A doua oară Dragoș Cristescu la noi în revistă, pentru că este un fotograf de excepție, profesionist până în măduva oaselor, pentru că este pe deasupra și un prieten drag, dar și pentru că a făcut o rară expoziție la Gallery, în București, mai degrabă invitat decât din proprie inițiativă.
Cu o pălărie mare, clasică si totuși modernă – sfidând moda tinereilor ce-și atârnă câte o mititică pălăriuță de fițe, femeile imitându-i, ca apanaj al egalității în drepturi cu bărbații, dar și a epocii care taie din eleganță -, cu batista la blazer, baleind ușor prin galerie, cu un aer de ființă care trece printre noi fără a ne vedea și fără a se atinge de noi, uneori, nici chiar cu o privire, dar nu din cauza unei atitudini pline de infatuare, ci din bucuria nealterată în timp de a-și vedea prietenii, pentru care există, Dragoș a fost o gazdă perfectă, nedoritor de a vorbi peste măsură, căci nu este stilul său, dar considerând, și pe bună dreptate, că fotografiile lui trebuie să vorbească în locul lui. Prezentate într-o modernă tehnică de photo on canvas, dar și sub forma unui slide-show cu unele fotografii neexpuse într-o încăpere separată, expoziția lui Dragoș a fost o bucurie pentru ochi și pentru suflet, cu fotografii surpinse inedit și lucrate, pentru a crea un mesaj aparte, cu detalii ce-au devenit importante, cu adânci semnificații ale peisajului care scot în evidență emoția. Căci emoția se vede în aparatul care fixează pentru totdeauna peisajul, un peisaj care impresionează, dar, totodată, ne vorbește în toată staza lui, sau se mișcă, în ciuda faptului că este prins pe pânză.
Dar ce ne spune el despre sine însuși, în puține cuvinte ?!? Veți vedea în cele ce urmează. La vernisaj a stat cu ceasul în mână, ca și când s-ar cronometra la un minicros fără premii și câștigători și a promis să nu vorbească mai mult de patru minute. Patru fiind un număr magic, pesemne. A vorbit vreo două minute, gâtuit de emoție, și ne-a trimis apoi la expoziție, cu un pahar de vin roșu din partea casei. (P. Sragher)
Fiind inspirat de tatăl meu, un excelent fotograf, am ținut pentru pirma dată în mână o cameră foto când aveam 14-15 ani.
Timpul a trecut și, iată-mă, bucurându-mă de fiecare dată când fac o fotografie, însă pretențiile mele au crescut și cresc constant.
Am abordat multe genuri ale fotografiei. De la cea jurnalistică, încă din 1986, Revoluția din 1989, ziarul Adevărul și mai apoi ziarul Ultimul Cuvânt. Sunt fondatorul nucleului de fotografi ai agenției Mediafax – Profoto. Colaborarea cu trustul Media Pro s-a concretizat in foarte multe fotografii pentru revistele ProTvMagazin, The One, Maxim, CSID, Promotor și Playboy, la a cărei aniversare de 100 de numere, semnătura mea se afla pe nu mai puțin de 71 de coperți și pictoriale principale. În tot acest timp am fost onorat să colaborez cu Teatrul Național București și Teatrul Nottara unde am făcut imagini din spectacole memorabile.
Începând cu 2001, statutul meu este de freelancer photographer, iar colaborările s-au extins spre on Vogue, agenții de creație, fiind din ce în ce mai mult implicat în fotografia concept. Creez imagini pentru cataloage de produs (food&drink, fashion, bijuterii), arhitectură și design interior, fotografie de spectacol de jazz, simfonică, balet și dans contemporan. Cu mare plăcere fac fotografie portretistică și de eveniment pentru multe corporații și firme cu profiluri foarte diverse.
Având un istoric de 8 expoziții personale și 12 de grup, acum lucrez la noi proiecte. Unul dintre acestea este continuarea firească a ultimei expoziții personale intitulată „Gloryifing The Body”. Sunt in continuare interesat de fotografia jurnalistică și documentară, făcând noi imagini cu caracter social și am ținut o serie de workshopuri fotografice.
