sau De ce avem încă dreptul de a crede în capacitatea de sinteză universală a filozofiei
Sobră, de o eleganță reținută, dar care nu poate să nu atragă atenția, erudită, energică, poliglotă, debordând de fantezie artistică și creatoare, dar impunându-și cu succes un mod de lucru ritmic și eficient și un spirit de ordine și organizare aproape neobișnuit pentru cultura din care provine (dar propriu celei care, în mare măsură, a adoptat-o), Martina Straková arată la prima vedere a orice, numai a poetă slovacă nu. Am prezentat mai jos multitudinea de diplome, masterate și doctorate pe care le-a absolvit cu succes până acum.
O serie întreagă de alte lucrări științifice de valoare comparabilă își așteaptă rândul la corectură, bun de tipar și publicare. Domeniile în care activează cu mare succes sunt filozofia (cu o atenție remarcabilă asupra filozofiei științei și a gândirii fizice contemporane), germanistica (oricât ar părea de ciudat, a publicat mai mult, fiind mai cunoscută în țările de limbă germană decât în cadrul propriei sale culturi), traductologia (tălmăcirile sale în și din germană fiind caracterizate de aceeași rigoare aproape matematică) și… da, poezia… Pe care, in spite of all, o scrie… adică nu o scrie în germană. În rest, creația literară a Martinei este pătrunsă de același spirit al ordinii în gândire, al construcției riguroase atât la nivel ideatic, cât și metaforic, și al unei complexe, dar extrem de judicios gândite succesiuni – pe variate și complexe dimensiuni – a elementelor. Aproape eseuri filozofice scrise în limbaj poetic, textele autoarei ni se dezvăluie cu respectarea pedantă, dar plină de farmec a tradițiilor retoricii clasice: tema este precizată în titlul poemului care, de obicei, reprezintă și primul vers al acestuia
slová zvlásočnievajú / spiralele cuvintelor se înalță dintre ierburile moarte,
„corpul” poemului constituie argumentația, succesiunea deducțiilor, structura în sine a textului filozofic, construcția intelectuală ale cărei reguli, pentru a nu cădea în păcatul de a plictisi, dar nici în acela al unei inutile împrăștieri noționale și ideatice, sunt adesea definite chiar sub ochii cititorului:
– chromozómy rozvíjajúce sa do života miazgy dvíha sa vietor kŕdľov slovných stvárnení tvojich myšlienok – pavučina vláknitých stoniek sukulentov spája pohľadom neviditeľné a jediná orchidea v obývačke jednoducho je | – cromozomi evoluând către stadiul de viață limfatică se pornește vântul stolurilor de reprezentări verbale ale gândurilor tale – o urzeală fibroasă de tulpini suculente țesând un peisaj al invizibilului iar singura orhidee din camera de zi pur și simplu este |
urmând ca, de regulă, ultimul vers să puncteze rema, elementul nou pe care îl propune și îl oferă întreaga construcție (de o natură complexă, în același timp filozofică, poetică și metaforică), punctul culminant al discursului, scopul suprem în numele căruia a fost scris:
zdieľaním všadeprítomnosti života | un mod de a vesti omniprezența vieții |
Așadar, să nu ne rămână „decât” efortul de a urmări construcția și argumentația logică (cine-a zis?!) ale discursului, apelând la tehnicile arhicunoscute și re(-re-re?)străbătând drumurile bătute ale dezlegării carteziene a silogismelor și deducțiilor formale de tip „p (nu) implică q”? Ar însemna să subestimăm erudiția și fantezia autoarei. Întrucât, dacă „tehnica generală” de descifrare a unui text (discurs filozofic, poem, eseu etc.) este – ok, formal și teoretic – cunoscută, modalitățile specifice de aplicare ar putea să depindă de multe aspecte.
