Dacă la Târgul de carte de la Bologna romanul fantasy „Il viaggio di Vlad nel Mondo-di-là” a fost doar găzduit la standul României, prin bunăvoința Ministerului Culturii, iată că recent ni s-a oferit marea șansă să-l și prezentăm în fața copiilor italieni și români din Italia, cu ocazia celui mai important târg de carte din această țară: Salone del libro di Torino. Invitația a venit din partea Institutului Cultural Român, iar evenimentul a avut loc vineri, 13 mai, la Bookstock Village Multilab, una dintre sălile acelui uriaș „spazio per bambini” din cadrul târgului.
După prezentare, am profitat de reîntâlnirea cu traducătoarea Sara Salone și am stat puțin de vorbă despre pasiunea ei pentru limba română și despre cum e să fii traducător în Italia.
Sînziana Popescu: A existat în viața ta vreun spiritus rector, cineva care te-a apropiat de literatură? Tata, mama? Ai avut vreun model printre profesori în timpul liceului sau la facultate?
Sara Salone: Când eram mică, înainte de a învăța să citesc, mama mea mi-a citit multe povești. Asta s-a transformat într-o adevărată dragoste pentru povești, romane, literatură și lectură în general. Dar am avut și profesori foarte buni, mai ales la limba și literatura italiană, dar și la engleză, franceză, germană, din liceu până la Universitate, unde am descoperit limba română. Deci am fost o elevă foarte norocoasă.
Sînziana Popescu: Cum ai ajuns să traduci din limba română?
Sara Salone: La Facultatea de Limbi Străine am avut marele noroc să învăț cu Teresa Ferro, o femeie extraordinară și o profesoară foarte cunoscută în domeniul românisticii, care credea că am o sensibilitate pentru traducere; ea m-a ajutat cu lucrarea de diplomă (tot despre traducere) și m-a încurajat mereu. După absolvire, am avut cele mai diferite joburi, dar în 2012 am câștigat Premiul I ex aequo la Concursul Internațional de Traducere Estroverso, cu traducerea în limba italiană a unor povești de-ale lui Grigore Vieru, și am înțeles că pasiunea mea pentru limba română era încă vie și că nu eram dispusă s-o ignor. Am făcut câteva mici traduceri pentru agenții și tribunale; am tradus și câteva dintre poeziile Smarandei Vornicu pentru o revistă literară, dar, din păcate, n-au mai apărut. După câțiva ani, am descoperit romanul „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm” (primul volum al seriei fantasy Andilandi) la editura online LiterNet, în prima lui versiune, am și tradus în joacă primele două capitole, pentru că mi-a plăcut mult. În anul următor am ajuns și în România, und am beneficiat de o bursă oferite de Institutul Cultural Român traducătorilor străini și așa ne-am cunoscut. Îți mai amintești? (râde). Când am revenit în Italia, am primit o ofertă din partea editurii Mediamorphosis, ca să traduc primul volum al seriei Andilandi și m-am bucurat foarte tare, pentru că e o carte minunată, care m-a amuzat foarte mult și care mi-a făcut mare plăcere s-o traduc.
Sînziana Popescu: Și cum te-ai descurcat cu primul volum al seriei Andilandi? Ți-a fost greu să-l traduci? Te întreb asta pentru că vorbim totuși de un roman, nu despre o poveste de câteva pagini. În plus, e un roman fantasy inspirat din mitologia românească, cu zmei, iele, blajini, strigoi, balauri, solomonari și tot felul de alte creaturi fantastice, necunoscute copiilor italieni și poate chiar și ție, până să ajungi să traduci această carte.
Sara Salone: Am fost norocoasă să traduc o carte atât de plăcută. Se spune că dacă faci un lucru care îți place, ai impresia să nu lucrezi deloc. Ei bine, așa au trecut pentru mine lunile în care am tradus „Il viaggio di Vlad nel Mondo-di-là”. Am avut parte de o perioadă de mare satisfacție, de mare emoție (doar a fost primul meu roman!), pentru că nu doar am făcut traducere literară – deci am făcut o activitate pe care o iubesc –, ci am și lucrat la traducerea unei cărți amuzante, originale și bogate. Mărturisesc că multe dintre creaturile despre care se vorbește în acest roman îmi erau necunoscute, dar, după cum am mai declarat și în prefața romanului, povestea aceasta este o fereastră deschisă spre o lume magică și deosebită, o cutie plină de farmec. Cred că micuții italieni vor aprecia acest soi de creaturi fantastice, mai ales că în Italia romanele fantasy au mare priză la public acum, iar „Il viaggio di Vlad nel Mondo-di-là” le oferă șansa să cunoască personaje fantastice noi și deosebit de interesante.
Sînziana Popescu: Ne poți spune câte ceva despre proiectele tale curente și viitoare? Vrei să continui cu cărțile pentru copii sau te-ai gândit să încerci, de pildă, și poezie?
