George Volceanov, Despre concordanța timpurilor în traducerea literară din limba engleză

În numărul 8–9 pe anul 2018 al revistei Vatra, răspunzând invitației profesorului Iulian Boldea de a participa la realizarea unei secțiuni consistente dedicate traductologilor și traducătorilor literari, am abordat, în locul altor teme savante, chestiunea concordanței timpurilor în traducerea literară din limba engleză.

O mai pusesem pe tapet, în primăvara aceluiași an, și în cadrul unei dezbateri despre limbajul obscen, la un eveniment Artlit la care fusesem invitat împreună cu distinsa mea colegă Luana Schidu. Mai importantă decât redarea registrului obscen în traducere mi se pare respectarea timpilor ce trebuie să figureze în limba-țintă, adică în limba română. Or, după cum arătam și în revista Vatra, majoritatea traducătorilor literari, de la începători până la cei consacrați, premiați, considerați modele în breaslă, continuă s-o ia, ca să zic așa, peste arătură, uitând că, în cazul frazelor cu propoziții principale urmate de subordonate completive directe, verbele de zicere, de afect, de percepție și de intelect din respectivele subordonate NU trebuie să calchieze timpul gramatical din limba engleză. În limba română, He felt that he loved her sau He felt that he had a headache trebuie tradus „Simțea că o iubește”, respectiv „Simțea că-l doare capul” (chiar dacă în 90% dintre traducerile apărute la noi apar formele inexacte „…o iubea”, respectiv „…îl durea capul”). Limba română păstrează caracterul imediat (prezent) al senzației, cugetării, afectului sau zicerii. Am readus în discuție acest aspect și la masa rotundă dedicată de British Council traducerilor din engleză la Târgul internațional de carte Bookfest, 2019, unde Marea Britanie a fost țară invitată. Observația / doleanța mea s-a bucurat de susținerea lui Radu Paraschivescu, care, la rândul lui, observa iritat că majoritatea traducătorilor de astăzi au uitat faptul că verbele modale can / could urmate de un verb de percepție nu arată o abilitate a subiectului, ci subliniază momentul prezent sau trecut al unei acțiuni. Can you hear me? din cântecul Sailing, nu înseamnă, așadar, „Poți să mă auzi?”, ci, pur și simplu, „Mă auzi?” Iar Could you see her?, la fel de simplu, se traduce „O vedeai (într-un anumit moment din trecut)?”

Limba română păstrează caracterul imediat (prezent) al senzației, cugetării, afectului sau zicerii

Îmi propun să-mi reiau demersul de anul trecut și să prezint (ca și în articolul din Vatra), sub protecția anonimatului traducătorului și a cărții din care citez, câteva scăpări care, dacă ar fi fost corijate fie și la nivelul redactării, ar fi făcut lectura mai cursivă și ar fi ajutat în și mai mare măsură promovarea unui roman valoros. Insist asupra protecției anonimatului, fiindcă nu-mi arog titlul de inchizitor și nu doresc să supun oprobriului public o persoană, ci o meteahnă întâlnită, din păcate, la foarte mulți traducători, din toate generațiile.

Iată câteva exemple de „AȘA NU”, urmate, după bara oblică, de soluția firească:

„Simțea cum îl ardea / arde soarele prin cămașă…”

„De unde stătea, vedea că era / este vorba despre o femeie înotând goală” (preferabil: care înoată goală)

„…le-a spus că toate hotelurile erau / sunt pline până joi.”

„…avea senzația că îi ruga / roagă să aibă ceva împotrivă.”

„…simțea că inima îi bătea / bate nebunește.”

„Constata că nu-și găsea / găsește cuvintele.”

„…se întreba dacă avea / are tăria să refuze invitația lui.”

„…auzea cum o întreba / întreabă pe X de ce învăța / învață yoruba…”

„Știa Y că mierea era / este doar salivă cu nectar?”

„A auzit-o pe bătrână, cu glasul tensionat acum, spunându-i mamei ei că Z era / este bolnavă și imprevizibilă.”

„Lebăda era un simbol al anului care moare toamna, citise ea asta undeva.” Preferabil: „Citise undeva că lebăda este un simbol al anului care moare toamna.”

„…i-a spus să aștepte până se ducea / duce să-și cumpere un șoarece de zahăr.”

„Când au ajuns la mașină, i-a spus că îi era / este foame.”

„Avea un vertij și se simțea că se prăbușea / prăbușește…”

„Când s-a uitat din nou, a văzut că femeia în tricou negru avea / are doar un braț…”

Poate deloc paradoxal, același traducător are și momente când folosește corect timpurile în traducere, ca, de pildă, în fraza: „Când X a luat mâna de pe volan și i-a spus că îl iubește (AȘA DA!!!), el nu mai știa dacă să creadă că îl amenința / amenință sau doar făcea / face conversație” – așadar, intrăm în zona gri a lui „una caldă, două reci”.

Nu cred că o să mă împac vreodată cu aservirea românei la nivel sintactic, la nivelul mentalului românesc transpus în limbajul de zi cu zi

În finalul articolului apărut în Vatra, afirmam că există speranțe de îndreptare a situației, că există traducători care încă respectă aceste norme elementare de traducere și îl dădeam ca exemplu pe Bogdan Perdivară, un încă tânăr traducător stabilit în Spania, dar care, de la distanță, cultivă o superbă limbă română, acoperind toate registrele imaginabile ale acesteia (textul din care decupam citate sub lozinca AȘA DA erau din romanul Io contra Statele Unite de Paul Beatty, apărut în anul 2018, la Editura Litera). M-aș bucura dacă acest articol ar avea un minim ecou în lumea traducătorilor literari, a redactorilor de carte și a editorilor – și dacă alți colegi de breaslă ar continua aceste eforturi într-o campanie concertată pentru recuperarea limbii române corect folosite. Dacă m-am împăcat cu avalanșa de anglicisme ce au schimbat fața limbii române după 1990 (și m-am împăcat, fiindcă majoritatea neologismelor respective sunt de origine… latină și primenesc fondul latin al limbii române odinioară turcite și slavonizate peste măsură, așa cum, în alte epoci istorice, au făcut cuvintele provenite din italiană și franceză), nu cred că o să mă împac vreodată cu aservirea românei la nivel sintactic, la nivelul mentalului românesc transpus în limbajul de zi cu zi. Așa încât îmi închei pledoaria cu invitația / rugămintea adresată tuturor colegilor angliști de a reflecta asupra acestei teme.