tăișurile argintii care odinioară tăiaseră capetele bivolilor într-o clipită prefăcând pământul negru în roșu-sângeriu roșu-sângeriu curgător părul ei era dezmierdat cu blândețe de vântul valsând schimbându-și nuanțele la fiecare șuierare a vântului trădător fără a fi în stare să-i distingă toate culorile stătea la poartă dar n-a șovăit nu s-a perdat n-a dat înapoi era mai hotărâtă ca niciodată să atace nemiloasă în sângele ei clocotea de milenii mânia, răzbunarea vechilor traci pregătiți să ucidă fiind pavăza pământului sfânt care era sufletul lor pogorât asupra lor de zalmoxe gata să-nfrunte dușmanii gata să verse sânge gata să smulgă mâini și picioare să-nroșească pământul lor negru cu jertfa de sânge oricând gata de luptă până la ultima suflare până la sfârșit era o războinică având un braț strașnic de fier înfricoșător amenințător dar în trupul ei bătea o inimă blândă o inimă iubitoare ea apăra de intruși livada de cireși cu fructele primăverii înroșind aerul țâșnind pe iarbă și piatră poduri și ape și drumuri în peisaj stătea asemenea unui zid de neclintit în apărarea cireșelor |
| in defence of the cherries II | în apărarea cireșelor II |
|---|---|
| the attack guarding gently the garden with no gun but with chosen words defending the right of the cherries to be to grow unhindered fighting for the freedom of cherries to take in the red colour and make it their own and right then came four men out of a black car with black leather jackets and with black cold handguns she still stood steady sharp focused unrelenting she lay all her will with-in the axe sharpened by the pointed silvery moon rays and started to perform with a rugged voice her father’s verses with a timbre so strong so bold so defiant that the four men with the big black car with the shiny black leather jackets with the black cold steely handguns all of a sudden they couldn’t take any step further to the gate of the cherry orchard all of the strong-willed ice-eyed ruthless four men were like turned to stone as if time was returning to the biblical times when lot’s wife defiant herself to god’s words had been turned to stone forever | atacul păzea cu grijă grădina fără vreo armă ci prin cuvinte alese apărând dreptul cireșelor de a fi de a crește nestingherite luptând pentru libertatea cireșelor de a inspira culoarea roșie și-a o face a lor și chiar atunci au coborât dintr-o mașină neagră patru bărbați cu haine de piele negre și cu pistoale negre și reci ea tot vigilentă a rămas, atentă, neînduplecată își puse întreaga voință întru securea ascuțită de razele tăioase argintii ale lunii și începu să recite cu o voce hârșâită versurile tatălui ei cu un timbru atât de puternic atât de curajos atât de sfidător încât cei patru bărbați cu mașina mare neagră cu hainele de piele negre și lucioase cu pistoalele negre reci de oțel dintr-o dată nu mai putură face niciun pas înainte spre poarta livezii de cireși toți cei patru bărbați cu voință de fier cu ochi de gheață nemiloși păreau transformați în piatră ca și cum timpul s-ar fi-ntors în vremurile biblice când soția lui lot sfidă ea însăși cuvintele domnului și fusese transformată în piatră pe vecie |
