Tr. Ionescu Nișcov, Mihai Eminescu în versiune cehă*

La o sută de ani de la moartea poetului

Am primit acum câteva zile de la doamna Viorica Nișcov, fiica autorului, acest articol cu totul special, scris în 1989, probabil în jurul zilei în care se împlineau o sută de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, cu numai câteva luni înainte să se stingă din viață însuși distinsul slavist, diplomat și om de cultură Tr. Ionescu Nișcov (1898-1989). Un material nepublicat până astăzi care vede lumina lumii virtuale la 33 de ani după ce a fost așternut pe hârtie. Acest articol dă seama de cultura aparte a acestui intelectual de rasă, profund cunoscător și iubitor al limbii și culturii cehe, care ani la rând a fost lector de românistică la Universitatea Carolină din Praga. (Fitralit)

***

Precizez de la început că observațiile de mai jos urmăresc mai degrabă semnalarea – și mai puțin analiza – câtorva repere semnificative din istoria de mică întindere a receptării lui Eminescu în literatura cehă. Am lăsat de-o parte orice considerații teoretice, depistări de influențe posibile, de paralelisme etc. Subliniez, în același timp, că în cazul de față avem a face, precum de atâtea ori aiurea, cu raporturi de congenialitate între model și versiunile sale traduse, de recrearea în spiritul culturii receptoare a unei opere de anvergură, izvorâtă dintr-un climat spiritual străin. Aici, situația e relativ mai simplă: de o parte un poet genial, de cealaltă, câțiva iubitori de literatură, eventual scriitori și poeți, de format mai mult sau mai puțin modest, doritori să-l facă cunoscut publicului larg.

*

În spațiul literaturii cehe, Eminescu și-a făcut apariția mult mai târziu decât în alte literaturi slave, bunăoară în cea bulgară.[1]

O primă contribuție în acest sens îi aparține Jindrei Flajšhansová – romanistă cu studii de specialitate la București, o vreme lector de limba română la Universitatea din Bratislava – care, în 1919, semna în cotidianul Lidové Noviny un articol despre Eminescu.[2]

În 1927, aceeași autoare va include în traducerile sale din antologia Prozatori români[3] un fragment din Geniu pustiu.

Urmează o perioadă de zece ani în care nu se mai ocupă, s-ar zice, nimeni de Eminescu.

În 1937 apare, sub semnătura Boženei Șesan un mic volum de versuri, intitulat Mănunchi de flori din poezia românească.[4]Pe lângă legende și balade din Bolintineanu, Alecsandri, Coșbuc, Carmen Sylva ș.a., antologia cuprinde și șase poezii din lirica lui Eminescu, și anume: Ce te legeni, codrule, Și dacă ramuri bat în geam, Kamadeva, De ce nu vii?, Lasă-ți lumea ta uitată, O mamă.

Doi ani mai târziu, în 1939, scriitoarea cehă B. F. Maria Ha de Věrnyj[5] publică treizeci și două de traduceri din lirica lui Eminescu, intitulate Poezii de dragoste.[6]Între acestea, sunt incluse și textele eminesciene din antologia Boženei Șesan. În prefața volumului său, Maria Ha de Věrnyj face unele observații privind modul în care a tradus: „Am schimbat în câteva locuri numărul picioarelor metrice, așa cum proceda și Eminescu. Primul vers al poeziei este, de obicei, identic cu titlul, alteori e schimbat. În alte cazuri, conținutul și forma au fost respectate.“ Traducerile acestei poete sunt avântate, fremătând de o anume exultanță interioară, plăsmuită parcă „în transă“, ca de altfel întreaga ei operă, așa cum remarca un critic al vremii.

În 1950, cu prilejul centenarului nașterii lui Eminescu, ziarul Lidové noviny îi consacra poetului suplimentul literar din 15 ianuarie. Articolul de fond, intitulat O sută de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, aparține publicistului Miroslav Stahl. El evocă în perspectivă sociologizantă, împrejurările mizere în care a fost constrâns să trăiască și să lucreze poetul, erou al unui destin tragic, evoluând între revolta împotriva nedreptății și ignorarea cauzelor reale ale acesteia. Mihai Eminescu la „Timpul“ este un material semnat de Zigmund Skyba. Acesta schițează un portret posibil al poetului, spirit revoluționar, însetat de dreptate, asemenea lui Pușkin și Petőfi.

