Traducerea literară și corectitudinea politică

0
975
Peter Sragher © foto Adorian Târlă
Peter Sragher © foto Adorian Târlă

Ultimele evenimente privitoare la corectitudinea politică, de această dată atingând sfera traducerii literare, ne pun în fața unei dileme noi, și anume până unde poate să se întindă domeniul corectitudinii politice – care este zona în care se consideră că este încălcată demnitatea unei persoane afro-americane, ce înseamnă o ofensă în cazul alegerii unui traducător literar?

În cazul pe care îl vom discuta este vorba despre o scriitoare.1 Și vedem, pentru a câta oară, cât se poate amesteca atitudinea politică de orice natură în configurarea literaturii universale și a celei din diferite țări. Nu rareori s-a întâmplat ca nu neapărat valoarea literară intrinsecă a unei opere, a unui scriitor – nu este cazul aici – să propulseze în atenția opiniei publice, dar și a intelectualității, o personalitate literară, ci un eveniment de natură socială sau politică amplu relatat în mass-media. O controversă care a ridicat literatura la nivel de adevărat eveniment social sau chiar politico-social. În cazul nostru, un eveniment politic de o deosebită magnitudine a transformat-o pe tânăra poetă, despre care vom face vorbire în acest articol, dintr-o scriitoare valoroasă, cunoscută mai ales în Statele Unite ale Americii, într-o vedetă internațională. Cine știe ce s-ar fi întâmplat cu cariera ei dacă n-ar fi fost „aleasa”?

Amanda Gorman este o poetă afro-americană din Statele Unite ale Americii, devenită o celebritate în toată lumea după ce Joe Biden – președintele nou ales al Statelor Unite ale Americii – a desemnat-o, la doar douăzeci și doi de ani, să recite un poem în cadrul festivităților inaugurării sale din 20 ianuarie 2021. Era o dovadă a deschiderii sale față de afro-americani, o afirmare a dragostei sale față de tineri și totodată el și-a reiterat convingerile religioase, având în vedere că este al doilea președinte american catolic după John F. Kennedy, iar cea pe care a ales-o să recite poezie, într-un moment de climax al carierei sale politice, este o afro-americană catolică. Mai trebuie spus că alegerea președintelui american se sprijinea și pe faptul că tânăra poetă americană fusese încununată de curând în SUA cu primul titlu de Tânără Poetă Laureată. Devenită o celebritate, în primul rând în țara ei de baștină, a fost de asemenea invitată la sfârșitul lunii februarie să recite o poezie la Super Bowl, cel mai important eveniment în calendarul fotbalului american, în care se stabilește campioana. Iar o singură poezie a ei, ”The Hill We Climb” – cea citită la inaugurarea lui Joe Biden, cu o prefață a megastarului talk showurilor de peste Ocean, nu alta decât Oprah Winfrey – costă la noi nu mai puțin de 55 de lei, ediția în limba engleză. Cota ei a atins peste noapte zone stratosferice. Iar dintr-o aspirantă într-ale literaturii de talent a devenit o scriitoare care la 22 de ani avea de acum un agent literar.

Statutul de star internațional al literaturii mondiale a fost dobândit de către Amanda Gorman peste noapte, având în vedere audiența imensă de care se bucură ceremonia de inaugurare a unui președinte american, preluată de televiziunile din toată lumea. Iar editurile din Europa – probabil și din alte părți ale lumii – n-au rămas insensibile, ci s-au grăbit să obțină drepturile de autor de la tânăra poetă, pentru a traduce cartea ei de poeme.

Nimeni nu și-ar fi închipuit că – la scurt timp după ce a fost anunțată prima traducătoare, o tânără scriitoare albă2 din Țările de Jos, Marieke Lucas Rijneveld, beneficiara Premiului Booker International, care a fost desemnată de editura neerlandeză Meulenhoff, angajându-se astfel să traducă volumul de poezie al Amandei Gorman – va apărea o controversă3, pentru a folosi un eufemism, ca urmare a criticilor aduse de către o jurnalistă și activistă, Janice Deul, care a dezaprobat în publicația neerlandeză Volkskrant faptul că editorul Meulenhoff „n-a ales un traducător care era, ca Gorman, «un artist de performance tânăr, femeie și care nu-și cere scuze că e neagră»”.4 Criticile privind alegerea traducătoarei nu se opresc însă aici, căci Janice Deul consideră că avem de a face cu „o alegere incomprehensibilă, în opinia mea și în opinia multor altora, care și-au exprima durerea, frustrarea, supărarea și dezamăgirea prin platformele de social media”.5

Incomplete © Bágy Erik

La foarte scurt timp după ce această controversă a escaladat în presă și pe platformele de social media, Marieke Lucas Rijneveld și-a luat rămas-bun de la un proiect frumos, cel de a o traduce pe Amanda Gorman în limba ei maternă. Și n-a făcut-o în mod simplu: scriitoarea neerlandeză și-a exprimat regretul, dar și înțelegerea față de această dezbatere iscată, scriind de asemenea o poezie, un fel de eliberare spirituală de un proiect care a murit, pentru ea, în fașă.