În primul rând, pentru a descifra ar trebui să dispunem de mijloacele de înțelegere necesare, așadar să beneficiem de o erudiție comparabilă cu aceea a autoarei sau de o tenacitate ieșită din comun pentru a o suplini. Cititorului i-ar fi necesare, de exemplu, cunoștințe de biologie marină (va vedea el mai târziu cum anume va utiliza, pentru decriptarea mesajelor, nivelurile superioare ale sensurilor figurate și ale interpretărilor):
frekvenci (…) vnitřního echa lastur a závitnic podmořské říše kde je vše (…) dořekla ploutvemi | frecvența (…) ecoului interior al ghiocurilor și al cochiliilor spiralate din tărâmul submarin unde totul (…) se precizează cu ajutorul înotătoarelor |
de geometrie și de fizică (mecanică, acustică, electromagnetică, teoria undelor și a oscilațiilor etc.), dar și de deja amintitele conotații filozofice ale științelor naturale și exacte:
(…) duša odplýva telo opúšťa aby uvoľnila potenciál steradiánu elektrický výboj (…) som všetkým (…) steradiánom v jedinej sekunde rýchlosti svetla | (…) sufletul părăsește trupul spre a elibera potențialul steradianului descărcarea electrică (…) sunt totul (…) steradianul în clipa unică a vitezei luminii |
de botanică, medicină naturistă și ezoterism:
vchádzam do spomienky
liečivej vône
kamiliek
túlam sa poľami
púpavy, ľubovníka, černice a čakanky
/
pătrund în amintirea
aromei tămăduitoare
a mușețelului
hoinăresc pe câmpuri
de păpădie, merișor, mure și cicoare
de chimie și de tehnologie a interacțiunii haptice
sulfur
sa dotýka našich slnkom opálených tiel
na miestach
kde nám okruhliaky
vtláčajú svoj tvar (…)
hapticky
zakoreňujeme sa v najdôvernejších bodoch
/
sulfur
ne atinge corpurile arse de soare
în locuri
unde pietrele
își întipăresc pecetea formei (…)
interacțiune haptică
ne înrădăcinăm în punctele cele mai familiare (…)
de mitologie, dar și de anatomie feminină și mitologie universală:
rodím sa zo svojej intímnej peny
v mušli
budem
krásnou sama pre seba
(…)
rozkvitnem
do svetla aury
ako Hildegard von Bingen
/
mă nasc din propria-mi spumă intimă
într-o scoică
voi fi
frumoasă numai pentru mine
(…)
voi înflori
în lumina aurei
precum Hildegard von Bingen
de geografie administrativă, locală și naturală (din nou, în special marină), dar adesea asociată cu elemente de mitologie urbană:
svit lampášov
v antikvariáte
v Terste
/
strălucirea felinarelor
în anticariatul
din Trieste
sau
páperie
v dedine Hrastovlje už o malú chvíľu
vydáme sa na cestu späť
puf
în satul Hrastovlje peste puțin timp
vom apuca pe drumul de întoarcere către
casă
dar și, așa cum am mai amintit, capacitatea intelectuală și, mai ales, voința umană de a intra / de a se lăsa antrenat în jocul (doar în aparență „secund”) al utilizării acestor noțiuni și cunoștințe de natură formal „neliterară” – fie și (sau, dimpotrivă, mai ales) nou acumulate tocmai în urma contactului cu textele Martinei Straková –, pentru înțelegerea cât mai profundă a acestora. Întrucât a înțelege sau a descifra metafore bazate pe motive „clasice” sau „convenționale” ale poeziei (inclusiv contemporane) reprezintă, teoretic, o activitate / abilitate abordabilă de către oricare iubitor sau cititor frecvent al acestui gen literar, în schimb chiar și această categorie (formal privilegiată) de receptori interesați ar putea avea pobleme în a rezona cu sau chiar a accepta ca atare o metaforă bazată pe corespondența dintre frecvența undelor electromagnetice sub apă și vibrația înotătoarelor sau a cililor unor ființe marine microscopice, și / sau în a o accepta ca sugestie a unei forme subliminale, în același timp profunde, complexe, dar și primitive, de comunicare. În fond însă, Hic Rhodos, hic salta. Dacă toate poeziile ar fi la fel ori s-ar descifra în aceeași cheie, n-am mai resimți deliciul efortului decriptării. Totuși, șansa „candidatului” este, în acest caz, structurarea de o complexă – în schimb, de-a dreptul desăvârșită – ordine a construcției individuale a fiecăruia dintre poeme. Este ca și când, după ce ar provoca, prin scrierea pe tablă a unei probleme complicate de analiză matematică, autoarea-pedagog ar