Oana Sălișteanu – Premiul pentru traducere din limba italiană conferit de ”Observator cultural”

0
59

Așa cum afirma Peter Sragher în editorial, filiala noastră se bucură și e mândră când munca minunată a traducătorului literar găsește apreciere în Cetate. Așa s-a întâmplat cu premiile acordate în această lună de revista de cultură Observator cultural.

Am fost impresionați de seriozitatea revistei, care nu s-a mulțumit să facă un singur juriu pentru toate categoriile premiate, ci câte un juriu de specialitate pentru fiecare premiu în parte, format din buni cunoscători ai fenomenului literar asupra cărora s-au aplecat.

 Astfel, juriul pentru traducere din limba italiană a fost alcătuit din Oana Boșca-Mălin, Monica Fekete și Mircea Vasilescu.

A fost foarte dificil, ne dăm seama, de ales dintre autorii traducerilor celor patru volume nominalizate: Smaranda Bratu Elian, pentru Biografia lui Iisus. După Evanghelii de Gianfranco Ravasi, Editura Spandugino; Gabriela Lungu, pentru O insulă mai mică de Lorenza Pieri, Editura Casa Cărții de Știință; Oana Sălișteanu, pentru Apa lacului nu e niciodată dulce de Giulia Caminito, Editura Humanitas Fiction.

Decizia juriului a fost, spre bucuria noastră, aceea de a conferi Oanei Sălișteanu Premiul „Italo Calvino“ pentru traducere din limba italiană. Distincția a fost acordată cu sprijinul Istituto Italiano di Cultura Bucarest.

Iată și motivația juriului:

Grație tălmăcirii Oanei Sălișteanu (OS), cartea Giuliei Caminito Apa lacului nu e niciodată dulce creează impresia că a fost scrisă direct în română, prilejuind o lectură captivantă, în care distanțele dintre locurile  imaginate sau reale din carte și cititorul român se topesc, dar în care  personajele își păstrează inalterate toate nuanțele identității. Printr-o traducere firească și parcă lipsită de orice efort, OS reușește să transpună în limba română spontaneitatea stilistică și verva autoarei.

Am rugat-o și pe doamna Oana Sălișteanu să ne împărtășească unele dintre impresiile ei privitoare la Gala de premiere organizată la Teatrul „Odeon“, precum și despre cartea pe care a transpus-o în limba română. Ea ne-a trimis câteva gânduri, pe care vi le împărtășim:

O gală cu ștaif la Teatrul „Odeon“: personalități importante pe scenă și în stal, prezentări admirative ale premianților și nominalizaților, proiecții inspirate, intermezzouri de jazz, trofee cu design inspirat, scurte discursuri cu miez. Am fost măgulită și surprinsă de primirea acestui premiu. Măgulită pentru prestanța pe care Galele Observator Cultural, ajunse la vârsta majoratului, au câștigat-o în timp; surprinsă pentru că, după traducerile în metru și rimă din poezia Italiei secolului al XIII-lea (Cele mai frumoase laude ale misticului franciscan Iacopone da Todi și sonetele din Nebunii ochi ai mei ale lui Guido Cavalcanti, ambele distinse cu Premiul Filialei București–Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România [Fitralit]), un text ca acesta, de proză contemporană, nu a reprezentat pentru mine o încercare prea grea.

Romanul Giuliei Caminito, tânăra scriitoare câștigătoare a Premiului „Campiello“, se bucură de o primire foarte bună printre cititorii noștri, cu toate că vorbește în tonuri mohorâte despre generația italiană a adolescenței ei din anii 2000, pentru care contează doar atașamentul la materialitate, concurența meschină, modelul social gol de orice ideal, de orice implicare afectivă, de orice detentă morală sau spirituală, ceea ce o duce inevitabil spre fundătura frustrării, a răzbunării, a ne-iubirii, a lipsei de împlinire și de speranță, a bolilor precoce și chiar a suicidului. De aceea, traducând acest text, uitându-mă în jur, lucrând de o viață cu studenții și, mai ales, văzând implicarea adolescenților noștri în nominalizările de anul acesta pentru premiile Observator Lyceum și Observator Universitas, sunt mândră să constat că, printre ei – în comparație cu realitatea italiană descrisă în carte –, încă atât de mulți tineri sunt talentați, veseli, entuziaști, implicați în proiecte, ancorați în valori luminoase.

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la viitor, parcă îmi saltă totuși inima de bucurie…


Mulțumim domnului Mihai Martin, redactor-șef al revistei Observator cultural, pentru materialele pe care ni le-a pus la dispoziție pentru realizarea acestui articol și pentru permisiunea de a reproduce fotografia Oanei Sălișteanu, realizată de către fotografa Cătălina Flămânzeanu.

Articolul precedentLiliana Pleșa Iacob – Premiul pentru traducere din spaniolă conferit de ”Observator cultural”
Articolul următorO mare bucurie: premierea unor colege de breaslă și Antologia Palatină

Lasă un răspuns