traducere de Vasile Moga
Dar poporul polonez e singurul care nu s-a închinat noului idol și nu a creat în vorbirea sa cuvântul cu care să-l numească în limba polonă nici pe el, nici pe adepții lui, cărora francezii le zic egoiști.
Poporul polonez îl slăvea pe Dumnezeu, știind că oricine îl slăvește pe Dumnezeu slăvește tot ce este bun.
Pe atunci, de la cel mai mare până la cel mai mic, poporul polonez era credincios Dumnezeului strămoșilor săi.
Și s-au dus regii polonezi în țări îndepărtate, pentru a-i apăra pe creștini, regele Władysław la Varna, iar regele Jan la Viena, pentru a apăra Estul și Vestul. […]
Și Dumnezeu i-a răsplătit, pentru că marele popor lituanian s-a unit cu Polonia ca soț și soție, ca două suflete într-un singur trup. Și n-a mai existat niciodată o astfel de uniune a popoarelor. Dar în viitor vor mai exista.
Căci această unire și căsătorie a Lituaniei cu Polonia este modelul viitoarei uniri a tuturor popoarelor creștine, în numele Credinței și al Libertății.
Și le-a dat Dumnezeu regilor Poloniei și cavalerilor Libertății înțelepciunea de a se numi frați, de la cel mai bogat la cel mai sărac.
Și n-a mai existat vreodată o astfel de Libertate. Dar în viitor va mai exista.
Regele și bărbații cavaleri au primit ca pe frații lor tot mai mulți cetățeni, au primit regimente întregi și generații întregi. Și numărul fraților a devenit tot mai mare, ca Popor, și în niciun alt Popor nu existau atât de mulți oameni liberi care să se considere frați ca în Polonia.
În cele din urmă, într-o zi de 3 mai, regele și cavalerii au hotărât să-i facă pe toți polonezii frați, mai întâi pe orășeni, apoi pe țărani.
Și toți frații erau nobili, pentru că-și primiseră titlul de noblețe chiar în momentul când au devenit frați cu Polonezii, oameni liberi și egali.
Și au vrut ca fiecare creștin din Polonia să devină nobil și să se numească nobil, ca semn că trebuie să aibă un suflet nobil și să fie întotdeauna gata să moară pentru libertate.
Așa cum în trecut oricine accepta cuvântul Evangheliei era numit creștin, ca semn că era gata să-și verse sângele pentru Hristos.
Noblețea trebuia să fie botezul Libertății, iar oricine era gata să moară pentru Libertate era investit prin puterea legii și a spadei.
Și, în cele din urmă, Polonia a spus: oricine vine la mine va fi liber și egal, pentru că eu sunt Libertatea.
Dar monarhii, auzind aceasta, s-au înspăimântat în inimile lor și au spus: Am alungat Libertatea de pe pământ și iată că ea se întoarce în persoana unui popor drept, care nu se închină în fața idolilor noștri. Să mergem și să ucidem acel popor. Și au pus la cale trădarea.
Regele Prusiei a venit și a sărutat poporul polonez și l-a salutat, spunând: „Iată aliatul meu“, apoi l-a vândut ca Iuda pentru treizeci de arginți.
Și ceilalți doi monarhi s-au repezit și au legat poporul polonez. Dar Gal, cugetând, a spus: cu adevărat nu găsesc vreo vină acestui popor, iar soția mea Franța, o femeie temătoare, e terorizată de vise rele; dar, cu toate acestea, luați acest popor și chinuiți-l – și s-a spălat pe mâini.
Iar un conducător francez a spus: Nu putem răscumpăra nici cu sângele nostru, și nici cu banii noștri pe acest nevinovat, căci sângele meu și banii mei îmi aparțin mie, iar sângele și banii poporului meu aparțin poporului meu.
Și acest conducător a pronunțat ultima blasfemie împotriva lui Hristos, pentru că Hristos a învățat că sângele unui fiu al omului aparține tuturor fraților lui.
Și când el a rostit aceste cuvinte, crucile de pe turnurile capitalei nelegiuite au căzut, căci semnul lui Hristos nu mai putea să lumineze un popor care se închina idolului Afacerii.
Iar conducătorul acela se numea Casimir Périer, cu prenume slav și nume de familie romanic.
Prenumele lui înseamnă cel care compromite sau distruge pacea, iar numele de familie vine de la cuvântul „a pieri“, adică distrugătorul sau fiul pierzaniei. Atât prenumele său, cât și numele de familie sunt anticreștine. Și blestemați vor fi urmașii lui, fie că sunt slavi, fie romanici.
Și omul acesta a rupt legământul popoarelor, așa cum preotul iudeilor și-a rupt veșmântul când a auzit cuvintele lui Hristos.
Și poporul polonez a fost chinuit și pus în mormânt, iar regii au strigat: „Noi am ucis și am îngropat Libertatea“.
Și au strigat prostește, pentru că, prin săvârșirea ultimei lor crime, au întrecut măsura nelegiuirilor lor, iar puterea lor se sfârșea chiar în momentul în care se bucurau cel mai mult.
Pentru că poporul polonez n-a murit, trupul lui zace în mormânt, dar sufletul lui a coborât de pe pământ, din viața publică, în abis, adică în viața de familie a popoarelor care suferă sclavia în țară și în afara țării, ca să le vadă suferințele.
A treia zi însă, sufletul se va întoarce la trup, și poporul va învia, eliberând din robie toate popoarele Europei.
Și iată că au trecut două zile; prima zi a trecut odată cu prima ocupare a Varșoviei, a doua zi odată cu a doua cucerire a ei, dar a treia zi se anunță, dar nu va mai trece.
Și așa cum, după învierea lui Hristos, toate jertfele de sânge au încetat pe pământ, tot așa după învierea poporului polonez, vor înceta războaiele în sânul creștinătății.
Adam Mickiewicz, Cărţile poporului polonez şi ale pribegiei polonezilor (fragment), în Romantismul mesianic polonez. Antologie, Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2022, pp. 155–158.
Władysław III Warneńczyk (1424–1444), rege al Poloniei (1434–1444) şi – sub numele Ulászló I. din casa de Jagiełłon – rege al Ungariei (1440–1444). Mort în bătălia de la Varna contra sultanului Murad II.
Casimir-Pierre Périer (1777–1832), bancher şi om de stat francez, prim-ministru, Cavaler al Legiunii de Onoare.
