Retroversiune

0
234
Marin Sorescu
Marin Sorescu

Mi-l şi închipui pe Marin Sorescu uitându-se prelung la limba latină ale cărei sunete nu îi erau perfect familiare şi meditând asupra felului în care un om vorbitor al unei limbi vii se poate apropia de-o limbă moartă. Știa latină, dar i se părea, totuși, ciudat, oricât de mult este româna îndatorată latinei, să lucreze în gol, iar pe deasupra să mai și traducă din română în latină, ca să-și probeze o presupusă excelență postadolescentină.

Nu era vorba de o contagiune, Doamne fereşte, nu apropierea de ceea ce nu mai era în viaţă, dar atât de mult existând în spirit, ar fi fost letală, ci dificultatea de-a învăţa o limbă atât de sintetică, de-un pragmatism pe măsura legiunilor romane, organizate perfect, deplasându-se încet, dar exact și necruțător, cuceritoare de vaste teritorii, aşa că Marin Sorescu simțea mai degrabă tentația limbii române, atât de mustoasă, ca și vinul produs în Oltenia deluroasă, aidoma limbii române, vocalice şi melancolice, având atâtea de oferit, chiar şi dincolo de graniţele mult iubitei sale Bănii.

Închipuiţi-vă tânărul student, sub obida unui examen sever, tremurând pentru o notă, nesigur de el, încercând să exorcizeze limba moartă, s-o arunce din metaforă în metaforă, până îşi ieşea din minţi, limba, şi devenea, pe neobservate, parte din el, până se prefăcea în suflet.

p.s. Acest poem mi-a fost înmânat de doamna Elena Dan, colega noastră de breaslă, la unul din Colocviile noastre, şi-am ţinut să-l redăm exact aşa cum l-a aşternut dumneaei pe hârtie. (Peter Sragher)

marin-sorescu-retroversiune

Lasă un răspuns