Ne întrebăm ce se întâmplă dacă Iulia „se dezbracă de lume“, se dezbară de lume, dar aceasta ar vitregi versurile ei de o fină senzualitate/sexualitate pe care o au unele dintre creațiile ei poetice, căci a „te dezbrăca de lume“ este atât un gest emoțional, încărcat de erotism, care este întors cu 180 de grade, cum ar zice automobiliștii, în ac de păr, prin adăugarea cuvintelor „de lume“. Așa că, în ciuda unui vers bine condus, precum o mașină în curbe, evitând să iasă în decor cu efecte nedorite, cum ar fi moartea, poeta ezită să continue, pentru noi, degustătorii poeziei ei, gestul normal, am spune, de a-și scoate hainele, liniștită, după o zi de muncă – unde dreptatea trebuie să învingă și regulile să-și găsească iarăși semnificația – și ne induce ideea de dezabuzare, implicită, față de existența ei în lume, o dezamăgire care – după ce am citit întregul ei volum – are de a face cu iubirile pierdute, atunci când gustul câștigării iubirii dispare ca și când n-ar fi existat, după pierderea acestei dimensiuni fundamentale a existenței umane, dragostea, așa că pentru Anca Iulia Beidac, singurul lucru normal – după zeci de ani de roller-coaster emoțional – nu este să se sinucidă în eleganta ei mașină, ieșind în decor, ci, măcar în mintea ei, să renunțe la lume, implicit și la cel care ar fi putut s-o facă fericită o dată pentru totdeauna.
Iată cum o frazeologie de patru cuvinte poate explica întregul volum, căci Amare este pentru cunoscătorul limbii române și latine, dar și a spaniolei, un cuvânt ce devine implicit polisemantic atât prin alcătuirea sa, cât și prin sensurile lui în mai multe limbi, pentru poligloții care sunt unii.
Așa că, fiind un intelectual poliglot, un cuvânt, prin palimpsest, capătă multiple semnificații, devine, fiind titlul unei cărți, un sigiliu, o semnătură, cum vreți să-i spuneți, pentru ce va să vină în text. Așa că avem în limba română semnificația „amar“, „amărăciune“, „supărare“, „dezamăgire“ etc., dar în latină „[amo], amare“ înseamnă „a iubi“, unde gustul amar dispare cu totul, chiar dacă a fost pe vârful limbii sau al inimii, căci iubirea este emoția supremă pentru om, iar în limba italiană latinescul „ámǒr“ a dat cuvântul „amore“, în timp ce în limba română aveam, pe la începuturile înnoirii ei, „amor“, atât de dulce în rostirea de pe-atunci, în secolul al XIX-lea, pe care poeții nu pridideau să-l folosească, când era vorba de aleasa inimii lor.
Și dacă mergem mai departe în ludicele noastre căutări etimologice, luând doar o parte din cuvânt, așa cum sună el, avem „mar“ în spaniolă, ce înseamnă „mare“, care „mare“, adăugându-i-se doar o vocală, știm ce este, dar înseamnă ceva „care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație)“ așa cum aflăm din dexonline.ro. O fi venind această semnificație de la dimensiunile mari ale mărilor? Numai că „mare“ înseamnă și…, dar nu vreau să continui cu alte și alte nuanțe de înțelegere a limbii și a lumii. Așa că acum mă dezbar eu de…
Și totuși, lucrurile devin și mai interesante dacă vedem că în cuvânt este conținut „ar“, „re“, „are“ (mai-mai să-mi șoptească memoria celebrul „amore more ore re…“) și așa mai departe. Cu toate că etimologia nu ne duce în acea direcție, totul plecând de la limba latină, semnificațiile posibile ale cuvântului sunt multiple, pentru cine le aude, le vede și le simte. Așa că avem, iată, într-un singur cuvânt o lume de cuvinte, de semnificații posibile. Care dintre ele însă le scoate în evidență contextul poetic al poeziei poetei rămâne la latitudinea* fiecărui cititor în parte care descoperă – sau nu – și alt cuvânt în titlul volumului.
Cum mintea zburdă, titlul volumului de poezie poate fi și „o mare de iubire“, „cuvinte amare“, „o mare a dezamăgirilor“, „o cantată în re minor“, „un lan de iubire“, „o câmpie a dezamăgirii“ și câte și mai câte, dacă citim doar titlul, fără să ajungem să lecturăm poeziile din volum.
În articolul următor veți avea bucuria să citiți câteva poezii de Anca Iulia Beidac în original și în traducerea noastră în limba engleză (vezi https://www.fitralit.ro/31-07-2026-anca-iulia-beidac-declaratie-statement/).
