L-am tradus pe Dawid Mateusz fără a-l „vedea”, fiindcă nu am avut unde (autorul este mai degrabă zgârcit cu înregistrările proprii pe YouTube sau în alte medii asemănătoare), astfel încât, omenește vorbind, nu aveam cum să iau cunoștință de ritmul interior de sorginte aproape „eminamente muzical-coregrafică” al poeziei sale. În schimb, din punct de vedere strict profesional, aceasta rămâne o carență a procesului de traducere, pe care consider firesc să mi-o asum.
| Wykształcenie | Învățătură |
|---|---|
| Widziałem, jak bezdomny na Moście Dębnickim rozkłada ręce w geście oranta, czekając na to, co ma się ziścić. Spacerowałem po bulwarach i rozpoznałem miejsce, w którym Wisła wyrzuciła na brzeg dwa martwe łabędzie. Raz do roku składałem ofiarę w postaci choroby, najczęściej w listopadzie, dla świętego spokoju. Słyszałem, jak gawron modli się na Plantach, a wiosenne wietrzenie kamienic przyjmowałem jako dowód zmian. Widziałem marsz nierówności i butelki na głowach lewicy. Widziałem marsz nierówności i rany w głowach prawicy. Wszyscy byliście piękni i pijani nocą, a ja żarłem nienawiść z obu waszych rąk, gdy wbiegałem wniebowzięty w sam środek zwiastowania podejrzanych panienek i w dziewczyny smutne jak Ruczaj, by jadać ich rybę widelcem i nożem, a niebo palcami biegając na oślep. Pokazałaś mi, jak kochać i zdradzać, więc wiedziałem, jak kochać i zdradzać. Wdychałem sterylne mieszkania i smród ich śmietników. Niosąc przez rzekę truchło idei, widziałem jak bezdomny na Moście Dębnickim rozkłada ręce w geście oranta, czekając na to, co ma się ziścić. I nadal patrzę jak ta sama intensywna nieobecność dyktuje tętno – | Am văzut pe podul Dębnicki un homeless desfăcându-și brațele într-un gest de oracol, așteptând ceea ce avea să vină. Mă plimbam pe bulevarde și am recunoscut locul unde Vistula vomitase pe mal două lebede moarte. Pe atunci închinam o dată pe an o jertfă sub forma unei boleșnițe, iar asta se întâmpla de obicei în noiembrie, în numele Sfintei Tihne. Am auzit rugăciunea corbului din grădina publică, și aerisirea primăvăratică a locuințelor, acceptată ca dovadă a schimbării. Am văzut marșul inegalității și sticlele pe capetele celor de stânga. Am urmărit marșul inegalității și am observat cicatricile de pe capetele celor de dreapa. Erați cu toții frumoși și beți de toiul nopții, iar eu înfulecam pe nemestecate din pumnii voștri plini de ură exact în clipa când am dat buzna în Buna Vestire a unor fecioare suspecte și printre niște fete la fel de triste ca un cartier de blocuri, ca să le înfulec peștii cu furculița și cuțitul și cerul cu degetele goale alergând orbește. Mi-ai arătat cum să iubesc, să trădez și să trișez, așa că am învățat să iubesc, să trădez și să trișez. Am inhalat aroma apartamentelor sterile și duhoarea pubelelor. Trecând peste râu carcasa unei idei, am văzut pe podul Dębnicki un homeless desfăcându-și brațele într-un gest de oracol, așteptând ceea ce avea să vină. Și continuu să observ cum aceeași intensă absență îmi dictează pulsul – |
| Ligustr | Mălini |
|---|---|
| Od kiedy zamieszkałem w stacji wieży ciśnień, wychodzę tylko po to, aby przyciąć ligustr. ― Dostaniesz po łapach – mówił ojciec – o mało nie uciąłeś palca – sekator w jego dłoniach tłusty od żywicy, posłuszny i cichy jak matka, wyglądał znacznie lepiej. Ile już razy dostałem po łapach za dotykanie czy branie do siebie albo ust? Ile razy musiałem odnosić, przepraszać? Od kiedy zamieszkałem w stacji wieży ciśnień, dłonie mam pełne żywicy. – Jak skończysz, odłóż na miejsce – c matka. Trzy razy pytałem o nazwę tej rośliny. | De când locuiesc în zona turnului de apă, ies din casă numai ca să tund mălinii. ― Îți dau peste mână – a zis tata – mai că ți-ai tăiat degetul – în mâinile lui, foarfecele de grădină uns cu rășină, ascultător și docil ca și mama arăta mult mai bine. De câte ori m-a pocnit peste mână fiindcă atinsesem foarfecele sau îl luasem pentru a-l încerca pe mine însumi sau pe buzele mele? De câte ori a trebuit să-l dau înapoi și să cer iertare pentru asta? De când pentru a relaționa, îmi cer scuze? De când locuiesc în zona turnului de apă, mâinile noastre sunt pline de rășină. – Când termini treaba, pune-l înapoi – zice mama tăios. De trei ori am întrebat cum se cheamă planta aia. |
| Perspektywy | Perspective |
|---|---|
