Romantismul polonez. Particularități

0
398

Dedicăm o bună parte din acest număr al revistei romantismului polonez – nu numai celui din domeniul literaturii, ci și celui din pictură -, pentru că a fost cu adevărat o mișcare literară de nivel european care merită readusă în atenția intelectualilor iubitori de literatură adevărată. Să gustăm din avântul acelei mișcări literare, unde Adam Mikiewicz a jucat un rol de frunte. Chiar dacă Polonia a proclamat anul 2022 – la o sută de ani de la publicarea volumului de debut al lui Adam Mikiewicz, Ballady i romance („Balade și romanțe”), lirică inspirată din tradiția populară, dând astfel semnalul nașterii romantismului polonez – Anul Romantismului Polonez, ne bucurăm că putem prezenta câteva fragmente din cele nu mai puțin de 12 volume publicate cu contribuția sau sub îndrumarea maestrului de ceremonii, dl. Prof.univ.dr. emerit Constantin Geambașu. Nu am lăsat la o parte nici pictura acelor ani și am ilustrat cele șase articole cu pictori din perioada romantică, cum ar fi: Jan Nepomucen Głowacki, Aleksander Orłowski, Jan Matejko sau Ivan Konstantinovich Aivazovsky, care au continuat într-un mod diferit dictonul lui Jean-Jacques Rousseau, de reîntorcere la natură, dar nu la natura umană, ci la natura înseși. Furtuna, frumusețea unor fire de iarbă, chipurile unor oameni din popor, iată unul dintre dezideratele romantismului.

Revenind la literatură, cărțile sus-amintite nu ar fi putut să vadă lumina tiparului dacă nu ar fi fost sprijinite de Institutului Literaturii din Cracovia sub conducerea directorului acestuia, dl. Józef Ruszar. (Fitralit).

***

Constantin Geambașu © foto Antoaneta Olteanu
Constantin Geambașu © foto Antoaneta Olteanu

Romantismul polonez a evoluat în condiții specifice, având în vedere contextul împărţirii definitive a Poloniei între cele trei mari puteri europene vecine: Prusia, Rusia și Austria. Polonezii din spațiile ocupate se confruntă cu o perioadă grea, numită în istoria politică și culturală „perioada robiei“. Viața administrativă, gestionată de puterile străine, s-a răsfrânt negativ timp de peste un secol asupra organizării instituționale a învățământului și culturii. Educarea tinerilor în spiritul valorilor tradiționale și naționale se desfășoară în cadrul familiei, casa poloneză căpătând conotații instituționale pentru salvarea spiritului național și identitar.

Dincolo de dimensiunea universală, proprie romantismului european în general, în țările aflate sub dominație imperială în Europa Centrală și de Sud-Est, noul curent evoluează, în primul rând, sub semnul independenței și eliberării naționale, romanticii devenind misionari ai neamului, însoțiți permanent de grija menținerii conștiinței naționale. Ca urmare, în afară de activitatea literară în sine, ei se angajează în căutarea și organizarea de forme și mijloace care să conducă spre scopul final: înlăturarea puterilor străine și recuperarea statalității (vezi rolul intelighenției poloneze în organizarea și desfășurarea insurecțiilor naționale din anii 1830, 1848 și 1863). Aproape în toate textele romantice transpar motivele insurecționiste, spiritul de revoltă și de patriotism. Alături de individualism, propriu spiritului romantic în general, se manifestă universalismul care transpare în dragostea față de existență, în osmoza dintre individ, popor și patrie. Conceptele de popor și patrie devin fundamentale, iar ideea de progres şi de luptă revoluționară este organic legată de  încrederea în instaurarea unei lumi mai bune, așezate sub semnul libertății și dreptății sociale. Ideea mesianismului național traversează opera lui Adam Mickiewicz, părintele spiritual al romantismului polonez și liderul emigrației poloneze de la Paris, regăsindu-se în variate ipostaze în textele lui Juliusz Słowacki, confratele mai tânăr, cufundat în idei metafizice și mistice, ale lui Zygmunt Krasinski, gânditor creștin, și ale lui Cyprian Norwid, artist vizionar complex. Atât în literatură, cât și în publicistica romantică prind glas tonalitățile religioase, mesianice, care trasează poporului polonez o misiune importantă de îndeplinit. Polonia este văzută ca „Hristos al popoarelor“. Patimile prin care trece națiunea poloneză în urma destrămării statului, cu repercusiuni grave asupra ființei naționale, vor aduce izbăvirea nu doar a poporului polonez, ci și a celorlalte popoare împilate și asuprite. Romanticii polonezi promovează, așadar, nevoia revoluției sociale și a luptei în numele idealurilor democrației și fraternității internaționale.