Este însă demn de subliniat: chiar la sugestia autoarei afro-americane Amanda Gorman a fost aleasă să-i traducă poeziile tânăra scriitoare albă din Țările de Jos, ea considerând că este bine să realizeze acest lucru cineva care s-a afirmat de tânăr ca și ea, lucru pe care un comentator de peste Ocean uită să-l amintească în articolul său, publicat.8

Nu credem că pentru Amanda Gorman vor fi fost discutabile culoarea pielii traducătoarei ei din Europa, confesiunea acesteia – Amanda Gorman este catolică, iar Marieke Lucas Rijneveld a crescut într-o familie de religie reformată – ori alte amănunte biografice ce le deosebesc din punct de vedere antropologico-social sau sociologic. N-a deranjat-o nici faptul că Marieke este declarat non-binară6, nici faptul că este blondă și poartă părul lung, nici faptul că s-a născut pe alt continent.

Toată această controversă a avut însă reverberații și în Peninsula Iberică, odată ce și traducătorul Amandei Gorman în limba spaniolă a trebuit să facă pasul înapoi. La două săptămâni după ce s-a încheiat controversa din Țările de Jos, iată că și catalanul Victor Obiols, cu pielea tot de culoare albă, a fost nevoit să renunțe la traducerea Amandei Gorman, căci editorii „…mi-au spus că nu sunt potrivit să traduc”, a mărturisit el. „Nu mi-au contestat abilitățile, dar ei erau în căutarea unui alt profil de traducător, care să fie femeie, tânără, activistă și, de preferință, de culoare”.7

Curios și șocant este faptul că poziția jurnalistei și activistei de culoare sus-menționate a căpătat o asemenea relevanță socială, dar și o fațetă de natură politică, încât a cântărit mai mult decât voința poetei înseși. Aceasta este o dovadă clară că în ziua de astăzi, dacă o personalitate dintr-un anumit domeniu își exprimă o opinie hotărâtă, are deschidere în mass-media, dar este și prezentă în mod activ pe rețelele de socializare, adună suficiente like-uri de susținere, poate deraia un proiect cum a fost gândit nu numai de autorul însuși, ci și de intelectuali și edituri serioase.

Ce să facă și tânăra poetă afro-americană? Să ia apărarea traducătorilor albi?!? Să intre într-o dispută cu activiștii de culoare din toată lumea și să „trădeze” cauza Black Lives Matter?

Să amintim și o altă atitudine față de această controversă, și anume a unor personalități afro-americane din domeniul literaturii. Unul este Colson Whitehead – care a primit Premiul Pulitzer pentru anul 2020, al doilea premiu Pulitzer care i se decernează! –, autor al unor romane ușor teziste, dar, în rest, neparticipant în niciun fel la această discuție; celălalt e scriitorul afro-american Paul Beatty – primul autor din afara Marii Britanii care a primit Premiul Man Booker. Acesta din urmă, autor de culoare, cum aminteam, chiar ia în balon cu mult haz o parte din comunitatea afro-americană – drogați, borfași, puturoși, șmecherași. Da, dar este afro-american și i se permite să nu fie corect din punct de vedere politic. Doamne păzește să fi avut culoarea albă a pielii. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile, dacă ar fi aflat toate acestea Janice Deul.

Ar fi fost o iluzie ca această controversă să nu fi fost discutată și în Statele Unite ale Americii, așa că The New York Times a abordat, după o vreme, această problematică. Ceea ce a scos în evidență autorul articolului, Alex Marshall, chiar dintru început vine în apărarea activistei și jurnalistei de culoare Janice Deul, odată ce se concluzionează: ”O dezbatere din Europa a scos în evidență lipsa de diversitate în peisajul traducerii literare.”8 Asociația Traducătorilor din SUA deplânge faptul că sunt puțini traducători literari afro-americani. Din articolul sus-menționat aflăm că în Germania nu mai puțin de trei traducătoare literare au fost invitate de editura Hoffman und Campe să transpuna in germana poemul ”The Hill We Climb” de numai 710 cuvinte, care a stârnit nu numai admirație, dar și atâtea reacții de natură diferită, când a fost vorba de traducerea lui. Așa că în Germania s-a desfășurat un adevărat atelier al traducătoarelor, iar una dintre ele a fost a fost o germană de culoare, alta, o germană musulmană de origine turcă, iar a treia, o traducătoare literară germană albă. După ce fiecare dintre ele au tradus opusul, au început discuțiile pe text, a fost întrebată și autoarea, acolo unde erau neclarități, oricum întreg procesul a durat nu mai puțin de două săptămâni. În Grecia se caută o traducătoare de culoare, dar nu s-a găsit.8

