Autoportretul dublu al lui Kavafis

0
24

Aș numi acest poem kavafic (38, în numerotarea canonică; datează din anul 1911; a fost publicat în anul 1913) un autoportret dublu. Iată de ce.

Liviu Franga citind trilingv Kavafis, o traducere în premieră © foto Savu Mihuț

Primele șase versuri, alcătuind o strofă inegală în raport cu a doua – șase, respectiv cinci versuri –, sunt chipul și înfățișarea poetului reflectate în oglinda propriilor lui ochi. Autoportretul este în mișcare, dar mișcarea este regresivă: întoarcerea din lume acasă. O întoarcere care este, de fapt, o reîntoarcere: la sine și în sine (un regressus ad se et in se). A doua – și ultima – strofă reface autoportretul, de data aceasta prin reflectarea chipului și a înfățișării bătrânului poet în ochii adolescenților. Autoportretul este, acum, static, cel puțin în aparență. De fapt, el este extatic (ex-static). Recitarea versurilor poetului îi însuflețește pe tineri. Ei văd himerele, altfel spus frumusețile închipuite de poet. Aceste himere sunt și ele în mișcare. Himerele – spune mai exact poetul – le trec efebilor prin ochii lor arzători, le străbat ochii.

Mai mult decât atât.

Ultimele trei versuri – esențiale, de altfel – dezvăluie adevăratul efect al poeziei asupra adolescenților. Mintea lor proaspătă, dar senzuală, carnea lor tare, robustă se înfioară ascultând versurile și văzând plăsmuirile-vedenii ale poetului.

Mai există însă un efect.

Reflectat în oglinda ochilor efebilor, poetul își pierde bătrânețea inițială. El redevine tânăr. Mintea, ochii, trupul fierbinte al adolescenților îl renasc pe poet. Cel care i-a înfiorat pe adolescenți nu poate fi un γέροντας, un senex, un bătrân. Poetul, de oriunde ar fi privit, chiar și din propriii săi ochi, este veșnic tânăr. În și prin poezia sa. Precum un atlet grec – un discobol, de pildă.

Κονσταντινοσ Καβαφησ – Πολυ Σπανιωσ / Konstantinos Kavafis – Raro, valde raro (1911; 1913)

 

Κονσταντινοσ Καβαφησ – Πολυ Σπανιωσ

Εἶν ἕνας γέροντας. Ẻξηντλημένος καὶ κυρτός,
σακατεμένος ἀπ’ τὰ χρόνια, κι ἀπὸ καταχρήσεις,
σιγὰ βαδίζοντας διαβαίνει τὸ σοκάκι.
Κι ὅμωϛ σὰν μπεῖ στὸ σπίτι του νὰ κρύψει
τὰ χάλια καὶ τὰ γηρατειὰ του, μελετᾶ
τὸ μερτικὸ ποὺ ἔχει ακόμη αὐτὸς στὰ νειάτα.

Ἔφηβοι τώρα τοὺς δικούς του στίχους λενε.
Στὰ μάτια των τὰ ζωηρὰ περνοῦν ἡ ὀπτασίες του.
Τὸ ὑγιές, ἡδονικὸ μυαλό των,
ἡ εὔγραμμη, σφιχτοδεμένη σάρκα των,
μὲ τὴν δική του ἔκφανσι τοῦ ὡραίου συγκινοῦνται.

 

Konstantinos Kavafis – Raro, valde raro

Est senex. Lassus et pandus,
exhaustus annis, ac nimiis,
uix passus trahens suos paruulam it uiam.
At cum suam domum intrat ut operiat
ruinam atque senium suum, cogitat
qualis sibi debeatur pars iuuentutis.

Ephebi nunc uersus eius recitant.
Oculos per flagrantes illorum currunt eius spectra.
Sana, sensilis mens illorum,
firma, fortis caro illorum,
fictis inuentis ab illo formis cientur.

traducere de Liviu Franga

 

Konstantinos Kavafis – Rar, foarte rar

E-un bătrân. Istovit, gârbovit,
secătuit de ani și de excese,
străduța o străbate abia târându-și pașii.
Totuși, când intră-n casă, decrepitudinea
și bătrânețea să-și ascundă, se gândește
la partea ce încă i se cuvine din tinerețe.

Adolescenții-acuma versurile-i recită.
Ochii lor arzători văd himerele lui.
Mintea lor sănătoasă, senzuală,
mușchii lor tari, robuști, se înfioară
de plăsmuiri pe care el le-a dat frumuseții.

traducere de Elena Lazăr

Lasă un răspuns