Având în vedere opresiunea politică și cenzura impuse de puterile străine, literatura și publicistica romantică poloneză se dezvoltă liber în afara granițelor țării, fiind strâns legată de Marea Emigrație, al cărei centru important se afla la Paris, dar și în Italia, Elveția sau Anglia. Textele sunt scrise în polonă, fiind traduse, la scurt timp, în franceză și circulând în rândurile emigranților europeni. Multe dintre ele ajung și în Polonia în mod clandestin. Abia după o anumită perioadă, literatura a început să se dezvolte și în țară, întâmpinând totuși dificultățile impuse de regimurile administrației străine. La început, are loc confruntarea dintre romantici și clasici. Profesorul universitar Kazimierz Brodziński a pregătit și publicat un studiu amplu*, în care prezintă concepția sa literară și scopurile literaturii polone. După părerea sa,  „poezia este oglinda poporului în fiecare veac“ (…) și ar trebui să se dezvolte potrivit propriilor nevoi. Brodziński idealizează viața campestră și vede o sursă de inspirație în tradiția populară. Lui Brodziński îi răspunde, în anul 1819, matematicianul şi astronomul Jan Śniadecki (vezi studiul  O pismach klasycznych i romantycznych – Despre scrierile clasice și romantice), care combătea romantismul, văzând în el o „școală a trădării“, un focar contagios și un pericol pentru dezvoltarea educaţiei și puritatea limbii. La rândul său, Maurycy Mochnacki, unul dintre principalii teoreticieni ai romantismului polonez, cerea literatură naţională, combătea regulile din artă, sublinia importanţa inspiraţiei şi a  trăirilor nemijlocite, pronunțându-se în favoarea criticii intuiționiste („Poezia bazată pe inspirație nu suportă analiza“). El critică literatura clasicismului polonez din epoca lui Stanisław August Poniatowiski, ultimul rege al Poloniei, pe care  o caracterizează ca perioadă a maniei de a versifica prin imitarea de modele străine;  romanticii doreau „o poezie maternă“, în care să transpară reprezentările și fanteziile omului simplu, fiindcă în simplitate rezidă adevărul poetic și sinceritatea.

Ciclul de Balade și romanțe al lui Adam Mickiewicz, publicate în anul 1822, a inaugurat o nouă perioadă literară, care a marcat, într-adevăr, despărțirea de clasicism și promovarea poeticii romantice, bazată, în mare măsură, pe inspirație din tradiția istorică și populară, precum și pe imaginația eliberată de regulile clasice. Romanticii polonezi, în frunte cu Mickiewicz, cultivă noi specii (balada, romanța, drama metafizică, proza poetică), în care predominantă devine imaginația, trecând dincolo de registrele lumii concrete palpabile și vizibile. Importantă din acest punct de vedere este disputa dintre Mickiewicz și profesorul de matematică Jan Śniadecki (vezi balada Romantism). Bătrânul din finalul poeziei cere mulțimii să creadă în ce vede el și „în ochean“ – simbol al cercetării științifice („Pe-aici eu nimic nu zăresc“). Dimpotrivă, poetul este convins că „simțirea și credința mai mult vorbesc/ Decât un ochi și-un ochean bun“.

Dincolo de ideea menținerii conștiinței naționale și a încrederii în recâștigarea independenței naționale, operele din perioada romantismului polonez se remarcă prin calitatea expresivității artistice, ridicându-se la nivel european, în pofida vitregiei împrejurărilor istoric-politice în care a funcționat. Textele de mai jos stau mărturie în acest sens.


* Cf. O klasyczności i romantyczności tudzież o duchu poezji polskiej, 1818.

Articolul precedentAdam Mikiewicz, Romantismul
Articolul următorWaldemar Mattis Teutsch* sau căutarea artistică fascinantă în spectrul infinit al luminii

Lasă un răspuns