Cosmosexualitate și… homogeneză în opera lui Enormi Stationis (a.k.a. Bartosz Radomski)

0
94

„Accept critica, dar pe aceea constructivă. Mă interesează, mai ales, părerea oamenilor care scriu și ei. Îmi folosesc experiența (și, de multe ori, scriu mai intens decât trăiesc în această lume), așa că învăț multe” – a spus într-unul dintre interviuri Enormi Stationis (a.k.a. Bartosz Radomski).

Mircea Dan Duță © foto Peter Sragher
Mircea Dan Duță © foto Peter Sragher

Iar afirmația nu este deloc hazardată, dat fiind, pe de o parte, caracterul homoerotic al volumului Centauride, pe de altă parte obsesia autorului pentru teme cosmogonice. În volumul Agharta, creează impresia unei contradicții intenționate, a unui gest provocator și, în accepția multora, a unei decizii controversate, în primul rând din punct de vedere moral, dacă nu chiar distrugerea prematură a unei cariere care începuse cel puțin promițător. Radomski și-a asumat, așadar, o sarcină dificilă și riscantă. Și aceasta, nu numai din cauza mentalității unei mari părți a societății poloneze. Erotismul și cosmogonia (cu atât mai mult, alăturarea acestor două noțiuni sub un motiv – sau pretext – antagonic) reprezintă întotdeauna terenuri alunecoase, care te pot trăda cu ușurință. Ne-am putea întreba retoric: Ce e mai frumos și mai superficial decât iubirea și ce cale este mai bătută, ce motiv este mai uzitat decât acela al „banalei” nașteri a Universului, de la anticele mituri sumeriene și filozofia clasică germană citire, cu Eminescu indiscutabil milestone pe traseu? Mai rău decât a irita prin provocatoare poeme despre („așa-zisa”) iubire „de orientare inversă”, autorul se atinge și de motivele seculare, „populare”, „pure” pe care – „culmea impertinenței” – le mai și combină cu „păgânele” motive anterioare.

Aplicându-le primelor un nemeritat „glanț” de „seriozitate”, în schimb „pângărindu-le” pe ele din urmă prin contaminarea cu o realitate cel puțin „necatolică”. Undeva, la mijloc, s-ar găsi câmp ideal pentru a crea dragoste, modele cosmogonice, cântece erotice, personificări demitizante, ba chiar „infracțiuni” de lezmajestate morală și mai provocatoare. Simfonii homoerotice, (de)mi(s)tificări în aparență banalizante și „umilitoare”, luarea în răspăr a Bibliei, acreditarea unei cosmogeneze la fel de lascive precum cel mai pofticios dintre fiii lui Dumnezeu, care intră la fetele oamenilor spre a-și ostoi tânjirea păgână, spre deosebire de uriași, care, atunci când tânjesc după oameni, / îi mănâncă.

Pe scurt, Enormi nu ar fi putut găsi o modalitate mai eficientă de a coaliza împotriva sa critica literară seculară procatolică, în indestructibilă alianță cu fețele delicate din societatea civilă și, nu în ultimul rând, clasa politică aflată la conducere în Polonia în acest moment. În același timp, a reușit să-și atragă simpatia cercurilor de poezie polonă tânără, precum și pe a criticilor obiectivi, nealiniați politic și neimplicați religios. Dar – și poate că acesta este aspectul cel mai important – Enormi a reușit să-și făurească un stil poetic original, care să devină o marcă inconfundabilă a sa și a operei sale, stil bazat tocmai pe o combinație și (dez?)armonizare în cheie strict personală a unor elemente specifice fiecăruia dintre mai sus (și succint) prezentatele domenii, considerate până acum – tematic și, mai ales, moral – disjuncte.

Numai oile și caprele nu-și înalță ochii către cer spre a cere răzbunare

Dincolo de imaginile cu doi bărbați în așternut care-și declară dragostea – un bărbat lângă un bărbat resimte și el o puternică nevoie de a fi acceptat „în mod oficial”, de apropiere, de dragoste. Dar aici avem ceva mult mai puternic, o dimensiune orgiastică, mai mult, incluzând elemente / aluzii mitologice și trimiteri concrete și puternice la realitatea contemporană, la gesturi și obiceiuri (homo? hetero?)sexuale de fiecare zi, la locuri și clipe unde astăzi se poate obține „plăcerea” gratuit sau pentru o taxă simbolică – sau înălța o rugăciune până la proba contrarie păgână în cadrul unei religii nou definite, captivante și strict tarifate.