Sara Salone: În general, urmez mai multe oportunități de traducere. Mă interesează în mod special cărțile pentru copii, pentru că sunt foarte amuzante, însă nu sunt așa de ușor de tradus. Bineînțeles, mi-aș dori să merg înainte cu seria Andilandi! În acest moment, încerc să învăț mai bine limba română și sunt în căutare de edituri italiene care ar putea fi interesate de literatura română. Poate în viitor voi avea norocul să urmez și alte cursuri pentru traducători de literatură și, desigur, să mă specializez. Poezia este o ipoteză foarte interesantă, este o formă literară care îmi place mult. Deja am avut ocazia să îmi măsor puterile cu câteva poezii, este un exercițiu extraordinar, mai ales când este vorba de poezii cu rimă. Mă străduiesc mereu să ofer o rimă „la schimb”, chiar dacă uneori este foarte greu. Cu „Il viaggio di Vlad nel Mondo-di-là” am reușit, am vrut să păstrez limbajul ciudat al Ursitoarelor, care vorbeau mai mult în pilde, în proverbe, și ritmul ghicitoarei lui Emanuel, fratele răposat al copiilor Uriași, cel care devenise la rândul său un munte.
În afară de literatură, mă interesează multe alte lucruri: ghidurile turistice, manualele gastronomice, artele frumoase, precum și limbajul juridic.
Sînziana Popescu: Cam care ar fi statutul traducătorului literar din Italia?
Sara Salone: Traducătorul literar, după părerea mea, este un fel de Cenusăreașă în lumea traducerilor. Suntem cu toții de acord cu faptul că traducerile medicale, juridice și științifice au nevoie de un limbaj de specialitate care trebuie cunoscut la perfecție. Doar aici vorbim de responsabilitate, când traduci, de pildă, minuta unui proces. Însă cred că și traducerea literară merită ceva mai multă considerație. Traducătorii literari transportă povești în jurul lumii, ei traduc o cultură într-o altă cultură, deschid lumi, permit contactul între diferite culturi, iar culturile care vor intra în contact vor provoca mereu o schimbare. Din păcate însă, traducătorii literari sunt încă puțin valorizați și plătiți prost.
Sînziana Popescu: Cum se descurcă un traducător literar în Italia? Cum sunteți organizați? Sau la voi funcționeză principiul „every man for himself”?
Sara Salone: În Italia, munca traducătorului este încă o nebuloasă. La noi, traducătorii sunt niște profesioniști independenți, nu există o categorie profesională specifică pentru ei. În privința organizațiilor, ca puncte de referință, pot aminti de STRADE (Sindacato Traduttori Editoriali) și de AITI (Associazione Italiana Traduttori e Interpreti). Nu se cere nicio autorizație, dar studiile și experiența sunt necesare, bineînțeles. Unii lucrează pentru agenții, alții sunt independenți și se descurcă singuri, își caută clienții și editurile.
Sînziana Popescu: Ai idee cam cât se plătește o pagină de traduceri la voi și la câte semne pe pagină?
Sara Salone: Prețurile sunt fluctuante. Există tarife generale, la care se raportează fiecare traducător, la care toți își adaptează prețurile. La noi, traducerea literară se plătește pornind de 12 euro pe pagină (adică 1.800 de semne) – minimum sindical! – până la 15-16 euro pentru engleză, spaniolă, franceză și germană. Limba română este considerată „neobișnuită”, deci un traducător poate cere și ceva în plus, dar depinde și de numărul de pagini. Pentru romanele cu câteva sute de pagini, de obicei, se stabilește o sumă forfetară. Dar traducătorii sunt, de obicei și din nefericire, primii pe care editorii sunt dispuși să-i sacrifice, scăzând calitatea traducerilor. Nu glumesc când zic că unele edituri oferă 2-3 euro pe pagină sau, mai rău, 0,05 euro pe cuvânt, iar unii traducători acceptă, din dorința de a munci.
Sînziana Popescu: Știu că tu cunoști, mulțumită bunicii materne, și limba friulană. Ai în plan să traduci vreo poveste românească și în această limbă superbă, latina estică, care-ți era atât de dragă în copilărie, limba în care bunica ta îți citea povești și îți cânta cântecele?
Sara Salone: Ai dreptate, limba friulană îmi este foarte dragă, și cred că mi-a fost de ajutor în învățarea limbii române. Mi-ar plăcea să traduc ceva din română în friulană, vreo poveste sau vreun cântec pentru copii, mai ales pentru că acum friulano (sau furlàn, cum îi spunem pe aici) este predată și la școală, iar copiii o învață cu mare plăcere. Dar nu există o singură varietate de limbă friulană, fiecare orașel are varianta lui, iar cea pe care o vorbesc eu nu este varianta „standard”, recunoscută și folosită pentru literatura locală.
Sînziana Popescu: Când vorbeai de o specializare, la ce fel de specializare te gândeai? Ți-ai propus ca pe viitor să încerci să traduci și din alte limbi de origine latină sau poate să te specializezi în limba română?
Sara Salone: Mi-ar plăcea o specializare care să-mi permită să învăț mai multe despre limba română, limba mea preferată, și despre literatura română contemporană în general. Mă interesează relațiile dintre diferite limbi, dar și cele dintre culturi, popoare, societăți. Deci, m-am gândit la un curs de lingvistică, filologie romanică sau antropologie. De asemenea, ar fi minunat să ajung să traduc și din alte limbi de origine latină. Am învățat franceza la școală și spaniola la universitate și mi se pare fascinant să lucrezi cu limbi care sunt atât de asemănătoare, fără să mai adaug că, în această privință, cunoașterea limbii latine a fost determinantă. Dar, pe lista priorităților mele în materie de traduceri, limba română ocupă pole position.
Interviu de Sînziana Popescu, Torino, 13 mai 2016