manifesta generozitatea de a le oferi studenților-cititori și formula cu ajutorul căreia se rezolvă respectiva „integrală” a tropilor și a semnificațiilor, de cele mai multe ori reductibilă la o „simplă” sumă vectorială infinită sau infinit numărabilă pe care aproape că o putem „aduna” termen cu termen. De exemplu, în cazul de mai sus, cheia o reprezintă mișcarea oscilatorie electromagnetică, respectiv mecanică / biologică, element comun undelor și înotătoarelor, care devine suportul de transmitere a unor informații codificate, greu de împărtășit și / sau recepționat în alt mod și condiționate în mare măsură de caracterul periodic (de „du-te-vino”) al fenomenului. Prin extrapolare, poemul ne poate purta cu gândul spre comunicarea încifrată – și altfel imposibilă – a două suflete (-pereche, -gemene, dedublate, un suflet rupt în două sau două – desigur, incomplete – jumătăți de suflet), trupuri, organisme, entități („chiar și” ființe umane) aflate la mare distanță, în lumi diferite, universuri incompatibile și a căror existență paralelă, concomitentă sau simultană material este de neconceput, dar, la nivel mai abstract, chiar și între două asemenea universuri, lumi, spații nedefinite sau greu de definit, la limită între oricare două „obiecte” poetice imaginate de către autoare sau imaginabile de către cititor, inclusiv un submarin și colonia de protozoare concret descrisă în cea de-a treia strofă a poemului. Generalizând încă și mai mult pe schemele străvechi ale simbolisticii elementare, am putea „citi” aici și o formă abstractă a telefoniei (clasice sau mobile) sau a alfabetului Morse, ca forme de comunicare convențional concrete (fiindcă le cunoaște toată lumea), dar esențial abstracte, întrucât foarte puțini știu și înțeleg cu adevărat (fie și la nivelul modelului – matematic sau uman – pe care ni-l alcătuim în minte în același scop: al schematizării și simplificării fenomenului) principiul fizic care stă la baza lor, noțiunile de undă și de oscilație și proprietățile fizice care permit acestora să devină suporturi purtătoare ale informației transmise la distanță.
În mod asemănător stau lucrurile și în cazul complexei construcții logico-filozofico-poetice bazate pe sulfur, trupurile arse de soare, locurile întipărite cu pecetea formei pietrelor, interacțiuna haptică și punctele familiare. Cheia sintezei vectoriale și a decriptării poemului o găsim din nou în bazele științifice ale principiului interacțiunii haptice și, prin extrapolare, a tot ceea ce înseamnă comunicare și schimb de informație pe baza atingerii concrete, a contactului fizic / material, oricare ar fi definiția de bază a acestuia – și este normal să ne imaginăm că va fi complementară aceleia a comunicării (din poemele) anterioare, realizată la distanță și bazată pe unde și oscilații mecanice sau electromagnetice.
Nu vom intra în alte detalii, spre a-i lăsa cititorului plăcerea (sau chinul, în funcție de propria selecție) de a decripta celelalte poeme ale Martinei Straková sau de a le descoperi cheile către decriptare, pe care ingenioasa autoare le-a integrat în chiar structura de bază a textelor. Ne vom mai mărgini să adăugăm doar că, prin (aparentă?) excepție, dificultățile traducătorului au fost, în acest caz, de natură asemănătoare cu problemele probabile ale cititorului: spre a putea reda în limba lui „ceea ce a vrut poeta să spună” în fermecător de complicatul original slovac, tălmăcitorul a avut nevoie mai întâi să înțeleagă el însuși sensurile și mesajele complexe transmise de către dominatoarea și – în ciuda aparențelor – omniprezenta voce auctorială. Iar pentru aceasta, o recunoaște deschis, a avut nevoie (pe lângă reactivarea propriilor amintiri din fizica, filozofia și teoria modelelor studiate în preistoria anilor săi de liceu și în antichitatea primei facultăți) de un raft întreg de lucrări și tratate de specialitate, Dicționarul slovac–român, Gramatica academică a limbii slovace și Influența limbii germane asupra formării vocabularului științific și de specialitate în cehă și slovacă fiind doar primele trei dintre acestea.