*
Pentru poeta Anca Iulia Beidac apare el, „tu / cercul în care mă aşez de fiecare dată“ (despre tine), și repede, abia pornită, poezia devine conștientă de ciclul existenței: „scriu despre dragoste și moarte cu-aceeași peniță“ (amo, ergo sum), din echilibrul dintre viață și moarte este un joc cu sumă nulă pentru ea însăși, și merge mai departe, „între două războaie las vorbele să mă pătrundă din nou“ (vissi del arte), dar nu se poate nici așa, totul se schimbă, căci „n-o să m-acopăr de cuvinte / în faţa ta“ (feromoni.felină.femeie), dar vine momentul când „cineva să te mângâie ca pe o vioară perfect acordată“ (acasă), așa că e timpul: „voi construi o / lume numai pentru noi doi“ (rozverdecald), dar „când crezi c-ai învățat să iubești vine un prunc“ (C.), simți fericirea când „doar Poezia ți se arată când și când“ (pas de deux), pentru a putea „alege ce-i scump sufletului tău“ (carpe diem), chiar dacă „inima… va fi ruptă-n bucăți“ (carpe diem). Și chiar dacă inima poate să fie iarăși întreagă și iubitoare, poeta se înfruptă din preplinul sentimentului de autocompătimire: „acea voluptate a nefericirii“ (poveste cu înger) și are totuși puterea să vadă dincolo de nevăzut frumosul în sine, imuabil: „nu poți schimba culoarea vântului“ (sunt aici), dar cade pradă suferinței profunde, după ce a încercat din bucuria și tristețea vieții, pentru că „natus sum amare“ (sunt aici). Nu poate fi însă amară o existență atât de bogată în sentimente și poezie, rânduită cu atâta sensibilitate și originalitate.
Să fie oare o răzbunare pe iubirile trăite și distruse, pe lumea nerecunoscătoare, pe existența neîmplinită că poeta se preface într-o sadică ființă: „sunt văduva neagră“ (pseudo-autodafé) care este gata să-i suprime pe cei din jur cu o răbdare demnă de o cauză mai nobilă: „sunt fără milă vă devorez încet“ (pseudo-autodafé), așa că cei care încetează să mai existe par a trăi fericirea, căci disoluția lor este dedicată artei și „veţi savura fiece clipă“ (pseudo-autodafé). Salvată de tentația distrugerii, poeta trăiește clipe de revelație a propriei sensibilități undeva / o floare /strigă după ajutor“ (inutil) sau să fie ea însăși care caută un sprijin? Numai că poeta își găsește mereu drumul, oricâte greutăți ar întâmpina, oricâtă suferință ar purta pe umeri, în suflet: „aleg calea de sare / drumul de piatră / zilele-s albe / nopțile-s lungi / tu mă aștepți fără milă“ (im-perfect), iar trecerea timpului, din nimic capătă corporalitate: „ziua de azi s-a prelins printre noi un șarpe tăcut așteptând să-și lepede pielea“ (14,55), exact când se vede minutul perfect, perfect când doi sunt unul: „am inspirat aerul din tine“ (acesta este un medicament), dar iubirile au fost multe, așa că Anca Iulia Beidac este conștientă că: „am un iubit în / fiecare port din mine“ (filme), da, se adună iubirile, dar ce se poate întâmpla „dacă mă dezbrac de lume o să“ (filme) nu, nu putem ști cu siguranță dacă debarasată de lume, rămasă cu ea însăși, va supraviețui.
Simțim astfel, din numai câteva scurte fragmente de poezie, dar semnificative pentru noi, cum, de fapt, titlul conține totul, căci iubirea poate fi sublimă, desăvârșirea în sine, elațiunea care te poartă în ceruri și înapoi pe pământ, fără să mai simți că pășești, dar dezamăgirea, atunci când iubirea se disipează și existența nu mai pare să aibă niciun sens, poate fi devastatoare, distrugătoare, mutilantă, cu toate că Anca Iulia Beidac reușește mereu să aterizeze aidoma unei pisici, fără să se rănească pe dinafară, iar noi nu putem simți cu adevărat rănile pe care le-a suferit în sufletul ei. Pe acelea le ține doar pentru ea, și numai pentru ea.
* Era să greșesc și să scriu „altitudinea“, căci apăsasem greșit pe clapele laptopului, care pentru mine este precum un pian, odată ce scriu prin „metoda oarbă“ învățată la liceu, pe care am adaptat-o la laptop, așa că mă pot uita la natură, la oameni, la clădiri și să scriu fără opreliști, de pildă acum mă uit și văd cum vântul mișcă frunzele pomilor, a salciei japoneze, a arțarului japonez și mă bucur de viață.
