Imre Fábián, fűszálak írnak rám / fire de iarbă iscălesc

0
102

Dintre toți poeții care au viețuit pe plaiurile bihorene, Imre Fábián (1945–2005), fratele lui Sándor Fábián, a fost singurul care a reușit în poezie – pe linia forrásistului Imre Máté – să aducă la zi credința în straturile arhaice ale conștiinței colective.

 

Mihók Tamás
Notă introductivă și traducere de Mihók Tamás

În cele opt volume de poezie care îi poartă semnătura, folcloristul-poet optează pentru un limbaj cursiv, fără punctuație, a cărui logică onirică sedimentează, eficient și ingenuu, voluptatea vegetală și animală a sălbăticiei firii. Sensibilitatea unei epoci genuine și demult apuse vine în întâmpinarea unui eu a cărui nostalgie activează ritualic forțele nestăvilite ale naturii. Lirica atavică a lui Fábián captează atenția prin lipsa a două componente: pe de-o parte, absența epatării egoului creator, acesta lăsându-se învăluit, ba chiar camuflat organic de regnurile vegetal, animal și angelic; pe de altă parte, evitarea conceptualizării în virtutea autenticității. Căci, deși poet cu vaste referințe culturale, Fábián preferă un limbaj tranzitiv, fără a renunța însă la calofilie – combinație rară, specifică poeților de vocație. Și, ca aceste două laturi ale scrisului său să nu se anuleze reciproc, autorul apelează la colaj, ca tehnică a adeziunii, fără ca acesta să afecteze capitalul empiric al verosimilității.

Din punct de vedere traductologic, poemele prezintă un anume grad de dificultate din cauza compacității asertive, criteriu necesar bunei funcționări a aurei lor ritualice. Fiindcă, într-adevăr, versurile lui Imre Fábián nu pot fi disociate de factorul melodicității, așa cum verva imagistică nu le poate fi trecută cu vederea. Am optat astfel, acolo unde ne-a permis contextul, la îngroșarea, în limba-țintă, a acestor particularități.

O poezie, așadar, ce sticlește cu rășina unor vremuri care, deși tot mai îndepărtate, continuă să dăinuie în configurația genetică a omului, prin ardoarea acestuia – mai mult sau mai puțin fățișă – de a se întoarce la natură ca la o divinitate palpabilă.

fűszálak írnak rámfire de iarbă iscălesc
fűszálak írnak rám soha nem látott jeleket
hegyes fejüket úgy szúrják belém nem is érzem
húsomban a föld fanyar zamatát ízlelik
áramló vér derengésében fürdetik magukat
kusza utakon isznak életem apadó forrásából
a felfelé kapaszkodásban nincs megállásuk
vöröslő szívemet akarják keresztül nőni
fire de iarbă iscălesc pe mine stranii semne
cu vârfuri ascuțite mă-nțeapă nu simt
savoarea acră a gliei îmi degustă din carne
se scaldă-n mijirea șiroaielor de sânge
din pâraiele vieții mele se-adapă iar pe-ntortocheate căi
nu au opreliști se cațără și cată
a-mi străpunge îmbujorata inimă
közelítőapropierea
fölém hajol fehér ló sós könnye éleszt
vörös folyó vizéből kinyúl érte karom
mint tehetetlen magzat a méh falán
ráfonódom szorosan bőre bársonyára
ki sem kell nyitnom a szemem látom magam
forró kancatej ömlik fekete arcomba
a hajnal akkor is jő ha én porrá égek
calul alb asupra mea se-apleacă m-ațâță lacrima-i sărată
cum pe pereții mitrei fătul neputincios
brațu-mi către el se-avântă din apa râului sângeriu
cu vigoare mă-mpletesc de catifeaua pieii lui
cât timp mă văd să-mi deschid ochii n-are rost
lapte fierbinte de iapă se varsă peste chipu-mi tuciuriu
chiar de scrumul s-ar alege de mine zorile-or miji
esti merengőreverie de seară
honnan nőtt az erdő a szemem fölé?
szemhéjam ezüst mezejébe ki hullatott magvakat?
ki engedte meg a gyökereknek hogy bennem nőjenek?
a fészkelő madarak sem kérdeznek meg
sűrű bozótból álom-köd terjed
szájon csókol a békés alkonyat
de gyönyörű éjfekete a vén varjú tolla
pădurea deasupra ochilor de unde mi-a crescut?
semințe pe câmpul de-argint al pleoapelor cine mi-a semănat?
cine a îngăduit rădăcinilor să crească în mine?
păsările se cuibăresc nici ele nu-mi cer voie
dens hățiș împrăștie-a visului ceață
apusul tihnit mă sărută pe gură
sublim și beznatec mai e penajul ciorii bătrâne
virágfloare
tűz liliom
vörös kehely
eleven élet
fogadj be
vagyok ember
vagyok madár
ó világosság
adj álmot
roșu crin
potir aprins
’n strașnic trai
m-ai prins
pasăre
sau om mi-s
oh lumină
dă-mi vis
csillag alattsub ocrotirea stelei
összebújva megmelegszünk
hallgatunk kibomló zöld zenét

énekre vágyol
tojásban a rigó megszületni kész
cuibăriți ne încălzim
verzi melodii ne invadează

cântec râvnești
mierlă în ou răzbind la viață

Sursa poemelor: Fábián Imre, Varázskör (Cerc de vrajă), Editura Kriterion, București, 1990.

Lasă un răspuns