| Kto połączył otwarte złamania i wysokie okna jak brzegi rany i zerwaną gałąź opadającym swobodnie ciałem? Albo ładniej: kto się zabił? Pierwszego grudnia patrzyłem w wodę, w ustach obracałem ostatni pieniążek i wokół osi widzenia nie było strony, w którą mógłbym pobiec. Miałem w kieszeni kapsel i zapalniczkę, miałem kurewski żal, żeście nie przyszli. Jak o tym milczeć w obcym towarzystwie? Jak pukać w okno, tak by zdążyć uciec? Wtedy, nad Wisłą, wiedziałem – muszą istnieć sposoby (jak z gałęzi – łuki), rozwiązania skuteczne jak czosnek. Zgadnij: kto wybrał śmierć, kogo – jej młodsze siostry? | Cine a pus în legătură fracturile deschise și ferestrele înalte ca umbrele unor ramuri frânte cu trupurile în cădere liberă? Sau, într-o exprimare mai galantă: care te-ai sinucis, bă? Pe întâi decembrie mă uitam către apă, rostogoleam în gură ultima monedă pe care o mai aveam și în câmpul meu vizual nu se găsea niciun loc către care să pot evada. Am avut un capac de sticlă și o brichetă în buzunar, și-mi părea al dracu’ de rău că nu veneați. Cum să nu vorbești despre asta într-o companie atât de ciudată? Cum să perforezi fereastra pentru a fugi prin ea? Pe atunci, știam despre Vistula doar atât, că trebuia să existe (provenind, de exemplu, din ramuri sau din arcade) soluții la fel de eficiente precum usturoiul. Ghici: cine și a cui moarte a ales-o – a surorii ei mai mici? |
| Hymn pierwszy | Întâiul imn |
|---|---|
| Ten strach – pajączek za uszkiem, którego niechcący połknę, imiona byłych dziewcząt wypowiadając jak wojnę, patrzy na mnie z rogu pokoju, tka sieć. Patrzy na muchę w mojej dłoni, tka sierść. Ten strach, który noszę w kieszeni lekko jak kamień – jak drugie danie w taniej restauracji (za które ktoś inny zapłaci), patrzy na mnie okiem kamienia, tka głód. Patrzy na moje gardło (jak w rzekę), tka sierść. I ten strach – pajączek w brzuszku już zawsze będzie tkał we mnie czułość, jak chorobę miękkich kolan i siniaków na ramionach tej, o której nie zapomnę, której własne imię wypowiem jak wojnę. | Această frică – păianjen ascuns după ureche pe care îl voi înghiți din greșeală, în timp ce voi rosti numele fostelor iubite ca într-o declarație de război – mă privește din colțul camerei țesându-și pânza. Dar când se uită la musca din mâna mea, țese mai degrabă o blană. Frica pe care o port în buzunar, ușoară ca o piatră – ca felul doi într-o cantină ieftină (pe care oricum îl va achita altcineva), îmi aruncă o privire împietrită, țesându-și foamea. Îmi privește gâtul (ca și cum s-ar uita-ntr-un râu), țesându-și blana. Și această teamă, păianjen mic în burta mea, de-acum încolo țesătura-n trupul meu își va lucra – c-o fi tandrețe, boală a genunchilor slăbiți și-a vânătăilor pe umerii aceluia pe care-n veci nu-l voi uita, și-al cărui nume-l voi rosti ca într-o declarație de război. |
| Polska | Polonia |
|---|---|
| Stojąc w pochodzie, w którym krzyczą i skaczą, śniłem o sutkach, nie wspominajmy o tym. Stojąc w pochodzie wchodzących do wody, mokrego snickersa popijałem blackiem. Chłodząc kosteczki w brudzie jeziora, zepsutym długopisem notowałem skrzętnie. Moknąc pod wodą w rybim pochodzie, myślałem o pracy i pobudce dla kraju. Czekając na wojnę z innym pochodem, zbawia mnie racja jak ciepły uśmiech coacha. Łykając wodę obcego pochodu, krzyczą i skaczą, trzymam pustą kartkę. | Eram aliniat într-o procesiune în care fiecare striga și sărea în sus, iar eu visam la sfârcuri de sâni – despre asta să nici nu amintim. Făceam parte dintr-o procesiune care intra la apă. Îmi schimbam adidasul ud cu unul negru. Îmi răcoream piciorușul ud în lacul mizerabil și scriam declarații de credință cu o peniță stricată. Marșul sub apă mă umezea într-o procesiune suspectă. Cugetam asupra ideii de muncă și de a-mi motiva patria. Cu puțin înainte de-a izbucni războiul cu o altă procesiune, m-a salvat încredințarea dulce precum zâmbetul cald al unui salvamar. Înghițind apele unei procesiuni străine, ei strigă și sar în sus, în timp ce eu țin în mână un card gol. |
| Kolęda | Colind |
|---|---|
| Kiedy zasypia, sypie śnieg; wszystkie drogi sypią solą. Doceniam wysiłek służb porządkowych, dziękuję im, wyciągam korkociąg, bo dziewczyna wraca po to, by z własnych kosmyków tkać sierść, skoro wypadną jak kocie oko: bo brat przyniósł z ulicy potrąconą kotkę, miała połamane żebra, zmiażdżoną szczękę, a jej gałka oczna wypadła i wylała się na pysk. Ścieraliśmy z niej tę krew jakbyśmy lizali młode. Uśpiliśmy ją godzinę później. A dziewczyna, która z własnych kosmyków tka sierść? Zasypia na tylnym siedzeniu busa – obojętna wobec niesionych treści, wszystkiego co rodzi się i umiera ślepe. | Când adoarme ea, cerul presară fulgi de nea, pe drumuri se presară sare. Apreciez eforturile serviciilor municipale, le mulțumesc, scot un tirbușon, pentru ca fata ce se-ntoarce să-și împletească țesătură de blană din firele-i de păr ce strălucesc ca ochii de pisică: fiindcă fratele meu a adus acasă o pisică de pe stradă; avea coastele rupte, maxilarul zdrobit și ochiul scos curgându-i peste bot. Am șters-o de sânge cu gesturi de pisică lingându-și pisoii. Am eutanasiat-o o oră mai târziu. Și fata care-și țese blană din firele de păr? Adoarme pe bancheta din spate a unui autobuz – indiferentă față de orice fel de conținut față de tot ce naște și moare fără ochi. |
