Zbuciumul existențial al „Păcii eterne”

0
65

Toate fotografiile aparțin autorului acestui articol cu toate că n-ar fi avut îngăduința să le facă.

Peter Sragher in performance – foto Mircea Dan Duță

A fost o plăcere aparte să descopăr un dramaturg spaniol ce are un cuvânt de spus în peisajul creației literare contemporane, pentru care teatrul este viața surprinsă în subtila întrețesere dintre idei și trăire.

– mai ales că avem prea mulți autori din noua generație care încearcă să se deosebească de tot ce a fost înainte, ridicând la rang de lege cotidianul anost, nesemnificativ, care nu are nimic de spus, în afara exhibării unui plictis imens în fața existenței pentru ei nefastă– anulând problematica ce te face pe tine, consumator de literatură, să gândești în continuarea actului artistic –, sau exacerbează  povestea de iubire până la scene de sex pe scenă, pentru că, nu-i așa, avem de-a face cu artă în toată regula… și, în acest caz, nimeni nu e arestat pentru acte indecente, ce pudibonzi existau pe vremuri… –

Dramaturgul spaniol de care vorbesc este Juan Mayorga, tradus excelent în limba română de colega noastră de filială Luminița Voina-Răuț (la Târgu Jiu, i se joacă altă piesă – Arta interviului*).

După peste patruzeci de piese care i s-au jucat, traducătoarea de literatură sus-menționată a dobândit o siguranță excepțională a transpunerii textului pentru scenă, simte cu finețe ”mișcările” fiecărui personaj în parte. Are astfel un mod aparte de abordare a substanței teatrale, care trebuie să dea seamă nu numai de semnificația cuvintelor și transpunerea lor într-o altă limbă (în cazul de față, româna) în sensul și spiritul scriitorului ce-l tălmăcește, ci trebuie să țină cont până și de ritmul respirației actorului, de modul în  care el poate rosti cuvintele. Ca în sfera poeziei, să nu te împiedici în silabe, ci ele să curgă. Această știință nu este una oarecare, ci constituie o dublă provocare pentru traducătorul de teatru, căreia Luminița Voina-Răuț îi face față cu brio.

Reducerea omului la rolul de executant obedient al oricăror comenzi este ceea ce se caută în Pace eternă. Yesmeni. Mai mult de atât, cum vom vedea. Așa că piesa, deosebit de originală, are drept protagoniști trei „câini“, de fapt oameni – care mereu se confundă cu frumoasele patrupede, dependente de stăpân și totodată devotate acestuia. Ei trebuie să treacă, pe parcursul întregii reprezentații, un examen complex. Doar unul va fi alesul, cel care să aibă dreptul la… lesă. Adică acela care demonstrează în fața examinatorului că are cea mai bună condiție fizică, cel mai bun miros și este cel mai ascultător, care răspunde așa cum se cuvine la întrebările dintr-un chestionar, acela este „câinele ideal“, dând dovadă de obediență absolută. Și examinatorul, spre sfârșitul piesei, parcă trage cu pușca întrebările, așa că nu mai e răgaz să se dea răspunsurile, făcânându-ne să ne întrebăm la rândul nostru dacă acest chestionar este o probă de formă.

Când scena se luminează înainte ca piesa să înceapă, deslușim trei oameni dormind în cuști, ceea ce ne induce ideea că ar fi victime ale unui regim represiv, trăind într-un univers concentraționar. Rând pe rând, avem să-i cunoaștem foarte bine pe fiecare dintre ei: unul este meditativul, preocupat de partea filosofică a existenței, filosoful, pe nume Immanuel, cel mai apropiat de personalitatea lui Mayorga, cum aveam să ne dăm seama, interpretat cu mare subtilitate de Denis Imbrescu, apoi îl avem pe intrigant, interlop, mincinos, gata să facă orice compromis pentru a reuși în viață, un skinhead mai european, pe nume Casius, interpretat cu migală și acribie de Cătălin Coșarcă (venit tocmai de la Bacău pentru a juca acest rol), iar al treilea, omul-acțiune, cu fitilul scurt, dar cinstit și curajos, John-John, interpretat cu mult talent de Mohammad Javad Shahbazi Moghaddam (născut și crescut în România, unde a studiat actoria).

