Adam Mikiewicz, Romantismul

0
257

traducere și prezentare de Constantin Geambașu și Passionaria Stoicescu

Adam Mickiewicz (1798–1855), poet, publicist, filozof, profesor, organizator al luptei pentru independență, este considerat până astăzi părintele romantismului polonez. Volumul de Balade și romanțe, publicat în anul 1822, a marcat începutul perioadei romantice în Polonia. În afară de balade și romanțe, Mickiewicz a scris poeme digresive (Grażyna, Konrad Wallenrod), sonete (Sonete din Crimeea, Sonete din Odesa), drama filozofică Moșii și epopeea națională Pan Tadeusz, „ultimul epos al culturii nobiliare poloneze“. Paralel cu activitatea literară, s-a remarcat ca lider al emigrației poloneze la Paris. A ținut la Collège de France cursuri de literaturi slave, cu mare impact asupra tinerilor auditori din numeroase țări ale Europei Centrale și de Sud-Est. A participat activ la organizarea legiunilor poloneze în lupta împotriva țarismului. A avut o influență uriașă asupra modelării și menținerii conștiinței naționale poloneze, rămânând până astăzi una dintre cele mai pregnante personalități ale literaturii și culturii polone și universale.

În limba română, au apărut următoarele traduceri din opera lui Adam Mickiewicz: Pan Tadeusz, traducere de Miron Radu Paraschivescu, prefață de Olga Zaicik, București, ESPLA, 1956; Poezii, traducere de Vlaicu Bârna, Miron Radu Paraschivescu, Virgil Teodorescu, București, ESPLA, 1957; Poezii, traducere de Miron Radu Paraschivescu, București, Editura Tineretului, 1959; Versuri alese, antologie, prefață și tabel cronologic de Nicolae Mareș, București, Minerva, 1978; Balade și romanțe, traducere de Ion Petrică, Miron Radu Paraschivescu, Virgil Teodorescu, Passionaria Stoicescu și Vlaicu Bîrna, București, Univers, 1998; Sonete din Crimeea/Sonety Krymskie, ediție bilingvă, traducere de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu, prefață și note de Constantin Geambașu, București, Editura Paideia, 2005; Balade și romanțe. Sonete din Crimeea, traducere de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu, prefață de Bogusław Dopart, postfață și note de Constantin Geambașu, București, Editura Eikon, 2022.

Romantism*

Methinks, I see…Where?

In my mind’s eyes.

Mi se pare că văd…Unde?

În ochii sufletului meu.

Hei, tu, fata mea!

– Ea surdă pare. –

Târgul e treaz! Ziua și ea!

Lângă tine niciun om n-apare.

Ce prinzi în jur cu brațe iuți?

Pe cine strigi și-l tot saluți?

– Ea surdă pare. –

Ea-i mută ca pietroiul,

Și ochiul e ca sloiul,

Ba-și rotește privirea grea

Ba varsă lacrimi năucă,

Parcă ar prinde, ar ține ceva,

Dă-n plâns și râs o apucă.

– „Tu, Jasiek! În noapte venit-ai în zbor?

I-s dragă pe vecie!

Pe-aici, pe-aici încetișor,

Maștera să nu ne știe!…

Ei și, s-audă, nu mai ești deloc!

În mormânt găsit-ai loc!

Tu mort ești? Ah! Frica îmi dă fiori!…

De ce m-aș teme când Jas se-arată?

Ah, el e! Fața ta, ai tăi ochișori!

Cămașa ta curată!

Ești alb ca năframa de nea

Și rece, reci mâinile-ți sunt!

Le pune pe-al meu pântec sfânt

Jan Nepomucen Głowacki. Kościeliska Valley – în Munții Tatra 1840, Wikipedia Commons

Și strânge-mă, dă-mi gura ta!

Ah, în mormânt e-un frig îngrozitor!

Mort de doi ani încoace!

Ia-mă lângă tine să mor,

Lumea nu-mi place!

Rău mi-e în gloata deasă,

Eu plâng, ei râd de mine;

Vorbesc, nu-s înțeleasă;

Eu văd, ei orbi sunt bine!

Vino pe zi… În vis? Nu te teme!

Nu, nu… Mâna mea te ține.

Nu dispărea, stai cu mine!

Devreme-i, încă devreme!

Cocoșul cântă în fine,

Zori la fereastră ard reci.

Jasiek, mai stai, încotro pleci?

Biata de mine.“

Astfel fata iubitul și-l cere,

Țipă și-i gata să cadă;

Dar la țipătul ei, la cădere,

Lumea se-adună grămadă.

„Ziceți Tatăl nostru! – mulți au șoptit –

Sufletul lui sigur e-aci.

Să fie-amândoi ar cam trebui,

C-a iubit-o cât a trăit!“

Și eu o aud, și eu cred așa

Și plâng, și mă rog pentru ea.

„– Ascultă, fată! grăi cu elan

Un moș, și spre lume vorbesc

Credeți ce văd ochii mei și-un ochean,

Pe-aici eu nimic nu zăresc.

Duhuri născocite la beție,

Prostii adunate în gând;

Fata bâiguie o nerozie

Și ca ea tot omul de rând“.

„Fata simte, răspund cu glasul firesc,

Cei mulți cred profund și o spun:

Iar simț și credință mult mai mult vorbesc

Decât un ochi și-un ochean bun.

Cunoști mortu-adevăr, cei mulți nu prea-l știu,

Vezi lumea-n fir de praf și-n licăr de stea,

Dar n-ai să vezi miracol și-adevăr viu!

Aibi inimă, uită-te-n ea!“


* Adam Mickiewicz, Balade și romanțe. Sonete din Crimeea, București, Editura Eikon, 2022, p.29-31)

Articolul precedentMesajul mesianic în romantismul polonez
Articolul următorRomantismul polonez. Particularități

Lasă un răspuns