În același număr, apar patru poezii din lirica eminesciană: Ai noștri tineri, Revedere, Mai am un singur dor, O, mamă, toate în traducerea talentatului poet Vilém Závada[7], de fapt traducerea plachetei de Poezii publicate în 1955 de ESPLA, cu o prefață de Tudor Vianu. Versiunea cehă mai cuprinde în plus o casetă cu datele biobibliografice ale lui Eminescu. Textele sunt în număr de treizeci și șapte, în majoritate e vorba de piese lirice. Printre ele însă, și marile poeme filozofice: Venere și Madonă, Împărat și proletar, Scrisorile II și III, Luceafărul. În ce privește titlul acestui din urmă poem, dat fiind că în limba cehă astrul serii este de genul feminin, el a fost, fericit, tălmăcit cu Hyperion. Soluția bine gândită a textelor este în măsură să dea cititorului ceh o idee despre orizontul tematic și filozofic, despre tipul de sensibilitate și valoare a poeziei eminesciene.

Ca întotdeauna, și traducătorii în limba cehă ai lui Eminescu s-au confruntat cu dilema alegerii între fidelitatea față de sensul versului și fidelitatea față de muzicalitatea acestuia. De unde, abateri mai mari sau mai mici față de original. Astfel, dacă Božena Șesan și Maria Ha de Věrnyj traduc inefabilul și aproape intraductibilul dor cu mai puțin expresivul touhá („dorință nostalgică“), Zavada alege pentru aceeași vocabulă, din rațiuni de eufonie, echivalența mai îndepărtată denotativ přaní („dorință, rugăminte“). Mai am un singur dor devine, în versiunea sa, Mám jește jedno přaní („Mai am o singură dorință“)

Božena Șesan traduce admisibil codru cu pădure, în schimb își îngăduie, pentru vânt, licența excesivă furtună. Tot așa, dialogul din Scrisoarea III „Tu ești Mircea? Da-mpărate!“ a devenit la Závada „Da, doamne“. Sau Făt-Frumos din tei a devenit Prințul din tei. „Și dacă ramuri bat în geam“ a fost tradus, de același, cu „Pân’ ce se limpezește apa“ etc. La capătul acestui scurt excurs, se cuvine precizat că, deocamdată, fără o investigare temeinică a materialului publicat în periodice, o concluzie fermă privind audiența lui Eminescu în spațiul de cultură ceh nu se poate formula. În anumite cercuri, poetul era însă cunoscut. Poate și prin intermediul unor versiuni germane. Marele public are acces mai cu seamă la opera sa lirică. Dar și aceasta e departe de a se bucura de popularitatea pe care au cunoscut-o creații ale unor poeți ca Mickiewicz, Pușkin, Lermontov, sau a altora, din afara lumii slave, din motive lesne de înțeles.

[1] În bulgară, s-a tradus, încă din 1894, poezia Somnoroase păsărele (v. Convorbiri literare nr. 8–9/1939, pp. 1259–1263). Volum festiv publicat de I. E. Torouțiu la cincizeci de ani de la moartea poetului.

[2] Materialul nu ne-a fost accesibil. Pentru precizări, cf. Convorbiri literare, loc. cit.

[3] Rumunšti prozaikové, Praha, 1927.

4 Kytice z rumunské poesie, Brno, 1937.

5 Scriitoare cehă din părțile Moraviei care, ca și alți compatrioți ai săi, a prins pe neașteptate drag de români și de poezia lui Eminescu. Ne-a vizitat țara în lung și-n lat, în deceniul al patrulea. Impresiile și le-a publicat într-o broșură intitulată România, țară binecuvântată, tradusă în românește de Milan Șesan și publicată în Junimea literară nr. 10–12/1938, Cernăuți.

6 Milostné pisni, Vyskov, 1939.

7 Volum de format mic, apărut în colecția „Svétova četba“, nr. 327, Praha, 1964, cu titlul Až zaři voda trava.

[6] Milostné pisni, Vyskov, 1939.

[7] Vilém Závada (1905–1982), poet, traducător și jurnalist ceh.