Ne întrebăm dacă exemplul german, cu mai mulți traducători literari este numai o dovadă a corectitudinii politico-sociale care va guverna pe viitor traducerea literară. Sau este doar un exercițiu de imagine. Ne întrebăm dacă, spre pildă, un roman masiv de sute de pagini scris de Toni Morrison, scriitoare afro-americană din SUA ce a primit Premiul Pulitzer și Premiul Nobel, va fi tradus în viitor de două, trei traducătoare literare de etnii și religii diferite, care vor compara dificultățile de traducere în detaliu și vor lucra câțiva ani la definitivarea unei versiuni finale. Oare bărbații traducători literari nu pot descifra sensibilitatea și nici temerile, bucuriile unei autoare?

_________________

1 Folosim acest termen, considerat corect din punct de vedere politic, în ciuda faptului că recenta mișcare din Statele Unite ale Americii – care a luat un avânt aparte odată cu omorârea brutală, total nejustificată și cinică, la 25 mai 2020, a afro-americanului George Floyd – se autointitulează „Black Lives Matter” („Viețile Negrilor Contează”). Unii afro-americani se referă la ei înșiși drept „black” („negri”), astfel încât termenul „negru” nu poate fi generalizat drept un cuvânt jignitor la adresa acestora. Cuvântul „negru” poate căpăta nuanțe discriminatorii și ofensatoare abia când este pronunțat cu o intonație sau într-un context care implică ofensa.

2 Am fi putut utiliza la fel de bine și termenul caucaziană (uzitat mai cu seamă în Statele Unite ale Americii, pentru a desemna femeile și bărbații albi, mai ales în studiile antropologice și în activitatea poliției), pentru a nu jigni persoanele cu piele albă prin faptul că amintim culoarea pielii, dar am renunțat la această idee din motive obiective.

3 Putem vorbi despre o controversă în spațiul public. În spațiul academic, a apărut o dezbatere foarte nuanțată și interesantă, de pildă pe site-ul academia.edu, unde în întreaga lună martie 2021 s-a discutat chestiunea: Is Translation Becoming a Racist Crime, cu contribuții aplicate în mai multe limbi ale unor intelectuali de o calitate aparte, unii dintre ei universitari. Una dintre luările de poziții, cu aprobarea autorului, Victor Ivanovici, o prezentăm în paginile revistei noastre (vezi: https://www.fitralit.ro/31-03-2021-traduction-racisme/) Desigur că au fost discuții pe această temă și în publicații precum The Guardian, Dar controversa a plecat de la articolul din Volkskrant

4 Citatul se găsește în articolul publicat în cotidianul britanic The Guardian din 1 martie 2021 (vezi https://www.theguardian.com/books/2021/mar/01/amanda-gorman-white-translator-quits-marieke-lucas-rijneveld) și care a apărut spre informarea opiniei publice despre articolul publicat de Janice Deul în cotidianul neerlandez Volkskrant la 25 februarie 2021 (vezi https://www.volkskrant.nl/columns-opinie/opinie-een-witte-vertaler-voor-poezie-van-amanda-gorman-onbegrijpelijk~bf128ae4/).

5 Ibidem.

6 Genul non-binar, non-binaritatea sau genderqueer reprezintă un spectru de identități de gen, care nu sunt exclusiv masculine sau feminine, ci mai degrabă cad în afara acestei binarități (vezi mai multe detalii la https://ro.wikipedia.org/wiki/Gen_non-binar). În articolul amintit la punctele 5 și 6, care o citează pe Janice Deul, aceasta se arată șocată, încercând să pună în evidență cât mai multe diferențe între Amanda și Marieke prin faptul că cea din urmă este „albă, non-binară, nu are niciun fel de experiență în acest domeniu”.

7 Cităm din articolul apărut pe 10 martie 2021 în cotidianul britanic The Guardian (vezi https://www.theguardian.com/books/2021/mar/10/not-suitable-catalan-translator-for-amanda-gorman-poem-removed).

8 Articolul a apărut la sfârșitul lunii martie (vezi: https://www.nytimes.com/2021/03/26/books/amanda-gorman-hill-we-climb-translation.html). Câteva zile mai târziu, Nicole Daniels reia articolul sus-amintit și se întreabă dacă autorii cu o culoare albă a pielii ar trebui să traducă autori cu o culoare neagră a pielii https://www.nytimes.com/2021/03/31/learning/should-white-writers-translate-a-black-authors-work.html) . De fapt, în acest material autoarea pune la sfârșitul articolului mai multe întrebări studenților care citesc publicația, pentru a culege opinii a unor tineri intelectuali despre controversă.

Lasă un răspuns