Să nu ne temem de vorbe și imagini, oricât de neconvenționale ar fi anumite cuvinte. Autorul pătrunde în lumea încăperilor întunecate, a saunelor, a locurilor în care un bărbat gol poate întâlni un alt bărbat gol, locuri pentru dragoste pe repede înainte, subsumată strict satisfacției sexuale – și, poate, unui ritual legat de mituri reinterpretate și re-create, despre universuri (fie ele limitate / individuale) care profită de contextul tulbure spre a-și defini o cosmogeneză ad hoc (desigur, circumstanțială) și a-și reclama dreptul la existență. Apoi, partenerii de ocazie („iubiții” ? închinătorii noii credințe? „duhovnicul și mireanul”?) probabil că vor pleca și nu se vor mai întâlni niciodată. Dar această poveste nu este (de)scrisă în opera lui Enormi Stationis. Avem de a face doar cu o declarație de fapt. Cu descrierea unei realități (concrete sau imaginare, Dichtung sau Wahrheit, în funcție de poziționarea față de sistemul de referință definit sau sugerat de autor. Și poate că acest curaj al său ne captivează cel mai mult…

Adam i EwaAdam și Eva
Trwa walka płci.
Brzydka straciła
jedno żebro.
Războiul sexelor continuă.
Sexul tare a pierdut
o coastă.

Și ar mai fi de menționat situațiile extrem de concentrate pe care – nu avem de ales – trebuie să le numim lirice: doi bărbați se iubesc, au un orgasm, iar din întreaga experiență extrag un fel de rezumat bun: W zalegającej na nas pianie nie narodzi się Afrodyta„Afrodita nu se va naște din spuma ce ne acoperă” (de peste noi). Mai puțină literalitate, în schimb, nu ne va surprinde că există aici o oarecare finețe, în această sexualitate sălbatică. Tocmai în aceasta constă ironia situației: eu știu, tu știi, dar chiar trebuie să creăm un verset din aceste cuvinte simple?

Pornind de la aceste realități, vom înțelege că principala problemă de care se lovește traducătorul este necesitatea de a (re?)inventa în limba-țintă un limbaj la fel de compozit, și cu tot atâtea conotații în acest caz, lirico-mitologico-universal-erotic, presărat cu termeni tehnici de mare finețe din matematică, astronomie, mitologie, dar și conținând doza necesară de ironie pentru a putea menține sub control toate acele domenii pe care le modelează, le combină, le subjugă și le deformează, spre a le recombina în cadrul propriului sistem poetic și – de ce ne-am feri s-o spunem – filozofic:

KosmogenezaCosmogeneză
zanurzona w bezkresie wód
odbywa wieczny sen
omnipotencja
wodnista nicość

drzemie
wypuszcza powietrze

wydycha polikosmos
puste bąble płyną
unoszą się w prawodach

wszechświaty tworzą się

nieskończenie wiele nieruchome
nurkują poza czasem hydroeteryczne bańki
budzą się

wprawione w ruch
zaczynają działać na chwilę

miliardy lat

wydech

bezsilne kończą się
rozpryskują

stwórca oddycha nieskończenie
scufundat în imensele ape
somnul veșnic
are atotputernicia
unui vid apos

somnul
împroașcă în văzduh

expiră polykosmos
țâșnesc din el bule de aer
ce se înalță prin apele străvechi

se formează universuri

se trezesc la viață
nenumărate
minuscule sfere hidroeterice
nemișcate
scufundându-se în adâncurile timpului

se pun în mișcare
dintr-o dată se activează

pentru miliarde de ani

expirație

neputincioase sfârșesc
prin a se dezintegra

creatorul respiră fără întrerupere

Iar dacă poemul anterior reprezintă o puternică metaforă a ejaculării în context mitologic, cosmogenetic și religios, în schimb textul scurt care urmează poate fi înțeleasă ca o „delicată” scenă (eventual) conjugală, comparabilă cu o ceartă în familie:

Relaks przełożonejSupraveghetorul se destinde
Wódkę za wódką
przegryzasz landrynką.
Sądzisz, że nie czuję?
Bei votcă după votcă,
Sfărâmi între dinți un drops.
Ai impresia că nu simt?

Așteptăm, așadar, cu interes evoluția unuia dintre cei mai interesanți și mai talentați tineri poeți polonezi contemporani, provocându-l, în principal, să nu înceteze niciodată să ne provoace.

Lasă un răspuns