Misterul cel mai neliniștitor este absența misterului.
Nu e nimic neobișnuit, nemaivăzut sau nemaiauzit în modul în care gruparea condusă de Liviu Dragnea încearcă, fără odihnă, să oprească mersul societății românești într-o direcție în care pentru cei ca el și cei din jurul lui nu există nimic promițător.
PSD-ul, indiferent cum se numea într-un moment sau altul al celor 27 de ani trecuți de la siluirea revoltei din Decembrie, este descendentul direct al minusculei fracțiuni roșii care s-a născut sub oblăduirea ocupanților țării de după 23 August 1944.
Chiar dacă metodele s-au mai adaptat noilor condiții, baza a rămas neschimbată și se originează din profunda înțelepciune stalinistă, care socotea că nu contează cine și câți votează, important este cel care numără voturile.
Condamnatul pentru fraudă electorală, Liviu Dragnea, este personificarea perfectă al acestui mod de a face istorie, iar cei care îl urmează gălăgioși și grobieni, reprezintă încarnarea postmodernă a tovarășilor de drum, mereu în așteptare suspicioasă și gata mereu să trădeze pentru cel care vine tare din urmă.
Numele contează mai puțin, dar domnul Eugen Nicolicea iese din rând mai ales pentru modul exemplar în care personifică activistul de partid pus să susțină și să rezolve treburile murdare; el este cel care vine în față pentru că posedă cele două atribute esențiale ale omului pus să facă curățenie după ce amicii au lăsat birtul cu fundul în sus și nici n-au plătit consumația: viclenia obraznică și agresivitatea vulgară, care pun în defensivă orice om cu bun simț.
Cravata rosie cu picățele este obligatorie, iar textul dinainte pregătit cu elemente de spontaneitate furnizate de conștiința celui care este convins că e vârful de lance al luptei de clasă.
În fond, despre asta discutăm de la victoria PSD-ului în alegeri.
Cum-necum, mijloacele servesc doar scopul final, au ajuns la guvernare, urmează, în bună tradiție roșie, preluarea puterii totale, punerea societății cu botul pe labe.
Nu trebuie inventat nimic, pionerii din perioada 1944-1948 le-au inventat deja, mai precis spus au aplicat creator indicațiile venite de sus, dar de sus de tot.
Important este să preiei și să controlezi plenar punctele cheie ale administrării unei țări: internele, armata, bineînțeles că împreună cu serviciiile, iar în cele din urmă, poate punctul cel mai nevralgic al întregii operațiuni să ții sub control Justiția.
Desigur, față de perioada eroică de după 23 August sunt câteva diferențe care schimbă fundamental modul de acțiune, chiar dacă strategia rămâne bătută în cuie.
Cea mai grea problemă e că nu poți trage în demonstranți chiar dacă unii dintre ai tăi ar fi gata, așa cum s-a văzut la scăparea de limbă a tovarășului din Argeș, cel care era gata să iasă cu mitraliera în Piața Victoriei.
Și chiar dacă ulterior a susținut că a fost interpretat greșit, simptomul e prezent si nu este de ieri-alaltăieri, ci de la început, așa cum s-a văzut din luarea de pozitie al unui alt tovarăș neorientat, pe deasupra și general, și nu de azi de ieri, ci din glorioasa Epocă de Aur.
Punctul de vedere al generalului Pavel Abraham merită citat, căci în fond exprimă cât se poate de clar modul în care gândesc cei supărați că strada îi numesște Ciuma Roșie, în timp ce ei se consideră în cel mai rău caz o variantă de varicelă roz-bombon: “…în câmpul democratic, dacă situația o impune, pentru a evita anumite violențe de proporții, se poate folosi și armament adevărat. Se somează de mai multe ori. Intrăm într-o grilă de tratare a unei manifestații până la capăt”.
Rămân, în consecință, metodele organizatorice, cele mai importante fiind infiltrarea partidelor ce se cred liberale si europene, dar nu sunt decât neorientate ideologic, iar ca o încununare a preluării pe nesimțite a controlului: castrarea justiției.
Venind din ilegalitatea fracționară, obisnuiți cu tot ce înseamnă conspirație, pesediștii roz-bombon nu-și fac iluzii: o justiție funcționând propriu și eficace ar însemna începutul sfârșitului pentru ei.
Experiența trecutului le spune cât se poate de limpede că nu-și pot permite așa ceva, în plus în condițiile pseudo-democrației continentaliste nu ajunge să-ți pui oamenii în punctele cheie, ai nevoie de eliminarea tuturor acelor legi și paragrafe care îți amenință supraviețuirea,
Începi cu simbolul stării de drept: în lipsă de Rege te mulțumesti si cu Președintele care, ghinion, nu este al tău, încă un ghinion, e neamț ca și Regele, deci el este cel care trebuie anihilat cât se poate de repede, minimalizat, persiflat, atacat pe toate planurile, împroșcat cu toate zoaiele de care dispui, ca să-l faci urât de prostimea îndobitocită de atâtea simbolisme deșarte, gata mereu să se ia după primul om în stat.
Nu-i deloc ușor, strămoșii tăi ideologici aveau katiușele în spate, tu ce ai, în cel mai bun caz interesul capitalului mondial și teama acestuia să nu cazi din nou în brațele primitoare, dar deosebit de strângătoare ale Marelui Urs, forma de viețuire dintotdeauna a forței care nu se uită la amănunte.
Din păcate, capitalismul acesta patronat de americani mai are scrupule, vorbește de tot felul de aberații, stat de drept, respectarea cuvântului dat și alte asemenea, deloc folositoare atunci când lupta de clasă se ascute.
Nu e ușor de fel, în loc să-i dai afară pe motive de trădare sau deviaționism, trebuie să-i îndepărtezi cu mănuși, să te faci că analizezi, cântărești, iar treaba asta e tare enervantă, să te faci că ești ca ei în timp ce tu vrei să-i convingi pe ei să fie ca tine.
Asta cere și timp, iar tu stai prost cu timpul, fiindcă dacă stai pe aici fără să miști degetul care feliază salamul te poți trezi la pușcărie, așa că timpul e bani, cum spun americanii, da, e drept și asta, dar după ce ai făcut banii, trebuie să ți se lase timp să te bucuri de ei, nu să te apuci de scris romane și lucrări de doctorat între patru pereți din care nu ai voie să ieși.
Dar nu te lași tu cu una cu două!
Îi asiguri pe americani că totu-i în regulă, să stea liniștiți, nu vizezi tu încă dividendele corporațiilor transnaționale, vrei doar să poți lucra în liniște: să fie DNA la comanda ta, nu la comanda cine știe cui, președintele să stea în banca lui, nu să facă referate si referendumuri, pentru ce, pentru cine, prostimea oricum habar n-are, se mulțumește cu o pensie nițel mai mare acolo, cu niște gratuități pe dincolo, iar tinereii ăștia care le au cu calculatorul și cu imprimanta să-și vadă ei de treburile lor, să se ducă în Anglia, Franța, SUA, oriunde vor vedea cu ochii, să nu-și imagineze că pe aici poate fi vreodată ca pe acolo!
Pai cum, ce-o să zică atunci venerabilii strămoși cu carnețel roșu de partid: v-am lăsat o țară ca o pară si într-vară ați reușit s-o faceti compot!