*
I
bralo ma privinulo
k svojej podstate
ktorá je zrazu na dotyk
celkom hebká
vchádzam do spomienky
liečivej vône
kamiliek
túlam sa poľami
púpavy, ľubovníka, černice a čakanky
len aby som sa vrátila
pod náš luster
a znova objavila porcelán, čipky
a čaj
I
m-a cuprins m-a purtat către sine
până la esență
care dintr-o dată este atât de aproape
atât de mătăsoasă
pătrund în amintirea
aromei tămăduitoare
a mușețelului
hoinăresc pe câmpuri
de păpădie, merișor, mure și cicoare
doar pentru a mă întoarce
sub candelabrul nostru
și a redescoperi porțelanul, ornamentele din dantelă
și ceaiul
II
slová zvlásočnievajú
– chromozómy
rozvíjajúce sa do života
miazgy
dvíha sa vietor
kŕdľov slovných stvárnení
tvojich myšlienok
– pavučina vláknitých stoniek sukulentov
spája pohľadom neviditeľné
a jediná orchidea v obývačke
jednoducho je
zdieľaním všadeprítomnosti
života
II
spiralele cuvintelor se înalță dintre ierburile moarte
– cromozomi
evoluând către stadiul de viață
limfatică
se pornește vântul
stolurilor de reprezentări verbale
ale gândurilor tale
– urzeală fibroasă de tulpini suculente
țesând un peisaj al invizibilului
iar singura orhidee din camera de zi
pur și simplu este
un mod de a vesti omniprezența
vie
III
v prílive plynutia
mimo čas
soľou sa číria okruhliaky
a spriezračnievajú mi vlny
aby som aspoň na chvíľu
dokázala dýchať
najvnútornejšími žiabrami
a nenápadne vplynula
do kŕdľov
neviditeľných tvorov
desaťtisíc
metrov
pod
hladinou
III
în fluxul curgerii
în afara timpului
sarea purifică pietrele
și îmi limpezește valurile
ca să pot respira
măcar pentru o clipă
cu cele mai ascunse dintre branhii
și să mă pierd imperceptibil
printre stolurile
de creaturi invizibile
la zece mii
de metri
sub
oglinda apei
IV
zostáva mi rozlúštiť
frekvenciu plynutia
pohybov vôd
oceánov
vnútorného echa
lastúr a závitníc
podmorskej ríše
kde je všetko naznačené
sonárne
a dopovedané plutvami
spočívam v najhlbšom sústredení
kam sa slová ani svetlo
nedostanú inak
len telepatickými výbojmi
IV
rămâne să mai descifrez
frecvența curgerii
și a mișcării apelor
din oceane
a ecoului interior
al ghiocurilor și al cochiliilor spiralate
din tărâmul submarin
unde totul se sugerează
prin unde sonice
și se precizează cu ajutorul înotătoarelor
reprezint doar o formă de concentrare profundă
acolo unde nici cuvintele nici lumina
nu ajung altfel
decât prin descărcări de unde telepatice
V
sulfur
sa dotýka našich slnkom opálených tiel
na miestach
kde nám okruhliaky
vtláčajú svoj tvar chodíme bosí
aby sme opäť pocítili
že sme stále živí
že nič nie je predstierané
hapticky
zakoreňujeme sa v najdôvernejších bodoch
kde soľ znamená dreň
a voda
je matná a chladná
V
sulfur
ne atinge corpurile arse de soare
în locuri
unde pietrele
își întipăresc pecetea formei în tălpile noastre mergem desculț
ca să simțim din nou
că suntem încă în viață
că nu simulăm nimic
interacțiune haptică
ne înrădăcinăm în punctele cele mai familiare
acolo unde sarea reprezintă esența
iar apa este opacă și rece
VI
vnáram sa do ozónu šumenia
rodím sa zo svojej intímnej peny
v mušli
budem
krásnou sama pre seba
môj milovaný
len zo samej vášne budem
sama sebou
rozkvitnem
do svetla aury
ako Hildegard von Bingen
VI
mă scufund în ozonul susurelor
mă nasc din propria-mi spumă intimă
într-o scoică
voi fi
frumoasă numai pentru mine
iubitule
numai din pasiune voi fi
eu însămi
voi înflori
în lumina aurei
precum Hildegard von Bingen
VII
svit lampášov
v antikvariáte
v Terste
čoraz viac károvaný
obrus
predkrm
chlieb s maslom a olivami krčah plný
hlboko priezračnej vody
je leto
a voniame mliekom
červeným
vínom
plynieme sklom z Murana
ostrieže, losos, kalmáre hodiny
more na veži
VII.
strălucirea felinarelor
în anticariatul
din Trieste
fața de masă
tot mai cadrilată
aperitivul
pâine cu unt și măsline borcanul plin
cu apă transparentă până în adânc
este vară
și mirosim frumos a lapte
a vin
roșu
ne scurgem prin sticla de Murano
bibani, somoni, calmari ore
marea pe turn