Sultanii și vinul

0
44

Lumea otomană descrisă de Cantemir are date precise, bibliografii, comentarii erudite și pătrunzătoare, culoare și parfum. Vinul apare de cîteva ori în portretele puținilor sultani care l-au cunoscut. Cantemir afirmă fără aproximații (în Annotationes la Historia Othmanica, c. I, cap. VI, k) că au existat „numai trei împărați othmani dedați pîntecelui și vinului”: Suleiman Czelebi, fiul lui Ildirim Baiezid, Selim, cel supranumit Mest („bețivul”), fiul lui Suleiman Magnificul, și Murad IV, fiul lui Ahmed I.

Ioana Costa
Ioana Costa

Murad a dus cel mai departe îngăduința pentru vin: în anul 1043 al hegirei, a dat (c. II, cap. X, 12) „o poruncă nouă și nemaiauzită pînă atunci”: toți oamenii aveau libertatea să bea vin, împotriva legii islamice (contra Legem Islamiticam), iar cîrciumile care îl vindeau puteau de acum încolo să își practice legal negoțul; interzicea însă, „sub pedeapsă strașnică” (severa sub poena), prăvăliile unde se vindea coffe și (ibid., 19) se înverșuna împotriva opiului și a nicotinei. Cel care îi deschisese sultanului pofta pentru vin a fost Becri Mustafa; episodul este relatat de Cantemir în Annotationes, c. II, cap. X l (Dimitrie Cantemir, Istoria măririi și decăderii Curții othmane, vol. II, text latinesc editat de Florentina Nicolae, traducere de Ioana Costa, București, Academia Română – Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2015).

Becri Mustafa] Turcii spun toți, la unison, că el cel dintîi i-a dat sultanului Murad prilejul de a se îmbăta. Ei povestesc că faptul s-a petrecut în felul următor: pe cînd Murad, cu veșminte schimbate, cerceta forul, s-a întîmplat să-l întîlnească pe Becri Mustafa; l-a aflat beat în piață, tăvălindu-se prin praf de parcă era gata să moară. Mirîndu-se de lucrul acesta nou, pe care nu îl mai văzuse, îi întreabă pe ai săi „de ce soi de boală suferă acela, care lui i se pare un nebun?” Cînd ei îi răspund că „s-a îmbătat cu vin”, el întreabă din nou „ce e băutura aceea, despre ale cărei efecte nu auzise pînă atunci?” Între timp, Becri Mustafa se ridică și îi poruncește împăratului, cu vorbe grele și cu ocări, să plece de lîngă el. Uluit de îndrăzneala atît de mare a omului, zice: „Ticălosule, îmi poruncești să plec mie, care sînt Sultan Murad?” Mustafa îi răspunde: „Dacă ai vrea să-mi vinzi mie cetatea, eu chiar aș cumpăra-o și atunci eu aș deveni Sultan Murad, iar tu, Becri Mustafa!” Întrebîndu-l Murad „de unde se gîndea să facă rost de atîta bănet, cît să poată cumpăra cetatea?”, Mustafa îi răspunde: „Nu te îngriji tu de asta: ba chiar am să-mi cumpăr și un fiu de slujnică (căci toți împărații sînt născuți din captive)”. Murad e de acord și poruncește ca Mustafa să fie scos din tină și dus la palat. După cîteva ceasuri, risipindu-se aburii vinului, Mustafa își vine în fire, vede că e tolănit într-o încăpere aurită și elegantă și îi întreabă pe paznici „Ce se întîmplă – în vis i se arată nălucirea asta? Ori gustă din desfătările paradisului?” Cei de față îi înfățișează ce se întîmplase și ce îi făgăduise împăratului. El se înspăimîntă, pentru că știa firea năvalnică a lui Murad; apoi, cum nevoia îl îndemna la o viclenie, se preface pe moarte dacă nu reușește să-și păstreze suflarea bînd vin. Paznicii, ca nu cumva să moară omul mai înainte de a-l duce dinaintea împăratului, îi dau un ulcior plin cu vin, pe care el și-l ascunde în sîn. Apoi, ajungînd la împărat, i se poruncește să plătească multe zeci de mii ca preț al cetății; el însă, scoțînd ulciorul din sîn, îi spune împăratului: „Aici se află, împărate, cel care voia ieri să te cumpere pe tine și tot Constantinopolis! Iar dacă ai fi dobîndit și tu bogățiile acelea, nu ai fi socotit mai presus de ele domnia asupra întregii lumi.” Întrebîndu-l Murad cum e cu putință așa ceva, zice: „Bînd licoarea asta dumnezeiască!” Împăratul, convins, bea vin din belșug și pe dată se îmbată, pentru că nu era obișnuit cu băutura aceasta, și visează că tot cuprinsul lumii de-abia putea să-l mai încapă, frămîntă în suflet fapte mărețe și este atins de o asemenea veselie, încît socotea că amăgirile sceptrului de-abia se mai pot compara cu ea. Apoi, prăbușindu-se din vîrtejuri în somn, doarme liniștit o vreme, dar, trezindu-se, cînd simte durerea de cap de pe urma mahmurelii, este cuprins de furie și poruncește să fie chemat Mustafa. Se înfățișează pe dată Mustafa și, auzind ce fel de boală era, spune că „este la îndemînă leacul”: îi dă o cupă de vin, cu care se potolește pe dată durerea de cap și acela își recapătă veselia de mai înainte. După ce a făcut asta de două sau de trei ori, încetul cu încetul s-a obișnuit atît de mult cu băutul de vin, încît nu-și mai petrecea nicio zi fără să fie beat; iar pe magistrul său, Becri Mustafa, l-a primit între sfetnicii apropiați, musahib, și l-a ținut mereu la sine. Murind el, a poruncit ca toți de la curte să îmbrace veșminte de doliu și s-a îngrijit ca rămășițele lui să fie înmormîntate cu mare fast în cîrciumă, între butoaie. După moartea lui, împăratul însuși a mărturisit că nu a mai trăit nicio zi de veselie, adesea îl pomenea și era văzut vărsînd lacrimi și suspinînd din adîncul rărunchilor. Mustafa și-a dobîndit atîta trecere prin îndrumările lui într-ale netrebniciei, cîtă cu greu a avut, după cum am citit, vreunul care să-i fi dat învățături de virtute.