Immanuel, Cassius și John-John (de la stânga la dreapta) – foto Peter Sragher

Mayorga încearcă, mai ales prin Immanuel, să exprime punctul său de vedere asupra lumii și oamenilor în genere, citând dintr-o operă politică a lui Immanuel Kant, Spre pace eternă (de unde și titlul piesei), care este o lucrare politică, făcând vorbire despre democrația ce trebuie să guverneze lumea. Lucrarea a fost scrisă la puțin timp după Revoluția Franceză (1795–1796) și se bazează pe cele trei principii ale acesteia: libertate, egalitate și fraternitate. Tocmai această operă invocată în piesa lui Mayorga este o pledoarie împotriva totalitarismului și dictaturii.

Cu toate calitățile indiscutabile ale dramaturgului, trebuie spus că stăruința personajului Immanuel asupra filosofiei lui Kant și a lui Pascal pare, uneori, exagerată. Am fi preferat să fie mai nuanțată, și nu afirmată cu atâta insistență.

Inspirata regie îi aparține columbianului Alejandro Durán (în țara sa natală, actor, dar în România a absolvit un master de regie la UNATC), care intuiește cu perspicacitate laturile și valențele tuturor interpreților, pe parcurs fiecare dintre cei trei „câini“ sporind în individualizare. Iar finalul, dramaturgul ni-l lasă deschis, publicului cerîndu-i-se implicit să decidă asupra câștigătorului – dacă se poate vorbi de un adevărat câștigător într-o astfel de competiție dezumanizantă.

Depersonalizarea montată în piesă e scopul celor care trebuie să facă selecția. Este elementul fundamental pentru construirea și instituirea dictaturii. Așa că miza lui Mayorga nu o reprezintă doar critica unei societăți în care se cere ca individul să fie neutralizat și redus la tăcere, la ascultare, ci o acuzație adusă regimurilor dictatoriale, cum a fost și cel din propria țară, a lui Francisco Franco sau din Germania lui Adolf Hitler, Uniunea Sovietică a lui Stalin sau Republica Socialistă Română a lui Nicolae Ceaușescu, dar se constituie și într-o critică acerbă împotriva unor dictatori din ziua de astăzi în țări precum Rusia, Iranul, Turcia, dar și în Africa, unde asistăm la lovitură de stat după lovitură de stat.

O piesă cu miză.
O piesă de idei.
O piesă care te pune pe gânduri.
O piesă care nu se încheie cu adevărat odată cu ultima replică.

P.S. Am fost dezamăgiți să vedem ca în cele câteva cuvinte, pe care autorul piesei de teatru le-a adresat spectatorilor, lăudându-ii rând pe rând pe actori, dar și pe regizor, a uitat cu desăvârșire s-o amintească măcar pe traducătoarea “Păcii eterne” – Luminița Voina-Răuț, care se și afla la reprezentație și a fost chemată pe scenă. Fără traducerea ei foarte bună nu s-ar fi putut juca piesa în limba română.


Arta interviului este o piesă de teatru a aceluiași Juan Mayorga, tot în traducerea Luminiței Voina-Răuț, în regia Antonellei Cornici – care a primit în cadrul Festivalului internațional de Teatru de la Târgu Jiu Premiul pentru performanță deosebită în arta regiei de teatru –, cu Maia Morgenstern (care a primit în cadrul aceluiași festival Premiul pentru excelență în teatru) în rolul principal.

Articolul precedentGâlceava filologului clasic cu traducătorul de poezie
Articolul următorLiliana Pleșa Iacob – Premiul pentru traducere din spaniolă conferit de ”Observator cultural”

Lasă un răspuns