© Adriana Bădescu,Cartea faraonului, tehnică mixtă, 2017- MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect
© Adriana Bădescu,Cartea faraonului, tehnică mixtă, 2017- MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect

Becri Mustafa] Hunc primam Sultano Murad se inebriandi occasionem praebuisse uno consensu Turcae tradunt. Rationem autem, qua id factum sit, hoc modo referunt: cum Murad, aliquando, mutato vestitu, forum lustraret, casu in hunc Becri Mustafa incidit eumque in platea inebriatum, ac, moribundi instar, in luto se volutantem invenit. Miratus rem novam et nunquam antea sibi visam, suos interrogat „quo morbi genere laboraret, sibi illum lunaticum videri“. Hi cum respondent „illum vino inebriatum esse“, denuo quaerit „quale id sit potionis genus, de cuius viribus nihil adhuc audivisset?“ Interea Becri Mustafa se erigit, et Imperatori ut ab ipso recederet, diris iurgiis et conviciis mandat. Stupefactus ille ad tantam hominis audaciam: „Me, inquit, furcifer, loco cedere iubes, cum ego sim Sultan Murad?“ Mustafa contra: „Ego autem sum Bekri («Ebrius») Mustafa. Quodsi mihi hanc urbem vendere velles, emerem quidem, et tunc ego fierem Sultan Murad, tu autem Becri Mustafa!“ Quaerente Murado „unde tot thesauros, quibus ea urbs emi possit, conquirere vellet?“, refert Mustafa: „De his ne cures: quin et ancillae filium (namque Imperatores omnes ex captivis procreantur) emerem.“ Assentitur his Muradus, et Mustafam e coeno extrahi et in Palatium duci iubet. Post aliquot horas, dissipatis vini spiritibus, Mustafa ad se redit, videt se in deaurato et eleganti conclavi iacere, custodies rogat „quid hoc rei sit, offeraturne illi per somnum ista species, an Paradisiacas sentiat delicias?“ Exponunt adstantes, quae gesta fuerint, et quid Imperatori promiserit. Expavescit ille, quod notus ipsi essset ferox Muradi animus; mox, necessitate astum suggerente, moriturum se fingit, nisi vini potu sistere posset evolaturos spiritus. Custodes, ne moreretur homo, antequam in conspectum Imperatoris adduceretur, urceolum vino plenum ei porrigunt, quem ille in sinu occulit. Mox, ad Imperatorem accersitus, pretium urbis tot myriades solvere iubetur; at ille, urceolo e sinu extracto, Imperatori: „Hic, inquit, est, Imperator, ille qui heri Te et Constantinopolin emere volebat! Quodsi Tu quoque eas nactus fueris divitias, prae illis totius terrarum orbis Monarchiam nihili habebis“. Interrogante Murado rationem, qua id fieri posset: „Hausto, inquit, hoc divino liquore!“ Imperator, persuasus, vinum largius haurit, quod illius potum insuetus esset, statim inebriatur, totum terrarum orbem vix sui capacem esse somniat, magnas res animo volvit, tantaque afficitur laetitia, ut sceptrorum illecebras vix illi comparari posse crederet. Post, somno e vertigine correptus, paulisper placide dormit, at, expergefactus, ubi e crapula capitis dolorem sentit, ira commotus, advocari Mustafam iubet. Adest illico Mustafa, auditoque morbi genere, „medicinam praesto esse“ ait, vinique poculum offert, quo statim sedatur capitis dolor, ipseque pristinae hilaritati restituitur. Hoc cum bis vel ter fecisset, sensim ac sensim adeo vini potui assuefactus est, ut inde nullum diem sobrium transigeret; suum vero magistrum, Becri Mustafa, inter Intimos Consiliarios, „Musahib“, recepit eumque semper penes se habuit. Ipso defuncto, toti Aulae1 mandavit lugubribus indui vestibus, at funus eius magna pompa in caupona inter dolia sepeliri curavit. Post eius mortem, ipse Imperator se nunquam hilarem transegisse diem testabatur, saepiusque eius mentione facta, lacrymas fundere et ex imis visceribus suspiria ducere visus est. Tantam sibi gratiam Mustafa nequitiae magisterio conciliavit, quantam vix quenquam virtutis praeceptis consecutum legimus.

 

 

Lasă un răspuns